Poporul Israel și vremea de a face (Ps 118): două popasuri liturgice

Din păcate, erori de înțelegere a textului biblic s-au strecurat și în cultul ortodox, acolo unde cuvântul Scripturii este foarte prezent. Voi da două exemple.

Primul ține mai degrabă de practica liturgică. Am întâlnit deseori modificat sfârșitul rugăciunii „Acum slobozește” (cf. Luca 2:29-32): în loc de „poporului Tău, Israel” se spune „poporului Tău binecredincios”. Deși poate părea o modificare binevoitoare, prin care se mărturisește că vechiul Israel se continuă în poporul creștin (binecredincios) de astăzi, totuși schimbarea produce un dezechilibru major. Să ne uităm mai atenți la text.

Trebuie din capul locului precizat că textul propriu-zis biblic conține la final „Israel” și nu „binecredincios”. Dacă vrem să rămânem fideli Scripturii, trebuie să reintroducem numele așa cum este el. Probabil că motivul „pioasei” modificări stă în deranjul de a auzi „Israel” în timpul slujbei creștine. Totuși, până acum nu am putut identifica nicio ediție a vreunei cărți de cult care să conțină modificarea cu „binecredincios”. Ea nu apare nici în Ceaslov, nici în Liturghierul din 2012. Dar nu numai acesta este motivul pentru care trebuie renunțat la modificare.

În text se face o paralelă între Israel și celelalte popoare: mântuirea pregătită de Dumnezeu se adresează tuturor popoarelor, fiind lumina revelației pentru neamuri (celelealte popoare afară de Israel) și slava poporului Israel. Așadar, Evanghelia are un efect dublu. Pentru poporul lui Dumnezeu, Israel, este spre slavă, pentru că evreii cunoșteau deja revelația lui Dumnezeu prin intermediul Legii lui Moise. Dar pentru „neamuri” este ceva nou, ele sunt luminate, pentru că iau contact direct cu revelația pentru prima dată. Dacă s-ar înlocui „poporul Israel” cu „poporul binecredincios” s-ar pierde tocmai această paralelă între slavă și luminare.

Textul din rugăciunea dreptului Simeon se inspiră din Isaia 42:6. Robul Domnului (prefigurare mesianică) este dat de Dumnezeu (Tatăl) ca legământ al „poporului Meu” (Israel) și ca lumină a neamurilor. Traducerea Bibliei Sinodale nu reflectă din păcate foarte bine aici paralela, dar ea se găsește atât în textul ebraic, cât și în cel grecesc. Paralela diatheke (pentru Israel) și phos (pentru neamuri) din cartea lui Isaia are corespondent în Evanghelia după Luca paralela phos (pentru neamuri) și doxa (pentru Israel). Israel are deja un avantaj față de neamuri, pentru că L-a cunoscut sau ar fi trebuit să-L cunoască pe Dumnezeu din slava Acestuia sălășluită în Cortul Sfânt și din Legea de pe Sinai. Neamurile (popoarele), însă, au stat în întuneric și abia acum văd lumina.

Dacă înlocuim „poporul Tău, Israel” cu „poporul binecredincios” paralela este spartă și mântuirea este destinată doar neamurilor și creștinilor proveniți dintre neamuri. Or, pe direcția din Romani 9-11, și poporul Israel se bucură de această mântuire, nu doar neamurile încreștinate.

***

Al doilea caz este chiar o greșeală din Liturghier. În rânduiala pregătirii slujitorilor pentru începutul Dumnezeieștii Liturghii, diaconul spune: „Vremea este a sluji Domnului” (Liturghier, 2012, p. 132). Vechile Liturghiere aveau „Vremea este a face Domnului”, ceea ce a părut în ochii corectorului modern prea brutal de literal: kairos tou poiesai to kyrio.

Totuși, deși expresia păstrează un grad ridicat de echivoc, sensul era altul. Nu este vorba de apropierea momentului în care noi facem sau săvârșim ceva pentru Domnul, ci, dimpotrivă, când Domnul lucrează. Textul provine din Psalmul 118:126 și o traducere mai exactă, potrivit contextului, ar fi: „Vremea este ca Domnul să lucreze, pentru că [oamenii păcătoși] au stricat legea”. Biblia Sinodală traduce: „Vremea este să lucreze Domnul”. Înțelegerea nu provine din analiza gramaticală, pentru că și în ebraică este formulat la fel: „Vremea este a face pentru Domnul” (et la’asot laYHWH), ci, așa cum am spus, din context. Oamenii păcătoșii au stricat Legea Domnului, de aceea rămâne ca Dumnezeu Însuși să lucreze, adică să facă eficientă Legea, acolo unde omul eșuează.

Așadar nu este vorba de pregătirea pentru slujba pe care noi o aducem Domnului, ci de anunțarea momentului în care Dumnezeu Însuși intervine. El o face (poiesai), nu noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s