Sunt multe texte mai mesianice în Textul Masoretic decât în Septuaginta?

Da, sunt destule. În postarea trecută am menționat câteva, dar, ca să nu las impresia că sunt puține, o să mai prezint câteva. Le-am ales pe cele la care miza mesianică este foarte importantă.

Să începem cu un text din Isaia. În Isaia 9:5 este prezentat Pruncul minunat care se naște. Septuaginta zice așa: „numele lui este Înger al Sfatului celui Mare, pentru că voi aduce pace peste conducători, pace și sănătate pentru el”. Este de reținut titlul de „Înger al Sfatului celui Mare”, foarte important în tradiția creștină răsăriteană (există chiar și un model iconografic cu Hristos ca Înger al Sfatului celui Mare, adică trimis al Sfintei Treimi). În Textul Masoretic însă textul este mult mai interesant: „numele lui este Minune, Sfetnic, Dumnezeu, Viteaz, Părinte veșnic, Prinț al păcii”. De ce mi-am permis să spun că este mult mai interesant? Pentru că, dincolo de celelalte titluri, îl numește pe Prunc explicit Dumnezeu. Pruncul respectiv va fi însuși Dumnezeu.

Un alt text selectat a stârnit mari controverse în Biserica primară. După unele surse, marele ereziarh Arie și-ar fi început propovăduirea ereziei tâlcuind acest text într-o biserică din Alexandria. Este vorba de Pilde 8:22, în care Înțelepciunea personificată se prezintă. În Septuaginta spune: „Domnul m-a creat (ektisen) ca început al căilor sale”. Arie deducea de aici, în ce ar fi părut un silogism perfect, că de vreme ce sophia este Hristos, iar sophia spune că a fost creată (vb. ktizo), înseamnă că Hristos este creatură (ktisma). Părinții au avut nevoie de multe lupte. Erezia ariană s-a extins și la un moment dat, în anumite părți ale Imperiului, era majoritară. Sigur că apărarea ortodoxă (Sf. Atanasie de pildă) a arătat că în v. 25 Înțelepciunea spune și „m-a născut”. Dar – și aici este chestiunea interesantă – Textul Masoretic are în v. 22 un verb, qanah, care înseamnă propriu-zis „a dobândi”, dar este folosit atât cu sensul de „a naște” (vezi Facere 4:1, unde Eva spune că „a născut” un fiu), cât și „a crea” (vezi Facere 14:19, Dumnezeu Preaînalt „creatorul”). Textul Masoretic este, teologic vorbind, mai profund, mai subtil, iar traducătorii Septuagintei au pus aici doar un singur înțeles pentru un cuvânt mult mai complex. Sigur că Părinții l-au explicat chiar și cu ektisen, raportându-l la firea omenească, deci creată, a lui Hristos.

Tot în același capitol, la Pilde 8:30, Septuaginta spune despre Înțelepciune că stătea lângă Dumnezeu, „rânduind”, deci ca un meșter care întocmește creația. În Textul Masoretic apare un termen mai puțin clar, pe care unii îl traduc tot prin „meșter”, dar care – există suficiente argumente – ar însemna mai degrabă „copil”. Chiar contextul favorizează ideea copilului care se joacă alături de Dumnezeu. Este o imagine foarte frumoasă și dați-mi voie, din nou, să observ că Textul Masoretic are lecțiuni foarte interesante, mai mesianice decât corespondentul lor grecesc.

Un alt text îl găsim la Iov 19:25. Septuaginta are așa: „Eu știu că veșnic este cel care îmi va destrăma pielea pe pământ”. Deși este formulat greoi, sensul este legat de Dumnezeu, cel care va destrăma trupul lui Iov după moartea pe acest pământ. Textul Masoretic are însă: „Știu că Răscumpărătorul meu este viu și în cele din urmă peste țărână se va ridica”. Ridicarea Răscumpărătorului în cele din urmă peste țărână reprezintă o profeție foarte interesantă despre Învierea Mântuitorului, Cel care ne-a răscumpărat păcatele.

În fine, mai dau un exemplu din cartea lui Isaia. În Isaia 6:13 Septuaginta are: „ca terebintul sau ca ghinda când cade din găoacea ei”. Textul Masoretic are însă o referire aici la „sămânța sfântă” identificată cu trunchiul căzut. În sens istoric, textul ebraic se referă la poporul lui Israel, care se numea sămânță sfântă și care este pedepsit prin exil (doborârea trunchiului). Dar în sens mesianic, sămânța cea sfântă este Hristos, iar doborârea Lui se referă la pătimire.

Nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi iscat dacă textele menționate erau găsite de partea cealaltă, adică în Septuaginta și nu în Textul Masoretic. Ele deveneau automat tot atâtea dovezi că Textul Masoretic este anti-mesianic, că trebuie lepădat.

Să nu fiu înțeles greșit. Nu spun prin asta că Septuaginta nu este inspirată, că nu este cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă. Dar, ca orice lucru care s-a păstrat printre oameni, are anumite neajunsuri. În fond, orice variantă textuală (și textul ebraic, și siriac, și latin etc.) are neajunsuri. Niciuna nu este perfectă, fiind suspusă procesului de transmitere prin copiere și recopiere. Cine are răbdare să compare puțin textele păstrate, să zicem codicele păstrate ale Septuagintei (vezi aici), va observa asemenea diferențe. De altfel, diferențe sunt identificabile și între manuscrisele ebraice (este suficient să se compare, de pildă, sulul lui Isaia de la Qumran cu Textul Masoretic).

Chiar și dacă ar fi în alte locuri corupt, dar în exemplele pe care le-am dat are într-adevăr lecțiuni mai mesianice, eu zic că Textul Masoretic merită cercetat și prețuit. Revin la întrebarea din postarea trecută: Poate fi aruncat? Unii deja l-au aruncat, dar am senzația că nu se gândesc bine ce pierd.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s