Ce spune Talmudul despre Iisus Hristos? P. Schäfer, Jesus in the Talmud, Princeton, 2007

Subiectul este dezbătut foarte direct într-o carte scrisă extraordinar de profesorul german naturalizat în Statele Unite, Peter Schäfer. Cartea, apărută în 2007 la Princeton University Press, se numește chiar Jesus in the Talmud (se poate descărca aici). Trebuie spus că Schäfer, specialist în iudaism, a fost discipolul lui Martin Hengel din Tübingen, iar cartea publicată reprezintă rezultatul unui seminar ținut în 2004 la Princeton împreună cu un profesor israelian, Israel Yuval de la Hebrew University.

Schäfer pleacă de la încercările unor predecesori (pe care îi prezintă în introducere și care coboară în timp până la disputele medievale dintre creștini și iudei). L-a fascinat erudiția lui Johann Maier, care publicase o carte despre această temă în 1978. Dar, pe de altă parte, se declară dezamăgit de faptul că Maier, în efortul de obiectivitate, reduce mult din importanța materialelor cercetate și în ciuda erudiției masive lasă lucrurile netranșate. Multă erudiție fără rezultat. Mărturisesc că recunosc prea bine stilul.

Schäfer avansează spre reconstrucții argumentate, oferind explicații contextuale pentru fiecare detaliu. Este mult mai încrezător decât Maier în materialul talmudic. Pentru el, multe dintre menționările talmudice se referă într-adevăr la Iisus din Nazaret.

Dar trebuie menționat că nici Schäfer nu consideră că Talmudul oferă informații istorice despre persoana lui Iisus, ci doar ofensive rabinice împotriva imaginii creștine a lui Iisus. Altfel spus, Talmudul nu reprezintă o sursă istorică despre viața lui Iisus, cât o sursă a polemicii anti-creștine purtate de rabini. De altfel, pentru a avea o imagine corectă, ni se amintește că Talmudul este alcătuit din Mișna (compilată în jur de 200), Tosefta (sec. III), Talmudul ierusalimitean (sec. V) și cel babilonian (începutul sec. VII). Cele mai vechi mărturii talmudice despre Iisus coboară până în sec. II, deci la un secol distanță de Iisus istoric.

Schäfer observă că cele mai multe mărturii provin din Talmudul babilonian, pentru că sub Sasanizi, în Babilonia, evreii se bucurau de libertate religioasă mai mare, pe când Palestina se afla sub romani și apoi sub bizantini, într-un Imperiu care se creștinează. Polemica din Palestina nu poate fi așadar la fel de virulent anti-creștină ca în Babilonia.

Înainte să prezint câteva informații din carte, vreau să subliniez că un asemenea demers nu are nimic de-a face cu vreun curent antisemit. Mă delimitez de abordarea acestei teme făcută la noi în perioada interbelică și de posibile rămășite actuale. Mi se pare însă foarte util ca asemenea subiecte să fie discutate, fără patimă și fără consecințe violente, nici măcar în limbaj. Istoria merită cunoscută, și de o parte, și de alta.

Cele mai vechi tradiții talmudice nu vorbesc direct de Iisus, ci de ucenicii lui. Este cazul rabinului Eliezer ben Hyrkanos (sfârșitul sec. I – începutul sec. II, ucenicul favorit al marelui rabin Yohanan ben Zakkai, părintele Mișnei), despre care o baraitha (veche tradiție orală) păstrată și în Talmudul ierusalimitean, spune că ar fi fost anchetat într-un proces, fiind bănuit de erezie. Este achitat de către guvernatorul roman, iar ucenicilor le spune că ar fi discutat cu un creștin, un anume Iacob din Kefar Șekhaniah, despre o chestiune biblică. Rabinul Eliezer ar fi acceptat interpretarea creștinului. Schäfer argumentează că acuzația ar fi fost legată de acte imorale (prostituție, orgii), ceea ce ar însemna că rabinul ar fi fost bănuit că a participat la ritualuri creștine. Se știe că ritualurile creștine erau în antichitate înțelese deformat și răuvoitor ca fiind legate de canibalism și orgii sexuale. Schäfer spune că aceste acuze (aduse inițial chiar iudeilor) au fost apoi îndreptate de rabini împotriva creștinilor (p. 102).

Cele mai vechi informații despre Iisus par să fie legate de puterea tămăduitoare a numelui său. Un rabin din sec. II, Eleazar ben Dama este mușcat de șarpe, iar un creștin, Iacob din Kefar Sama, vine să-l vindece în numele lui Iisus fiul lui Pantera (voi reveni asupra acestei denumiri). Dar unchiul rabinului, cunoscutul rabin Yișmael, preferă să-l lase să moară, pentru că doar așa acesta va câștiga viața veșnică. Mai este un caz cu nepotul altul rabin, Yehoșua ben Levi, din sec. III, care înghite ceva otrăvitor și este vindecat tot prin numele lui Iisus, dar rabinul, deși permite vindecarea, la final regretă și consideră că a greșit. Interesant că asemenea relatări nu tăgăduiesc puterea tămăduitoare a creștinilor în numele lui Iisus, dar o privesc drept eretică și ducând în final la pierderea vieții veșnice.

Interesant este și modul cum vedeau rabinii anumite elemente din viața lui Iisus. Talmudul babilonian, prin vocea rabinului Rav Hisda din a doua jumătate a sec. IV, discută două tradiții despre Iisus, numit „ben Stada” (fiul lui Stada), dar și „ben Pandera” (fiul lui Pandera). Rabinul spune că soțul legal al mamei ar fi fost Stada, iar Pandera ibovnicul mamei și tatăl biologic al lui Iisus, o tradiția anti-creștină pe care o regăsim și la Celsus (cel combătut de Origen). Pandera, sau mai exact Panthera, ar fi fost un soldat roman. Sunt oferite și alte variante ale altor rabini: că tatăl legal se numea Pappos ben Yehuda, că Stada ar fi fost mama, pe care o chema de fapt Miriam (Maria), dar era o sotah (de aici, prin deformare, Stada), adică o femeie adulterină. Toate aceste tradiții rabinice sunt de fapt ofensive față de prezentarea nașterii din Fecioară din Evanghelii. Probabil chiar numele de Panthera s-a născut prin deformarea voită din partea rabinilor a lui parthenos („fecioară”) (vezi Schäfer, p. 98). Răspunsul rabinilor este așadar că de fapt Iisus s-a născut pe cale biologică și, departe de a avea o descendență regală, din David, era un bastard, pentru că fusese născut din adulter. Or, un bastard (mamzer) trebuia exclus după Torah din obștea Domnului. Încercarea de discreditare este evidentă.

Iisus este prezentat apoi el însuși ca destrăbălat. Acesta ar fi sensul expresiei „a strica mâncarea în public”. Este asociat personajelor negative biblice, cum ar fi Ahitofel, Doeg Edomitul și Ghehazi, adică ucenici ticăloși, care se dovedesc nedemni de învățătorii lor. O relatare foarte interesantă din Talmudul babilonian spune că Iisus a fost ucenicul rabinului Yehoșua ben Perahya, unul dintre rabinii așa-numitelor „perechi”, precursori ai rabinilor din sec. I. De altfel, episodul este datat în vremea lui Alexandru Ianeul (începutul sec. I îdHr.), ceea ce dovedește imprecizia cronologică în legătura stabilită cu Iisus istoric. După Talmud, pe când se întorceau din Egipt, unde fugiseră din pricina persecuției regelui Alexandru Ianeul, rabinul Yehoșua ben Perahya și ucenicul lui, Iisus, ajung împreună la un han. Acolo rabinul laudă frumusețea hanului, dar Iisus înțelege că ar fi vorba de frumusețea hangiței și face o remarcă necuviincioasă. Rabinul, oripilat de gândurile nepotrivite ale lui Iisus, îl alungă. Iisus tot insistă să fie reprimit și la un moment dat rabinul acceptă, făcându-i semn cu mâna să se apropie. Dar Iisus înțelege greșit că rabinul îl alungă definitiv cu ambele mâini. Atunci, disperat, Iisus pleacă și cade în idolatrie, punându-și înainte o cărămidă și închinându-se înaintea ei. Rabinul vrea să-l determine în cele din urmă să se pocăiască, dar Iisus îi răspunde că idolatrii nu se mai pot pocăi. De atunci, Iisus ar fi practicat magia și ar fi amăgit poporul Israel.

Talmudul, în varianta babiloniană, se raportează și la moartea lui Iisus. Este menționată o baraitha unde se spune că Iisus a fost ucis cu pietre și apoi a fost spânzurat pe lemn, pentru că a practicat vrăjitoria și a instigat la idolatrie. Aceasta s-a întâmplat într-o zi de vineri, chiar înainte de Paști. Cu 40 de zile înainte, un crainic a vestit execuția, dar nimeni nu i-a sărit în ajutor, deși Iisus era apropiat de autorități. Schäfer explică faptul că acuzația de magie ar fi putut fi dedusă de rabini chiar din Evanghelii: Iisus ar fi spus că poate dărâma Templul și îl poate rezidi în trei zile, ceea ce era înțeles de rabini în sensul practicării magiei. Este interesantă diferența între execuții: după Noul Testament, Iisus a fost răstignit după practica romană, pe când după Talmud a fost lapidat și expus pe lemn după legea rabinică. Istoric vorbind, Iisus a fost executat de autoritățile romane (iudeii nu puteau duce la îndeplinire pedepse cu moartea). Este de aceea interesant că în Talmud, execuția este pusă exclusiv pe seama legii iudaice și asumată de iudei. Cu cuvintele lui Schäfer: „Prin această «distorsionare» deliberată a narațiunii Noului Testament, Talmudul babilonian îl reclamă pe Iisus pentru poporul evreu – însă doar ca să îndepărteze odată pentru totdeauna orice afirmație a lui sau a ucenicilor lui. Într-adevăr – admite Talmudul babilonian – Iisus a fost un eretic iudeu, care a avut ceva succes în a-i seduce pe mulți dintre noi. Dar a fost tratat după legea iudaică, a primit ce i s-a cuvenit și cu asta povestea s-a sfârșit” (p. 72). Sursa rabinică pare să fie chiar Evanghelia lui Ioan. Dar, tot cu cuvintele lui Schäfer: „În cele din urmă […] rezultă o răsturnare completă a mesajului din Noul Testament despre rușine și vină: acceptăm – se spune – responsabilitatea pentru moartea acestui eretic, dar nu avem niciun motiv să fim rușinați și să ne simțim vinovați. Nu l-am ucis pe Mesia și Fiul lui Dumnezeu, nici pe regele iudeilor cum a vrut Pilat să spună. De fapt, l-am executat pe drept pe un blasfemiator și un idolatru, care a fost osândit după acribia, dar și după procedura corectă, a legii noastre” (p. 74).

Tot Talmudul babilonian vorbește și de cinci ucenici ai lui Iisus, Mattai, Naqqai, Nețer, Buni și Todah, care sunt executați de rabini, după un duel redutabil cu versete biblice. Numele nu sunt istorice, ci simbolice și reprezintă de fapt, după cum argumentează Schäfer, un mod de discreditare a lui Iisus și a lecturii creștine a Vechiului Testament chiar prin versete biblice.

În fine, cea mai delicată chestiune rămâne osânda veșnică din iad de care Talmudul babilonian vorbește referitor la Iisus. În Talmud se relatează cum Onqelos (de bună seamă același cu autorul Targumului), despre care se spune că ar fi vărul împăratului Titus (ceea ce nu corespunde adevărului istoric), află prin necromanție chiar din gura respectivilor despre pedeapsa celor trei mari păcătoși din gheenă: Titus, care a distrus Templul din Ierualim, este pedepsit fiind fără încetare ars, cu cenușa împrăștiată și apoi recompus; Balaam, vrăjitorul, care a vrut să-i blesteme pe israeliți și i-a dus la desfrâu, este pedepsit fiind fiert fără încetare în sămânță omenească; și Iisus, care este fără încetare fiert în excremente. Unele versiuni ale Talmudului au în loc de Iisus la modul general păcătoșii lui Israel, dar, argumentează Schäfer (pp. 89-90), această modificare s-a produs ulterior; inițial al treilea osândit din gheenă era tocmai Iisus, așa cum și este păstrat în unele variante talmudice. În Tosefta se spune că pedeapsa referitoare la Balaam și la Iisus/păcătoși va dura 12 luni, după care cei pedepsiți vor fi arși, cenușa lor împrăștiată, iar ei vor înceta să mai existe; doar pedeapsa lui Titus va fi veșnică. Dar din Talmudul babilonian ar rezulta că și pedeapsa lui Iisus este tot veșnică. Care să fie însă motivul pedepsei speciale a lui Iisus? Schäfer nu este mulțumit cu paralela talmudică, potrivit căreia cei care iau în derâdere cuvintele rabinilor sunt pedepsiți cu fierberea în excremente, nici cu ideea că Balaam reprezintă păcătoșii neiudei, pe când Iisus categoria ereticilor iudei. Schäfer se aventurează într-o speculație argumentată, dar foarte interesantă. După el, ar fi o ofensivă a rabinilor împotriva învățăturii lui Iisus din Evanghelii, că nu ce intră în gură spurcă pe om (potrivit legii iudaice), căci ce intră în gură ajunge în stomac și apoi la hazna (Matei 15:17-20), ci că ceea ce iese din gura omului îl spurcă. „Contra-narațiunea rabinică despre pedeapsa lui Iisus ar întoarce în mod ironic atacul lui la adresa legilor curăției fariseice, arătând că el stă în excremente și învățându-l minte (pe el și pe ucenicii lui) cu următoarea lecție: Credeai că doar ce iese pe gură spurcă, ei bine, vei ședea veșnic în propriile excremente și vei înțelege în cele din urmă că și ceea ce intră în gură și iese din stomac spurcă” (p. 91). Schäfer mai propune o ipoteză: că rabinii ar ataca aici însăși Euharistia creștină (pp. 92-94). Merită de asemenea remarcat, că dintre cei trei păcătoși Talmudul spune doar despre Iisus că îl îndeamnă pe Onqelos să se convertească la iudaism. Prin aceasta rabinii subliniază că adevărul rămâne în iudaism, iar creștinii nu ar trebui să-i persecute pe evrei.

Asemenea studii, precum cel al profesorului Schäfer, scrise la nivel academic, și nu polemic sau cu parti-pris-uri, cred că sunt binevenite pentru conturarea unei priviri corecte, istorice. Folosirea acestor informații în orice polemică actuală între creștini și mozaici cred că dăunează profund sensului cercetării istorice, care trebuie făcută fără nicio patimă.

Un comentariu

  1. -Libbre David 37: „Daca un evreu va fi chemat sa explice orice parte din cartile rabinice, va trebui sa dea doar explicatii false. Oricine va viola aceasta lege va fi omorat.”
    -Rosh Hashanah 17a: „Crestinii si toti cei care resping Talmudul vor ajunge in iad unde vor fi pedepsiti pentru toate generatiile.”
    -Kerithuth 6b pagina 78, Jebhammoth 61a: „Doar evreii sunt oameni, non-evreii nu sunt oameni, ci vite.”
    -Kiddushin 66c: „Cei mai buni dintre non-evrei… omoara-i.”
    -Iore Dea 337, 1: „Asa cum inlocuiesti vite si magari, tot asa inlocuiesti si non-evreii morti.”
    -Libbre David 37: „Sa comunici orice unui Goy despre relatiile noastre religioase ar fi egal cu omorarea tuturor evreilor, pentru ca daca goyim ar stii ce invatam noi despre ei, ne-ar omora in mod deschis.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s