Zaharia. Care Zaharia?

Cazul de față vreau să-l prezint ca preambul pentru o discuție despre legătura dintre istorie și teologie, pe care o las pentru un material viitor. Deocamdată voi fixa doar coordonatele istorice ale acestui exemplu, ilustrativ din punctul meu de vedere.

Voi pleca de la textul din Matei 23:35, unde sunt cuprinse chiar cuvintele Mântuitorului: printre martirii care și-au vărsat sângele se numără și „Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ați ucis (Hristos Se adresează iudeilor) între templu și altar”.

Pentru cititorii atenți ai Vechiului Testament, informația este foarte ciudată. Zaharia fiul lui Barachia sau Berechia este chiar numele profetului Zaharia (Zaharia 1:1; 1:7), de la care ne-a rămas scrisă o carte și care a activat în perioada post-exilică, între 520-518 î.d.Hr. Datarea dă dovadă de acuratețe și este oferită chiar de cartea profetului Zaharia. Totuși, un asemenea sfârșit care iese în evidență, anume uciderea în spațiul sfânt din curtea Templului din Ierusalim, apare doar în 2 Paralipomena/Cronici 24:20-22, dar în legătură cu Zaharia fiul preotului Iehoiada din vremea regelui Ioaș. Ne aflăm așadar înainte de perioada post-exilică, în vremea monarhiei, mai exact la sfârșitul secolului IX î.d.Hr., deci cu 300 de ani înainte de profetul Zaharia. E drept că amândoi Zaharia erau preoți, dar mi se pare evident că în Evanghelia după Matei cele două persoane total diferite sunt contopite într-un singur personaj.

Unii mi-ar răspunde: Bun, dar ce te faci că și în cartea lui Isaia mai apare un personaj cu nume asemănător, Zaharia fiul lui Berechia sau Barachia în Isaia 8:2, contemporan cu Isaia istoric, deci de la jumătatea secolului VIII î.d.Hr. Septuaginta îl numește „fiul lui Barachia”, pe când Textul Ebraic îi redă numele „fiul lui Ieberechiahu”, dar am putea avea motive să credem că Septuaginta este aici mai precisă. Ca să nu lungim vorba, să zicem așadar că e același nume: tot „Zaharia fiul lui Barachia”. Clar trebuie să fie altul decât profetul din perioada persă, arătându-ne astfel că „nu numai un câine e scurt de coadă”. Au existat așadar cel puțin doi „Zaharia fiul lui Barachia”. Poate că măcar unul a suferit moartea martirică în curtea Templului?

Problema rămâne totuși, aș zice eu. Singularitatea este oferită nu de nume, ci  de locul totalmente nemaipomenit al morții. Uciderea între templu și altar este un eveniment unic, pentru că altfel Templul ar fi trebuit să asigure dreptul de azil. Or, cartea Cronicilor atribuie acest martiriu nemaiîntâlnit unui Zaharia complet diferit de cei doi din sec. IX și din sec. VIII și de orice alt Zaharia fiul lui Barachia. Trebuie să fie apoi vorba de ceva cunoscut ascultătorilor, așa cum era Scriptura Vechiului Testament pentru contemporanii iudei ai Mântuitorului. Aici stă dificultatea.

Ca să complic puțin lucrurile, vă supun atenției alți doi Zaharia. Potrivit sinaxarului din Minei (5 septembrie), Zaharia fiul lui Barachia/Berechia, care a fost ucis în curtea Templului după Matei este identificat… cu preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. O vreme n-am știut de unde provine această identificare, până de curând, când am căutat altceva și am găsit în zona apocrifă, mai exact în Protoevanghelia lui Iacob (8:3 și 23:3), identificarea mareolui-preot Zaharia care a întâmpinat-o în Templu pe Maica Domnului cu Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. În plus, Protoevanghelia menționează că a fost ucis de iudei chiar în curtea Templului (vezi 23:3).

Avem așadar de-a face cu cinci Zaharia: 1) preotul Zaharia fiul lui Iehoiada, care a suferit martiriul cu totul ieșit din comun sub regele Ioaș (sec. IX î.d.Hr.); 2) Zaharia fiul lui Barachia, martor al lui Isaia (sec. VIII î.d.Hr.); 3) preotul și profetul Zaharia fiul lui Barachia din perioada persă (sec. VI î.d.Hr.); 4) marele preot Zaharia care a întâmpinat-o pe Maica Domnului la Templu (sec. I î.d.Hr. – sec. I d.Hr.); 5) preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul (sec. I d.Hr.).

Potrivit Vechiului Testament, primii trei Zaharia nu pot fi identificați unul cu altul. Evanghelia lui Luca îl menționează în plus pe Zaharia nr. 5, iar literatura apocrifă pe Zaharia nr. 4. Totuși, Evanghelia după Matei îl identifică pe Zaharia nr. 1 cu nr. 3 (poate și cu nr. 2), iar Protoevanghelia lui Iacob și sinaxarul ortodox îi identifică pe Zaharia nr. 1 (poate și pe nr. 2) cu nr. 3, 4 și 5.

Dar ce explicație dau Sfinții Părinți? Tocmai pentru că știau foarte bine Scriptura, lasă lucrurile fără explicație. Sf. Ioan Gură de Aur se oprește la această problemă în Omiliile la Matei 74:2: „Dar cine este Zaharia de care vorbește Domnul? Unii spun că este tatăl lui Ioan Botezătorul, alții spun că este un profet; alții spun că este un preot care avea două nume, pe care Scriptura îl numea și Iodae (Ido)”. Ido era numele bunicului lui Zaharia (Zaharia 1:1), fapt pentru care profetul Zaharia din perioada post-exilică mai este numit și, prescurtat, „fiul lui Ido” (Ezdra 5:1), deși nu era fiul, ci nepotul. Oricum, Sf. Ioan Gură de Aur nu oferă nicio soluție, ci mută atenția spre semnificația teologică, socotită pe bună dreptate mult mai importantă. Fericitul Ieronim discută și el ipotezele. Știe că unii îl identifică pe Zaharia din Matei cu unul dintre profeți, ceea ce Ieronim consideră imposibil pentru că despre Zaharia nu se spune niciodată că a suferit de o asemenea moarte martirică. Identificarea cu Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, o consideră posibilă: nu este menționată în Scriptură, dar nu este neapărat imposibilă. Alții îl identifică cu preotul Zaharia care a fost ucis de regele Ioaș, dar Ieronim observă – pe bună dreptate – că acela nu este fiul lui Barachia. Soluția? Niciuna, deși s-ar părea că este oarecum preferată identificarea cu Zaharia tatăl lui Ioan Botezătorul.

Ce vreau să arăt cu aceste „identificări”? Dacă aplicăm logica istorică, cea mai plauzibilă explicație este că pur și simplu mai multe personaje istoric distincte sunt identificate între ele în anumite texte biblice și în tradiții bisericești. Așadar, istoric vorbind, putem găsi neconcordanțe istorice atât în textul biblic, cât și în cel patristic sau liturgic. Textul biblic, patristic sau liturgic nu este istoric, după standardele actuale pe care le folosim când definim „istoria”. Nu este istorie, ci istorisire. Așadar, ca să zicem și pe englezește, nu history, ci story.

Cu o floare nu se face primăvară. Ar avea vreo semnificație acest caz dacă ar fi singular? Evident că nu. Dar voi arăta în materialul viitor că întâlnim în Scriptură și alte exemple de „discrepanțe” sau „neconcordanțe”, chiar în Evanghelia după Matei. Aceste exemple ne arată că nu suntem pe o pistă greșită atunci când facem distincția între istorie și istorisire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s