Biblia: rasism, xenofobie, violențe?

Citesc în media că reprezentantul unei asociații, Asociația Neamul Românesc, a depus în Bacău o plângere penală împotriva patriarhului Daniel ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române. Motivul? „Promovarea în public a ideilor rasiste și xenofobe, precum și a violenței pe motive etnice și rasiale sau religioase”. Mai exact, este vizată Biblia, în care „se poate întâlni un Dumnezeu care comandă crime și un executant, Moise, care ucide copii”. Este amintit și profetul Ilie, care a ucis oameni cu credințe religioase diferite.

Cred că la o asemenea abordare trebuie căutate argumente, iar discuția trebuie purtată civilizat și în termeni raționali. Nu cunosc care este resortul interior pentru depunerea plângerii și nici nu contează, mai ales că eu însumi am întâlnit oameni de bună credință care își pun asemenea probleme și care, de aceea, își manifestă rezerve față de citirea Bibliei.

De altfel, oricine citește Biblia întâlnește asemenea pasaje violente, pe care le-aș grupa în două categorii. Mai întâi, sunt texte în care Dumnezeu însuși comandă uciderile.

Câteva exemple. În 1 Regi 15:2-3 (sau 1 Samuel 15:2-3) citim: „Așa zice Domnul Savaot: … Mergi acum și bate pe Amalec… și nimicește toate ale lui… Să nu-i cruți, ci să dai morții de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin”. Ameleciții erau vinovați pentru că îi înfruntaseră pe fiii lui Israel când aceștia ieșiseră din Egipt. Uciderea poruncită aici de Dumnezeu este făcută pe criterii etnice: oricine este amalecit sau orice animal le aparține trebuie să fie ucis. În Numeri 15:32-36, este prins în flagrant un om dintre fiii lui Israel care aduna lemne de sabat. Moise îl întreabă pe Dumnezeu cum să procedeze, „pentru că nu era încă hotărât” (adică încă nu primise nicio lege în această privință). Dumnezeu hotărăște: „Omul acesta să moară; să fie ucis cu pietre”.

Din a doua categorie fac parte porunci violente date de personalități importante din Biblie. În Deuteronom 7:1-2, vorbește Moise: „Când Domnul Dumnezeu tău te va duce în pământul la care mergi… atunci să le nimicești (popoarele din Canaan)… să nu le cruți!”. Înainte de cucerirea de către fiii lui Israel a primei cetăți din Canaan, Ierihonul, Iosua le transmite acestora: „V-a dat Domnul cetatea… Cetatea va fi sub blestem… numai Rahab desfrânata (care îi ajutase mai înainte pe spionii lui Iosua) să rămână vie” (Iosua 6:16-17). Rezultatul este următorul: „A intrat tot poporul în cetate… și au dat junghierii tot ce era în cetate: bărbați și femei și tineri și bătrâni și boi și oi și asini” (Iosua 6:20-21).

Un alt exemplu îl oferă Psalmul 136:8-9 (sau 137:8-9 după alte variante), unde autorul psalmului îndeamnă la o răzbunare cruntă împotriva Babilonului: „Fiica Babilonului (personificare a cetății), ticăloasa… Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră”.

Dar să nu uităm exemplele oferite chiar de plângerea penală. Moise a anunțat ultima plagă adusă asupra Egiptului, moartea întâilor născuți, iar cel care a dus la împlinire a fost însuși Dumnezeu: „La miezul nopții a lovit Domnul pe toți întâi-născuții în pământul Egiptului, de la întâi-născutul lui Faraon, care ședea pe tron, până la întâi născutul robului, care sta în închisoare, și pe toți întâi-născuții dobitoacelor” (Ieșire [sau Exod] 12:29). Este menționat și profetul Ilie, despre care citim în 3 Regi 18:40 (sau 1 Regi 18:40): „Ilie le-a zis: Prindeți pe prorocii lui Baal, ca să nu scape niciunul din ei! Și i-au prins și s-a dus Ilie… și i-a junghiat acolo”. Acești profeți ai lui Baal erau în număr de 450, iar textul biblic spune că Ilie însuși i-a omorât. Pe ce considerent? Nu etnic de data aceasta, ci religios.

Aș mai adăuga aici un aspect juridic, care privește porunci, deci legi, pentru modul de soluționare a anumitor cazuri. Ce să faci cu cei care se închină altor zei? Sau cu oamenii imorali? Dacă se ridică un profet de pildă, care îndeamnă poporul să se închine altor dumnezei, „pe prorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții” (Deuteronom 13:1-5). Dacă o cetate întreagă se îndreaptă spre alți dumnezei (deci își schimbă religia), aceia trebuie la fel omorâți (Deuteronom 13:12-15). Dacă un bărbat are relații sexuale cu o femeie măritată cu altcineva (adulter), se poruncește ca amândoi să fie uciși (Levitic 20:10). Dacă fiica vreunui preot se desfrâna, ea trebuia arsă de vie (Levitic 21:9). Toate aceste prescripții sunt descrise ca reprezentând voia lui Dumnezeu.

Mă opresc aici. Cum trebuie să ne raportăm la asemenea texte? Îmi vine în minte cartea unui jurnalist, tradusă și în românește, care îi ironiza pe cei care pretind că Biblia trebuie respectată ad litteram. El încearcă timp de un an să trăiască după prescripțiile Bibliei, dar, evident, își dă seama că trebuie să țină cont de niște limite. Nu-i poate ucide pe cei care își schimbă religia și nici pe adulterini, chiar dacă sunt dovediți.

Cred că se cuvine să discutăm puțin despre ce anume este Biblia și trebuie spus din capul locului că ea nu seamănă cu un cod rutier din zilele noastre. Codul rutier trebuie respectat în literă, este în întregime valabil, nu are legi care să concureze unele cu altele, oferind variante complet diferite pentru aceeași situație.

Biblia nu arată deloc așa. Dimpotrivă, conține legi profund diferite. Mai degrabă Biblia se prezintă ca o colecție de coduri rutiere diferite. Aceasta spune multe despre ea însăși. Aș asemăna-o cu un album foto al unei familii. Sunt colecționate acolo ipostaze reale din trecutul familiei respective. Acele ipostaze nu mai sunt actuale în sens strict, dar spun multe despre persoanele care alcătuiesc familia respectivă, despre relațiile lor și despre evenimentele care le-au marcat.

Vă dau un exemplu foarte simplu. În Vechiul Testament, Dumnezeu poruncește ca toți urmașii lui Avraam să fie tăiați împrejur, acest semn fiind un legământ veșnic (Facere [Geneză] 17:13). Chiar mai târziu, prozeliților care vor să treacă la religia lui Israel li se cere să fie tăiați împrejur (Iudita 14:10). Totuși, în Noul Testament, pentru creștini, această lege veșnică este abrogată (Faptele Apostolilor 15:24, 28). De altfel, după știința mea, cu excepția creștinilor etiopieni, nicio confesiune creștină actuală, nici măcar vajnicii adventiști care țin legea veșnică a sabatului, nu mai respectă porunca tăierii împrejur.

Ce înseamnă acest fapt? Că există o schimbare a paradigmelor religioase.

De altfel, putem observa o asemenea schimbare a paradigmelor chiar în Biblie. În perioada monarhiei, când societatea Israelului antic era mai arhaică și legăturile de clan mai strânse, se practica pedepsirea unei întregi comunități pentru abaterea săvârșită de un singur om. Interesant că revelația însăși ține cont de paradigma socială respectivă. Uitați cum se spune în Decalog: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce mă urăsc pe mine până la al treilea și al patrulea neam” (Ieșire [Exod] 20:5). De ce nu până la al cincilea? Pentru că, în familia extinsă care forma nucleul social în societatea de atunci, puteau conviețui trei până la patru generații (nepoți, părinți și bunici, eventual și străbunici).

Mai târziu, după perioada monarhiei, paradigma se schimbă. Celula socială devine individul. Drept urmare, întâlnim iarăși o pliere a revelației pe aceste date umane. Profetul Iezechiel transmite cuvântul lui Dumnezeu, care zice: „Sufletul care păcătuiește va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui și tatăl nu va purta nedreptatea fiului” (Iezechiel 18:20). De altfel, întreg capitolul 18 tratează despre această schimbare de paradigmă: fiecare va fi responsabil pentru faptele lui, astfel că fiul unui tată păcătos, dacă este drept, va primi răsplată pentru dreptatea lui. Concluzia divină este: „Vă voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale” (18:30). De altfel, tot aici apare și ideea că Dumnezeu nu vrea ca păcătosul să moară: „Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu, și nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale și să rămână viu?” (Iezechiel 18:23). Dacă înainte păcătosul vinovat de moarte nu avea nicio șansă de pocăință și îndreptare, iată că acum i se oferă.

Observăm, deci, că schimbările de paradigmă socială implică și o schimbare a felului în care Dumnezeu se raportează la oameni.

Acum să revenim la chestiunea cu crimele poruncite de Dumnezeu sau săvârșite în numele lui. Societatea respectivă era complet diferită de a noastră. Noi suntem obișnuiți cu libertatea de exprimare, dar pe vremea aceea, dacă îl înjurai pe rege, te aștepta pedeapsa capitală imediat, fără nicio judecată. De asemenea, lipsa de loialitate politică față de regele în funcție era pedepsită cu moartea. Pentru oamenii de atunci, nu se putea ca poziția divinității să fie inferioară. Dacă cineva care îi susținea pe adversarii regelui „merita” să moară, după standardele acelei perioade, nu se putea ca lipsa de loialitate față de divinitatea protectoare a regatului să fie îngăduită. Dacă prizonierii de război „meritau” să fie uciși și doar bunăvoința regelui îi putea salva de la această soartă „meritată”, nu se putea ca adversarii divinității să fie tratați diferit. De altfel, iarăși complet diferit față de societatea noastră, religia nu era o chestiune privată, ci religia ținea de stat. Apropos, templul din Ierusalim a fost ridicat de rege, nu de preoți.

Lumea de atunci era mult mai sângeroasă decât cea de acum. Pentru noi, poate cea mai mare valoare o are viața unui om. Pentru cei de atunci, o valoare mai mare o avea loialitatea față de comunitate. De aceea, pedeapsa unei crime săvârșită de o persoană se răsfrângea asupra comunității din care acela făcea parte, pentru că cel care plătea cu viața pentru o crimă trebuia, la rândul lui, răzbunat de către rudele lui. Ca să înțelegem mai bine o asemenea mentalitate, trebuie evident să studiem istoria. Nu putem judeca societățile de atunci după standarde moderne. Nu trebuie să ne mire că Dumnezeu, când s-a descoperit acelor oameni, a vorbit pe limba lor, după standardele lor.

Cum rămâne atunci cu sfinții din Vechiul Testament? Biserica Ortodoxă îi sărbătorește, deși ei sunt atât de diferiți? Da, pentru că nu este luată paradigma socială ca atare, ci modelul valabil pentru credincioșii de acum. Avraam este celebrat drept părintele credinței, pentru că a renunțat la idolatrie și s-a încrezut deplin în Dumnezeul cel adevărat. Pentru aceasta, Avraam este pentru Biserică un model al credinței. Totuși, Avraam trăia într-o paradigmă socială complet diferită de a noastră. Își putea ucide fiul ca jertfă adusă divinității fără ca nimeni să-l condamne pentru aceasta. Dumnezeul care tocmai i se revelase chiar îl testează cu un asemenea examen suprem. De asemenea, Avraam a avut mai multe femei (Sara, sclava Agar și Chetura), ceea ce pentru creștinii de azi este și ilegal, și imoral. Avraam nu este un model din acest punct de vedere, dar nu-l putem judeca drept imoral, pentru că el aparține unui tipar social diferit de al nostru.

La fel și Ilie. Faptul că Biblia spune despre el că a ucis 450 de lideri religioși (ca să folosesc un termen modern) adepți ai unei alte religii se înscrie în paradigma mentală de atunci. Așa cum spuneam, loialitatea era o chestiune de viață și de moarte. Acei lideri religioși își căutau și găseau adepți printre fiii lui Israel, pe care textul biblic îi vede însă obligați să respecte loialitatea promisă unei alte divinități, Domnul Dumnezeul lui Israel. Trebuie subliniat că această loialitate a fost special prevăzută în textul biblic, ca un fel de contract între Dumnezeu și poporul Israel, în care poporul își ia în mod expres angajamentul să fie loial în exclusivitate Domnului Dumnezeu, cu menționarea specială a pedepselor pe care și le asumă în caz de încălcare a contractului. În limbajul teologic, acest contract se numește legământ. Și noi astăzi ne angajăm sub contract să ne plătim de pildă serviciile telefonice, iar dacă nu o facem suportăm penalități. Legământul a fost încheiat prin intermediul lui Moise pe muntele Sinai, dar a fost prefațat de legământul cu Avraam și apoi a fost reactualizat în diverse forme (de pildă, de Iosua în momentul finalizării cuceririi țării Cananaului, sau, mai târziu, de profeți într-o formă spiritualizată).

Și în Noul Testament există paradigme diferite de alte noastre. Să ne gândim de exemplu la sclavie, care nu este condamnată în niciun text biblic al Noului Testament, dar care astăzi este și ilegală, și imorală. Pavel îi scrie proprietarului unui sclav fugit, proprietar care era creștin, și îl roagă să-l primească pe fugar cu bunăvoință și nu să-l elibereze (Epistola către Filimon).

Așadar, Biserica știe atunci când proclamă învățătura Bibliei să facă deosebirea între paradigmele istorice. Avraam, Moise, Ilie sunt recunoscuți ca sfinți ai Vechiului Testament, sunt modele pentru credincioși, dar nu trebuie făcută confuzia între paradigmele sociale. Credincioșii nu înțeleg din acest mesaj că trebuie să aibă mai multe femei, că trebuie să-i ucidă pe necredincioși și nici pe cei care încalcă legile bisericești.

Mai dau un exemplu, de data aceasta actual. Slujba Bisericii Ortodoxe este de proveniență bizantină, or în societatea bizantină în fruntea societății se găsea basileul, împăratul din Bizanț. Cultul Bisericii păstrează până astăzi urme ale concepției monarhice bizantine. Totuși, Biserica și-a adaptat cultul și noii paradigme sociale, în care nu mai există nici basileu, nici rege. Este un exemplu mic în comparație cu schimbările de paradigme din vechime, dar nu este deloc mai puțin concludent.

Mai rămâne un element de discutat. Reprezentantul Asociației Neamului Românesc propune ca Biblia și cărțile religioase să conțină o atenționare înaintea textelor care descriu acțiuni violente. Trebuie amintit mai întâi că asemenea menționări există. Am auzit eu însumi în numeroase ocazii la predici (poate cel mai des la sărbătoarea Sf. Ilie) explicații din partea predicatorilor care lămureau, unele mai meșteșugit, altele mai puțin, cum trebuie credincioșii să se raporteze la asemenea informații. Există apoi, în domeniul teologic, literatură care tratează subiectul războiului sfânt, al violenței, al mentalității Israelului antic etc. Dar cum ar fi să existe atenționări scrise în Biblie și în cărțile religioase? Aici cred că se deschide portița pentru o exagerare ridicolă, pentru că nu ne putem opri la Biblie și la cărțile religioase. Ar însemna ca toate cărțile de beletristică să conțină atenționări că mesajele autorului sau ale personajelor nu trebuie transpuse în fapte. Ar însemna că toate cărțile de istorie să conțină avertismente că cititorul poate fi șocat de crimele oribile menționate sau că nu trebuie sub nicio formă să pună în practică ce află în paginile scrise (de tipul Do not try this at home). Oare nu trebuie să-l credităm pe cititor cu mai multă inteligență?

3 comentarii

  1. Cred, desi sunt extreme de clar argumentate ideile exprimate si doar un rauvoitor nu le-ar intelege, cred, asadar,ca textul nu va fi „admis’ de cei carora li se adreseaza din simplul motiv ca ei gandesc in „suflul” european al libertinajului sau in „duhul” transatlantic, poate si nu admit , dintr-o pudibonderie schimonosita a modernitatii ca Sfanta Scriptura trebuie citita ca o relatie a lui Dumnezeu cu un „neam desfranat si pacatos”, pe care L-a iubit si pentru care a trimis pe unicul Sau Fiu ca jertfa a rascumpararii pacatelor lor.
    Violentele, crimele din Biblie nu sunt, si asta trebuie sa-ingrijoreze pe cei care „se tem’ de ele, asemanatoare, nici pe departe cu cele ale societatii in care contestatarii „violentului text biblic”, traiesc.
    Si aici ma gandesc la o solutie pentru omul contemporan pentru a fi ferit de ucidere, drog, viol, pedofilie etc: Cum ar fi, ca la intrarea fiecarui bloc, sa fie atentionati cu bulina rosie sau purpurie, avand mentiunea +18 sau +21, ca la apartamentele x y z locuiesc betivi , violatori, drogati, pedofili si sa nu intre in bloc decat insotiti! Sau sa se arborize drapele care se pot vedea de departe!
    Ce societate frumoasa ar fi !

    Apreciază

  2. Domnule manipulator, in biblie scrie foarte clar ca divinitatea a cerut crime iar tu aduci ca „argument” faptul ca la vremea aceea societatea era diferita. Ce fel de argument este acesta si ce legatura are cu textul bibliei?Societatea este egal cu divinitatea? Societatea era formata tot din oameni si atunci, ca si acum. Divinitatea ar fi trebuit sa fie divina(de la nume), nu salbatica iar rolul ei ar fi trebuit sa fie acela de a-i ridica pe salbatici, de a-i civiliza, nu de a-i invata sa-i omoare pe cei diferiti de ei, e simplu ca lumina zilei. Sa spui ca divinitatea le vorbea salbaticilor pe limba lor nu este altceva decat o manipulare ordinara, jenanta pentru un om cu 3 neuroni functionali, este nutret pentru cretini. Este doar o alta incercare penibila de a explica ce este de neexplicat pentru orice om sanatos la cap. Doar un psihopat ar putea incerca sa „explice” asa ceva pentru ca este de neconceput pentru un om cu o minima empatie sa pretinzi ca divinitatea ar fi putut cere omorarea unui om pentru ca a cules niste vreascuri.
    Ceea ce faci tu aici nu este decat demonstratia evidenta a faptului ca divinitatea nu exista in afara imaginatiei omului, tu demonstrezi chestia asta. Ai auzit vreodata de jena? Este un sentiment pe care l-ar resimti din plin orice om care ar incerca sa aduca „explicatii” de felul acesta. Psihopatii sunt persoane care au zero empatie si un tupeu nemasurat(zero jena).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s