Nu ne duce pe noi în ispită?

Aflu și din media românească de schimbarea textului din rugăciunea Tatăl nostru în italiană hotărâtă de către papa Francisc. Deja modificarea fusese făcută pentru catolicii de limbă franceză din decembrie anul trecut. Schimbarea este salutată, din păcate, de mulți teologi.

Despre ce este vorba? Vechea traducere prezentă în multe limbi, „nu ne duce pe noi în ispită”, este schimbată cu „nu ne lăsa să cădem în ispită”.

Personal, nu cred că este o schimbare bună și voi prezenta pe scurt care sunt argumentele mele.

În primul rând, verbul eisphero înseamnă „a aduce”, „a duce”, nicidecum „a permite”. Până și dicționarul BDAG (Bauer-Danker), care în general oferă soluții cât mai explicite și mai contextualizate, redă prin „to cause someone to enter into a certain event or condition”, citând chiar exemplele din rugăciunea Tatăl nostru (Matei 6:13 și Luca 11:4). Atenție!: „a face să”, „a cauza”, nu „a lăsa”, „a permite”.

Este adevărat că prin exegeză se poate ajunge la sensul de „a lăsa”, dar exegeza este o etapă ulterioară. Textul trebuie lăsat așa cum sună, iar interpretarea (exegeza) poate soluționa eventuale expresii neînțelese sau dure. De pildă, este nevoie în cazul de față ca tâlcuitorul să facă apel și la textul din Iacov 1:13, în care se spune tocmai invers că „Dumnezeu nu ispitește pe nimeni”.

Unii comentatori observă că în limba ebraică și aramaică sensul construcției hiphil sau aphel nu este doar cauzativ, ci și permisiv. Totuși, deși Mântuitorul o fi rostit Tatăl nostru în aramaică, aici este vorba de limba greacă, iar pe de altă parte, sensul permisiv este limitat. Muraoka, de exemplu, restrânge acest sens doar la „conceding the thing expressed by the root”: hiphil-ul „a fi de acord cu o cerere” de la „a cere” sau „a da cu împrumut” de la verbul „a lua cu împrumut”. Altfel spus, sensul permisiv este foarte limitat și nu poate rezolva pur gramatical formulările așa-zis dure.

În al doilea rând, întâlnim asemenea cazuri cu expresii contondente și în alte contexte. De pildă, Dumnezeu spune: „Voi învârtoșa inima lui Faraon” (Ieșire 7:3) sau, la trecut: „Intră la Faraon, că i-am învârtoșat inima lui și a slugilor lui” (Ieșire 10:1). Ar părea deci că învârtoșarea inimii lui faraon a fost cauzată de Domnul Însuși, iar faraon nu ar fi vinovat. Cum de mai este pedepsit atunci? Există și reversul: „Inima lui Faraon se îndărătnicește” (Ieșire 7:14) sau de-a dreptul „Faraon și-a învârtoșat inima” (Ieșire 8:15). Ar fi însă o crimă să modifici toate aceste texte după cum îți dictează părerea proprie: ca să nu scandalizezi lumea, să spui doar că „Domnul a lăsat ca faraon să-și învârtoșeze inima”.

Un alt caz pe care l-aș semnala, cu implicații foarte mari teologice, este Romani 1. Oamenii păcătoși „au ajuns nebuni”, „au schimbat slava lui Dumnezeu cu asemănarea chipului omului și al animalelor”, făcându-și idoli. Așa păcătoșii au ajuns să schimbe rânduiala firii, aprinzându-se de pofte homosexuale. Ceea ce este însă interesant, există și formulări cauzative: „Dumnezeu i-a dat (paredoken) necurăției” (Romani 1:24) sau „Dumnezeu i-a dat (paredoken) unor patimi de ocară”. Și aici să schimbăm?

Eu cred că trebuie să lăsăm textul așa cum este el, cu formulări provocatoare, după principiul „Așa scrie, așa citim”. În fond, rolul exegezei este tocmai de a explica formulările contradictorii, de a netezi asperitățile și a ne oferi soluții. Dar nu cred că este bine să bagi deja soluția în text.

Eu cred că asemenea versete în care Dumnezeu este prezentat drept cauza hotărârilor sau acțiunilor umane trebuie păstrate. Ele arată suveranitatea divină, atotputernicia, modul în care planul lui Dumnezeu guvernează istoria. Dacă autorul sfânt nu s-a sfiit să le folosească, spre scandalizarea noastră, de ce ne considerăm noi mai inteligenți și dorim să le scoatem?! Bisericile care nu au fost de acord (pe bună dreptate) cu predestinația nu și-au permis până acum să modifice de pildă Romani 8:29-30. Și exemplele pot continua.

Ideea schimbării mi se pare că reprezintă o încercare de edulcorare a provocării pe care textul biblic în general o aduce mentalității moderne. Eu aș spune că este mai util să ne modificăm noi, modernii, mentalitatea, decât să modificăm textul biblic după cum ne place nouă.

Îi invit așadar pe adepții modificării să îndrăznească să fie consecvenți și să schimbe nu doar aici, ci în întreaga Biblie limbajul așa-zis „necuvenit” și să rescrie o Biblie mai „prietenoasă”, mai „corectă”: o adevărată Biblie de pluș.

2 comentarii

  1. Dumnezeu l-a ispitit pe Avraam (Gen 22,1). Nu ispitește peste puterile noastre și împreună cu ispita pregătește și ieșirea din ispită (1 Cor 10,13). Dumnezeu nu ispitește la rău (Iac 1,13).
    Ar trebui explicată semnificația cuvântului ispită, care înseamnă și probă, încercare, examen.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s