Pidalionul despre Septuaginta și textul ebraic (partea a III-a)

Încerc acum o evaluare. Atenția asupra acestui text mi-a fost atrasă citind cartea părintelui Eugen Pentiuc, The Old Testament in Eastern Orthodox Tradition, Oxford, 2014, pp. 91-92.

Trebuie spus de la început că autorul Pidalionului, din care am extras lungul citat, este sfânt în Biserica Ortodoxă, Sf. Nicodim de la Sf. Munte Athos (Aghioritul). Urmărirea edițiilor Pidalionului nu mai este importantă, pentru că, prin bunăvoința părintelui Filotheu Bălan care mi-a trimis scanate și primele două ediții, a devenit clar că textul citat exista chiar de la prima ediție, din 1800, singura apărută în timpul vieții sfântului. Deci, trebuie să excludem aici orice intervenție ulterioară. Nu știu însă motivele pentru care edițiile românești au omis acest lung pasaj.

Sf. Nicodim spune că evreii au deformat textul ebraic și aduce câteva exemple, găsite începând cu Sf. Iustin (Dialogul cu iudeul Trifon), care să probeze că între Septuaginta și textul ebraic ar exista diferențe insurmontabile. Mai apreciate par să fie Targumele, parafrazele textului ebraic, decât textul ebraic însuși. Sunt chestiuni asupra cărora voi reveni în postările următoare. De remarcat că textul ebraic nici măcar nu este menționat printre versiunile Scripturii, deși rămâne o constantă între sursele indicate pentru toate versiunile prezentate. Noi astăzi știm (vezi postările anterioare), că Peșitta și Vulgata sunt foarte apropiate de textul ebraic standardizat, cel care va deveni apoi Textul Masoretic.

Cred că aici există o nuanță, pe care nu trebuie să o scăpăm din vedere. Sf. Nicodim judecă în funcție de credibilitatea surselor. Evreii L-au respins pe Hristos? Atunci înseamnă că textul lor biblic nu poate fi creditat. Totuși, recursul la el rămâne util. Uitați-vă cum judecă explicit traducerile celor trei apostați (Aquila, Symmachus și Theodotion): nu sunt inutile (anopheleis), ci pot fi folosite (opheloo), cum au și fost de altfel de către unii Părinți, pentru a lămuri mai bine (saphenizo mallon) anumite pasaje neclare din Septuaginta, deci pentru înțelegerea (katanoesis) Scripturilor, dar cu mare atenție pentru că au deformat anumite profeții mesianice. Este o mare deschidere. Se știe astăzi că aceste trei versiuni au urmat textul ebraic standardizat, fiind chiar o reacție iudaică față de Septuaginta folosită de creștini. Cei trei pot fi bănuiți pe bună dreptate de polemici cu Biserica. Aquila a trecut la iudaism, Symmachus a devenit eretic ebionit (ebioniții negau divinitatea lui Hristos), iar Theodotion eretic marcionit. O să vedem în alte postări că textul ebraic standardizat nu prezintă de fapt variante anti-creștine, pentru simplul motiv că atunci când a fost standardizat (sec. I) încă nu apăruse polemica față de Biserică, așa cum este cazul momentului când au apărut cele trei versiuni (sec. II). Anticreștine au fost interpretările textului standardizat, dar nu textul standardizat însuși. Voi reveni asupra acestui aspect.

Și Peșitta (versiunea siriacă) este creditată, pentru că ea aparține Bisericii siriene. Cu siguranță, deși nu o spune, Sf. Nicodim știe de sfinții sirieni și de autoritatea pe care ei o conferă versiunii siriene. Și Vulgata este apreciată, fiind pusă pe seama eruditului Sfânt Ieronim, deși prezintă și ea anumite erori. Să fie acestea legate de utilizarea Vulgatei de către catolici? Nu se precizează.

Dar – atenție! – nici Septuaginta nu este scutită de anumite neajunsuri. Se constată că tocmai un pasaj invocat de Sf. Iustin în disputa cu iudeul Trifon ca fiind scos afară de iudei din textul ebraic („de pe lemn” din Psalmul 95) nu se mai păstrează nici în versiunile actuale ale Septuagintei! Apoi, cazul cel mai grăitor este preferarea marcionitului Theodotion în fața Septuagintei la cartea lui Daniel. Știți ce spunea erezia lui Marcion? Că Vechiul Testament trebuie respins, pentru că provine de la un Dumnezeu crud, diferit de Dumnezeul iubitor al Noului Testament. Deci de la cei Șaptezeci s-a păstrat o traducere nemulțumitoare, amestecată, confuză (synkechymene) și Biserica a preferat aici traducerea unui eretic care era împotriva Vechiului Testament? Și tocmai la cartea lui Daniel, care are unele dintre cele mai importante profeții despre dumnezeirea lui Mesia!

Septuaginta rămâne însă, privită generic, ediția prin excelență a Bisericii. Este singura considerată autentică și oficială (gnesia kai dokimos) de către Biserică, cea mai vrednică de credință (axiopistotera), fiind tradusă de pe o copie veche și nedeformată (palaia kai adiaphthoros) a textului ebraic. Despre celelalte versiuni se spune că nu sunt oficializate (vb. dokimazo), nici împuternicite (vb. kyroo), nici aprobate (vb. enkrino) de către Biserică, ceea ce înseamnă că Septuaginta este singura care îndeplinește aceste condiții. De aceea Septuaginta trebuie preferată (protimao) înaintea tuturor acestora.

Oricum, ceea ce vreau să subliniez, este că Sf. Nicodim Aghioritul, deși nu conferă autoritate textului ebraic, prezintă multe nuanțe cărora adepții exclusivismului Septuagintei în Biserica Ortodoxă în general nu le mai acordă atenție. Spune că variantele unor eretici care erau fățiș împotriva Bisericii pot fi folosite spre înțelegerea textului. Nu sunt curiozități pur intelectuale, delicii ale orientaliștilor, nu sunt pentru aspecte neimportante, ci pot fi folosite spre lămurirea (vb. saphenizo) și înțelegerea (katanoesis) Scripturilor. De reținut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s