Psalmul 109: Din pântece te-am născut

Psalmul 109 mai prezintă o problemă textuală. În versetul 3 are următoarele, după Biblia Sinodală: „Din pântece mai înainte de luceafăr te-am născut”. Traducerea românească redă fidel varianta Septuagintei, identică de altfel cu traducerea latină, Vulgata.

Traducerea siriacă, Peșitta, are la fel, dar mult mai explicitat: „Din pântece, din veșnicie, te-am născut ca fiu”. Este probabil cea mai teologică versiune dintre toate. Interesant că pentru „fiu”, Peșitta folosește termenul talya, care înseamnă propriu-zis „copil” sau „pui de animal”. Ambivalența este foarte importantă, pentru că o regăsim și în aluziile făcute în sânul primei comunități creștine. Vorbindu-le în aramaică (siriaca tot o formă de aramaică este), Ioan Botezătorul Îl prezintă pe Iisus drept „talya al lui Dumnezeu”. Evanghelia după Ioan notează sensul de „mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:36), dar comentatorii știu că în aramaică există trimiterea și către celălalt sens, de „fiu al lui Dumnezeu”. Un termen ambivalent, ca și grecescul pais (fiu-slugă).

Textul masoretic este cel mai opac față de aceste profunzimi teologice: „În slava sfințeniei, din pântece, din zori, a ta este roua tinereții tale”. Sună destul de obscur, dar pare să fie adresat regelui și să se refere la războinicii tineri care îl însoțesc. Aceștia îi sunt fideli de la naștere, „din zori” (metaforic), find asemuiți cu o rouă a tinereții. „Rouă” se spune chiar tal, ceea ce Peșitta a citit ca talya. Targumul la Psalmi continuă direcția masoretică: „În slava sfințeniei, mila lui Dumnezeu va grăbi spre tine precum cade roua; vor sălășlui în siguranță odraslele tale”. Targumul interpretează rehem „pântece” ca rahamayim „milă”, aceeași rădăcină, dar sensuri diferite.

Câteva comentarii merită făcute. Surprinde în Textul Masoretic vocalizarea yaldutekha, „tinerețea ta”. Vă reamintesc că scrierea ebraică nota inițial doar scheletul consonantic, vocalele fiind special inventate mult mai târziu. Yaldutekha are însă o vocalizare aberantă. În termeni tehnici, sufixul pronominal presupune o formă plurală a substantivului determinat, ceea ce nu este cazul. Scheletul consonantic, YLDTYK, sugerează mai degrabă o altă vocalizare. Iar soluția ne vine din alt pasaj.

Un caz identic îl întâlnim în Psalmul 2, dar acolo YLDTYK nu mai este vocalizat aberant (yaldutekha), ci yelidtikha „te-am născut”, deci nu se interpretează drept un substantiv, ci un verb cu sufix pronominal. Este tocmai versiunea din Septuaginta și celelalte versiuni antice (Vulgata și Peșitta), ceea ce reprezintă cu siguranță lectura originală.

Cred că aceasta constituie un argument că vocalizarea Textului Masoretic urmărește să evite lectura „te-am născut”. Este oare o lectură anti-creștină, în sensul că se evită ideea nașterii personajului mesianic de către Dumnezeu? Să zicem că da, deși voi reveni ulterior asupra acestei chestiuni. Vocalizarea textului masoretic s-a făcut între sec. II-IX d.Hr., deci teoretic este posibil. Dar, dacă așa ar sta lucrurile, Textul ebraic ar primi o bilă albă din perspectiva corectitudinii. Pentru că textul consonantic nu a fost schimbat: vocalele aberante au fost puse fără corectarea textului consonantic. Or, în lumea academică se știe că exegeza făcută textului ebraic pleacă de la textul consonantic, mai vechi și mai de încredere. Se știe că oricum vocalele adăugate ulterior nu reflectă fidel pronunția antică, ci mai degrabă modul în care masoreții păstrau pronunția.

Deci, dacă vocalizarea ar fi – să zicem așa – anti-creștină, totuși, chiar și în asemenea caz, textul consonantic a fost păstrat intact. Înseamnă mult acest fapt pentru exegeza biblică.

Dar, spuneam că voi reveni asupra supoziției anterioare. Eu am îndoieli că este vorba de o vocalizare anti-creștină. Dacă așa ar sta lucrurile, autorul sau autorii anti-creștini au făcut o treabă proastă. În Psalmul 2 nu au mai schimbat vocalizarea, deși și acolo se conturează aceeași idee a nașterii divine. Or, avem de-a face cu aceeași carte biblică, a Psalmilor. Orice cititor ar fi observat acest fapt și atunci unde ar mai fi miza schimbării?

Cred că există o altă explicație, mai simplă. Plec de la premisa, verificată și în alte locuri, că învățații evrei care au produs vocalizarea erau bine pregătiți și atenți. Eu cred că modificarea vocalizării corecte a lui YLDTYK a avut o miză pentru ei doar în Psalmul 109 (110 în canonul ebraic). În Psalmul 2, Dumnezeu spunea despre unsul său, regele (Mesia), că l-a născut și că este fiul Lui. Masoreții nu par deloc deranjați de această temă. Dar în Psalmul 109, ceva a părut să-i deranjeze. Ce?

Eu cred că tocmai ideea unui nou Melchisedec. Pe masoreți nu i-a deranjat concepția regală mesianică, conform căreia regele-Mesia este fiul al lui Dumnezeu și născut de El. Dar i-a deranjat ideea din Psalmul 109 că regele ar putea fi și preot, ca Melchisedec. De aceea, cred eu, au umbrit unele aspecte regale, precum nașterea divină a personajului cu pricina, pentru a estompa posibilitatea ca regalitatea și preoția să fie asumată de aceeași persoană vreodată.

2 comentarii

  1. Separația celor două preoții, regală și sacerdotală, se menține chiar și în comunitatea sectară de la Qumran, unde Regula Comunității/Manulul de disciplină (1QS) profețește un Mesia împărat și un Mesia preot. Asta înseamnă că diviziunea funcțională a mesianității era mult prea înrădăcinată în gândirea iudaică pentru a fi contestată chiar de adversarii Templului. Totuși, cred că Marii Preoți post-exilici, începând cu Iosua/Yehoșhua/Iisus au fost, de facto, și preoți și regi, chiar dacă Zerubabel aparținea și el liniei davidice, regale. El nu era însă uns rege, ci doar numit guvernator de Cyrus. Probabil presupusa reticență/aversiune masoretică față de preoția regală a lui Melchisedec ar proveni din asemănarea acestuia cu Iisus, „preot după rânduiala lui Melchisedec” (Evrei 7, 11), anterior atât lui Moise, Saul, cât și lui Avraam, ceea ce ar putea trăda o atitudine anti-creștină. Numai că psalmul 110 (TM), chiar dacă vocalizează eronat YLDTYK („ținereții tale” în loc de „te-am născut”) în v.3, îl asemuie explicit pe „Domnul meu” cu Melchisedec (regele dreptății) în versul următor. Mult mai mesianic/creștin mi se pare Psalmul 2, 7 unde TM, chiar vocalizat, afirmă clar: „Tu ești fiul meu, eu astăzi te-am născut (YLDTK)”. Oare masoreții și rabinii dinaintea lor n-au observat că acest text oferea un puternic argument pentru mesianitatea/filiația divină a lui Iisus? Avem aici „in nuce” al doilea articol al simbolului de credință niceo-constantinopolitan! Cred că nici prin cap nu le trecea rabinilor o asemenea intepretare, ei mergând pe linia tradiționalistă, unde „fiul” ar putea fi mai degrabă un titlu/personificare, decât o odraslă. De fapt, midrașul la Psalm 2, 7 vorbește nu de un Mesia născut, ci de unul creat, nu de un „fiu” ci „ca un fiu”/ „ca un fiul al omului” (Dan 7, 13), adică Israel, întâiul născut (cf. Ex 4, 22; Isa 42,1 ; 52, 13; vezi Midrash Tehilim, Ps 2, IX-XI). Acolo unde noi vedem cristofanii, ei nu concep decât teofanii. Mutația conceptuală operată de creștinism, midrașul creștin al Vechiului Testament, nu poate avea loc decât prin prisma credinței în Iisus ca Mesia/Hristos și Domn. Or, aceasta grilă hermeneutică este posibilă doar pentru un evreu convertit, unui Nicolae, nu doar unui Steinhard.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s