Ion V. Georgescu – biblist și legionar

L-am cunoscut indirect, prin intermediul unei cărțulii scrise de dumnealui, găsită prin anii ‘90 într-un anticariat din București, pe când eram elev la seminarul teologic. Mi-a confirmat părerea pe care mi-o creasem că profesorii de teologie interbelici erau foarte bine pregătiți, în totală disonanță cu situația dezolantă din perioada comunistă și post-comunistă. Apoi, cu câțiva ani în urmă, aflu de la colegul Cristinel Iatan că profesorul Georgescu a avut un destin tragic: a fost răpit de sovietici și dus în lagăr în Siberia. Încerc să-i creionez o scurtă evocare, mirat oarecum că amănuntele mai delicate, precum apartenența la mișcarea legionară, sunt trecute sub tăcere în articolul din Dicționarul Teologilor Români.

Născut în Bașcov (jud. Argeș) în 1909, fiul unor țărani înstăriți care se ocupau cu comerțul cu vite, a urmat Facultatea de Teologie din București între 1928-1932 și Facultatea de Litere (1929-1932). După stagii de specializare la Atena și Paris, se întoarce la Facultatea de Teologie ca secretar, preparator și din 1933 asistent la catedra de Exegeza Vechiului Testament. În 1938 obține doctoratul, cu o teză despre Satan în Zaharia cap. 3. A rămas de altfel singurul biblist de la noi specializat în demonologie. Micuța carte prin care l-am cunoscut, publicată în 1934, era și ea dedicată demonologiei: în ea îl analizează pe demonul Azazel din Levitic 16. Se vede că știa ebraică și era la curent cu literatura biblică de atunci. A fost hirotonit diacon, dar nu cunosc exact în ce an.

Dicționarul menționează că a fost răpit de sovietici, dar ceea ce nu se spune este că supliciul la care a fost supus n-a fost întâmplător. Era membru al mișcării legionare, apropiat al lui Horia Sima. Pentru informații, m-am slujit de patru fragmente memorialistice despre el, precum și de prezentarea făcută de Răzvan Codrescu, unde puteți vedea și o fotografie cu el.

Nu am găsit date despre momentul exact în care a devenit legionar. Poate că aceasta s-a petrecut în cercul lui Nae Ionescu, cu ajutorul căruia obține în 1937 o bursă Humboldt pentru a studia civilizația din Belucistan. Din păcate pierde bursa, pentru că este arestat timp de două luni. Probabil că această arestare are loc pe fondul tensiunilor între carliști și legionari, ceea ce l-ar indica deja drept un legionar activ.

Nu pot apoi să nu observ că, deși era asistent, a fost promovat suplinitor al catedrei de Exegeză (deci al postului de profesor) tocmai în perioada statului legionar (1940-1941). I se propune chiar și un post de ministru, pe care însă îl refuză. După ce România intră în război împotriva Rusiei (22 iunie 1941), profesorul Georgescu luptă pe front vreme de doi ani. Memorialistul Atanasie Berzescu spune că a fost trimis pe front prin uneltirile preotului profesor Petre Vintilescu, care îi purta ranchiună. Mă îndoiesc profund. Bănuiesc că s-a oferit voluntar, ca mulți alți legionari. Dar în scurt timp, demonii se vor întoarce împotriva lui.

În august 1945 este răpit în plină zi în București, fiind îmbrăcat de vară într-o cămașă cu mâneci scurte, pantaloni albi și sandale. Însoțit de doi agenți, este dus cu avionul în Rusia, la închisoarea Lubianka din Moscova, unde cunoaște tortura interogatoriilor până în 1946. Din mărturia lui Atanasie Berzescu, sovieticii i-ar fi propus să devină agent pentru anihilarea mișcării legionare în occident și i-ar fi promis sprijin în carieră, ceea ce profesorul a refuzat, dovadă stând ceea ce a urmat. Este condamnat de un tribunal sovietic la 20 de ani de muncă silnică, fiind deportat în Siberia, după ce mai întâi a trecut se pare prin Uhta. Sunt menționate următoarele locuri ale deportării: Uhta și Vorkuta în regiunea Komi (dincoace de Urali, totuși Vorkuta fiind situată la nord de cercul polar), în Siberia de nord Verhoiansk, iar în sudul Siberiei Irkutsk și Krasnoiarsk. La Verhoiansk, unul dintre polii frigului, iernile pot ajunge la temperaturi de sub −60 °C, media fiind −45 °C. Aici profesorul Georgescu lucrează în mină și la exploatarea lemnului, dar se îmbolnăvește grav la inimă din pricina gerului, este internat în spital, se însănătoșește și este mutat mai în sud. Se pare că anii detenției i-a petrecut fără colegi români, doar între deținuți ruși și chinezi, ceea ce însă i-a facilitat învățarea limbii rusești (ajunge să recite poezii în rusă din Pușkin, Maiakovski și Esenin). După 11 ani de muncă silnică în Rusia, împreună cu alți numeroși deținuți români, este readus în 1955 în România, fiind ținut mai întâi doi ani la Gherla până în 1957.

În vremea cât a fost în Rusia, soția, Ariana, s-a recăsătorit. Totuși, ea trăia modest: a lucrat ca muncitoare la forjarea metalelor și ca vânzătoare ambulantă de înghețată. O reîntâlnește la întoarcerea în România, după 12 ani, împreună cu cei doi băieți, Răzvan și Bogdan, în vârstă acum de 14 și 15 ani, pe când avea domiciliu forțat în Bărăgan (Lătești), împreună cu alți deținuți. Se pare că familia a întârziat câteva săptămâni, pentru că soția dorea să-și repare dinții căzuți și să apară prezentabilă în fața fostului soț. Profesorul Georgescu este dus și la Canal, mai precis în colonia de muncă forțată de la Noua Culme din Dobrogea și lucrează la podgoriile de la Nazarcea, cele care au iscat scandalul fondurilor europene de acum câțiva ani.

Este eliberat în 1962 și, cu ajutorul patriarhului Justinian, este primit corector, apoi redactor la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă. Interesant că, deși a avut de suferit din pricina rușilor, face traduceri din limba rusă, dar și din franceză și greacă veche (traduce Omiliile catehetice ale lui Teodor de Mopsuestia). În ultimii doi ani de viață suferă din pricina unei boli la ochi, iar la 21 noiembrie 1976 trece la cele veșnice. Inima, atât de încercată de frigul din gulagul rusesc, îi cedează și moare de stop cardiac pe când stătea la birou, prăbușindu-se peste cărți.

Nu-mi pot reține admirația pe care o am pentru el ca biblist și traducător, dar cred că lucrurile trebuie cunoscute cum au fost, în contextul lor de atunci. Nu-i împărtășesc convingerile politice legionare, dar îl respect că a rămas vertical până la capăt și îl admir că, deși a avut de suferit din pricina rușilor, recita în rusă din Pușkin, Maiakovski și Esenin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s