Textele și merele: argumentul comunității

Trebuie să menționez ceea ce mi se pare cel mai puternic argument al susținătorilor exclusivității Septuagintei: comunitatea.

Textul sacru nu este picat din cer. El se naște în sânul unei comunități, care îl păstrează și se hrănește cu el. Este, dacă vreți, precum mărul dintr-un pom. Odată desprins din pom, fructul a murit, chiar dacă o face lent și ne dă o vreme senzația de proaspăt. Oricum, în câteva zile (hai să zicem luni) putrezește. Dar acolo sus, în pom, fructul e viu. Textul sacru al unei comunități este tot ce are aceasta mai de preț. Comunitatea îl crește și îl păzește. Textul îi asigură unitate și continuitate, fiind predat generațiilor viitoare. Exact ca fructul unui măr.

Știm că ni s-au păstrat diverse versiuni textuale (Textul Masoretic, Septuaginta, Pentateuhul samaritean, Vulgata, Peșitta). Toate acestea au fost păstrate într-o comunitate anume: Pentateuhul samarinean în comunitatea samarinenilor, Vulgata în Biserica latină de apus, Peșitta în Biserica siriacă, – și aici vine chestiunea interesantă – Textul Masoretic în sinagoga iudaică. Hmmm (parcă văd deja sprâncene încruntate). Septuaginta a fost citată și citită de Părinții de răsărit, deci din Biserica ce se va numi apoi Ortodoxă. Așadar, dacă ar recurge la Textul Masoretic (ebraic), ortodocșii ar mușca dintr-un măr crescut în alt pom, nu într-al lor.

Este, recunosc, un argument puternic. Pare cel mai cuminte să te uiți în jur și să te mulțumești cu fructele propriei tradiții, care a fost verificată de secole. A recurge la fructul unei alte tradiții aduce riscul să rupi textul sacru din contextul lui viu și să-l aduci într-un loc străin, unde va putrezi.

Aș numi acesta argumentul comunității și ar fi, din perspectiva mea, cel mai puternic argument al adepților exclusivismului Septuagintei ca versiune vechi-testamentară pentru Biserica Ortodoxă.

Îmi propun în postările următoare să discut problemele legate de Septuaginta și să explic de ce cred eu, cel puțin până acum, că lucrurile sunt mult mai nuanțate și că nu ar trebui ca ortodocși să acceptăm exclusivitatea Septuagintei. Voi posta într-un ritm nu foarte alert, pentru că nici nu prea am timp. Dar chestiunea merită discutată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s