Eugen J. Pentiuc, Iisus Mesia în Biblia ebraică, Basilica, 2016

Până la apariția acestei cărți, cred că cea mai bună tratare actuală a mesianismului era monografia părintelui catolic Vladimir Petercă, apărută la Polirom în 2003 (Mesianismul în Biblie). Prin această carte, tradusă din engleză de Petronia Petrar și îngrijită de regretatul părinte Ilie Chișcari, avem și o contribuție ortodoxă de calitate.

Lucrarea este de popularizare, dar părintele Pentiuc folosește termeni în limba originală destul de des (în transliterare pentru a înlesni accesul). M-a surprins însă alcătuirea. O primă parte, intitulată „Mesia cel căzut” tratează despre statura omului (demnitatea cu care a fost creat și căderea în păcat), iar a doua parte, cea mai lungă, „Mesia care se înalță”, conține profețiile mesianice împlinite în persoana lui Iisus. Mai exact, această parte începe cu texte care sugerează preexistența lui Mesia („În sânul dumnezeirii” și „Propensiunile lui Dumnezeu spre întrupare”), continuă cu clasicele texte profetice despre naștere, oprindu-se apoi asupra trădării, patimilor, morții și învierii.

Ceea ce m-a surprins plăcut a fost includerea tratării despre „Mesia cel căzut”. Există serioase argumente pentru prezentarea omului primordial ca rege (vezi și Iezechiel 28, dar și multe elemente din referatul din Facere: omul ca ocârmuitor – verbul radah – asupra celorlalte viețuitoare, bogăția grădinii-palat în care a fost așezat, chiar și conceptul de chip al divinității). Noi suntem mai degrabă obișnuiți să vorbim despre Adam cel dintâi și Adam cel din urmă, și mai puțin sau deloc despre omul primordial ca Mesia. Cred că aici părintele Pentiuc are meritul că a oferit mesianismului o importantă direcția antropologică.

Un minus al lucrării îl găsesc în faptul că, dincolo de acest aspect antropologic, se ignoră componenta regală. Mesia în fond era inițial regele, cel uns. Texte cheie din ideologia regală iudaică sunt redistribuite la subcapitolele despre Mesia preexistent (Psalmul 2) și despre nașterea lui Mesia ca fiu al lui David (2 Regi 7) sau sunt de-a dreptul ignorate, ca de exemplu textele despre cei doi Dumnezei din Psalmul 44/45:8-9, slava regelui în Psalmul 71/72, rolul regelui și părăsirea lui de către Dumnezeu în Psalmul 88/89. M-aș fi așteptat ca profilul regelui de fiu întâi-născut al lui Dumnezeu și regent pe pământ al acestuia să fie scos în evidență.

Trădarea și patimile sunt prezentate excelent, prin analiza fiecărui element în parte și explicarea lui prin prisma textelor vechi-testamentare. La înviere m-aș fi așteptat la mai multe texte, plecând și de la verbul „a (se) ridica” care sugerează ridicarea din morți (de pildă Iov 19:25, Amos 9:11 etc.). M-aș fi așteptat de asemenea să fie tratată și ideea de „împărăție a cerurilor”; și aici cred că analiza componentei regale a mesianismului ar fi înlesnit dezvoltarea.

Oricum, micile minusuri reliefate nu umbresc absolut deloc cartea, care rămâne una foarte captivantă. Cred că poate fi văzută ca un model de a scrie literatură de popularizare, fără sufocarea spațiului paginii cu note de subsol, fără recurs înfricoșător la literatura secundară, ci cu o ancorare în text. Într-adevăr, textul biblic trebuie de fiecare dată scos la lumină, citat și prezentat, ceea ce părintele Pentiuc face cu o măiestrie scriitoricească și o eleganță deosebită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s