Icoană și idol

Sunt membru în câteva forumuri Facebook de dezbateri biblice și am rămas surprins de câte ori vajnici frați neoprotestanți postează imagini cu ortodocși care se închină în fața unor icoane, eventual cât mai mulți și mai aplecați pe genunchi. Dacă mai găsești și variante cu popi cu bărbi mari și burți grase, atunci ai toate ingredientele ca să titrezi cu litere de-o șchioapă: IDOLATRIE. Dai câteva citate biblice împotriva idolilor și gata… I-ai pus cu botul pe labe pe ortodocșii idolatri care nu citesc Biblia.

M-am hotărât de aceea să prezint câteva comentarii cu un scop precis: ca să arăt că ce fac ortodocșii nu este idolatrie și că există precedente biblice – atenție! – poruncite de Dumnezeu Însuși.

Să cercetăm mai întâi cum arătau două locașuri de închinare, luând textul biblic ca normă de interpretare. Fac aceasta pentru că neoprotestanții înșiși folosesc DOAR Biblia.

În ciuda impresiei împământenite, evreii biblici aveau chipuri cioplite în locașurile de închinare și aceasta nu ca un derapaj teologic, ci ca urmare a poruncii lui Dumnezeu.

În Cortul Sfânt, Dumnezeu Însuși (și nu omul) poruncește ca deasupra chivotului, cel mai sfânt obiect, să fie pus un capac de aur cu statuetele a doi heruvimi din aur „bătut cu ciocanul” (Exod 25:18; 37:7), așa încât heruvimii de aur făceau corp comun cu capacul. Mai mult, Dumnezeu (și nu omul) poruncește iarăși ca imagini cu heruvimi să fie brodate pe covoarele care alcătuiau interiorul cortului sfânt (Exod 26:1; 36:8), dar și pe perdeaua despărțitoare dintre Sfânta Sfintelor și Sfânta (Exod 26:31; 36:35). Altfel spus, preoții care intrau în Cort vedeau peste tot împrejurul lor, pe covoarele cortului care alcătuiau, ca să zicem așa, pereții, chipuri de heruvimi.

La Templul lui Solomon sunt și mai multe chipuri. În Sfânta Sfintelor, pe lângă chivotul sfânt, sunt statuile a doi heruvimi de lemn de măslin poleit cu aur, înalți de aproximativ 4,5 m (1 Împărați / 3 Regi 6:23). Heruvimii apar însă și „pe toate zidurile Casei (Templului) de jur împrejur” (6:29). Biblia lui Cornilescu traduce în continuare: „în partea din fund și în față”, dar alte versiuni au „în camerele dinăuntru și de afară” sau, „pe dinăuntru și pe dinafară”. Textul ebraic este aici mai greoi. Să zicem că înseamnă că heruvimii se regăsesc doar pe pereții interiori ai Templului, „săpați”, deci sculptați, pe lemnul de cedru care acoperea interiorul încât piatra nu se vedea. Ar fi exact ca la Cort: cine intra în Templu era întâmpinat din orice direcție de chipurile de heruvimi. Dar rămâne deschisă și posibilitatea ca aceste chipuri de heruvimi să se găsească și pe pereții exteriori ai Templului, așa încât nu doar cel care intra i-ar fi văzut, ci și cel care se afla în curte. De altfel, chipuri de heruvimi se găseau explicit și în afara Templului propriu zis. Ei sunt sculptați pe ușile templului (1 Împărați / 3 Regi 6:35), dar și pe tăbliile postamentelor pentru ligheanele cu apă (7:29, 36).

Concluzia? După textul biblic, atât Cortul Sfânt, cât și Templul lui Solomon era plin de imagini de heruvimi. Ideea conform căreia Vechiul Testament interzicea imaginile sacre se dovedește problematică, dacă citim descrierea celor două locașuri de cult.

Acum vine partea cea mai interesantă. Avem mărturii explicite în Scriptură că în momentul închinării aduse Domnului evreii se îndreptau către asemenea imagini sacre. Vi se pare surprinzător? Haideți să vedem textele.

În cartea lui Iosua, când se confruntă cu o înfrângere, Iosua, bătrânii și întregul popor se prosternează înaintea chivotului, același despre care am văzut că Biblia spune că avea pe capac statuete de heruvimi. Citez după Cornilescu: „Iosua… s-a aruncat cu fața la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el și bătrânii lui Israel” (Iosua 7:6). Să ne imaginăm puțin scena. Iosua se prosternează înaintea chivotului, care avea pe capac chipuri făcute de mână omenească. Evident că nu idolatriza chivotul, se închina desigur adevăratului Dumnezeu, dar se prosterna în fața unor imagini!

De altfel, heruvimii de pe capac nu sunt doar un simplu ornament. Dumnezeu îi spune lui Moise că „ACOLO Mă voi întâlni cu tine și voi vorbi cu tine de deasupra capacului, dintre cei doi heruvimi” (Exod 25:22). Când Moise intră în cortul sfânt, aude glasul Domnului Care îi vorbea „de deasupra capacului… dintre cei doi heruvimi” (Numeri 7:89). Este ca și cum Domnul Se află invizibil pe capac, între cei doi heruvimi. Imaginea nu trebuie să surprindă, dacă ținem cont de titlul divin din 1 Samuel / 1 Regi 4:4: „Domnul oștirilor, Care șade între heruvimi” (sau „pe heruvimi”). Domnul este prezent în mod tainic pe heruvimi, iar prosternarea înaintea heruvimilor nu înseamnă idolatrizarea acestora. Ei sunt doar un mijloc vizibil de comunicare cu Dumnezeu, ei marchează prezența tainică a lui Dumnezeu. Capacul cu heruvimi este ca un tron al lui Dumnezeu, iar chivotul, lădița propriu-zisă, este asociat unui element foarte cunoscut anticilor. Orice tron regal era puțin înălțat față de pământ, iar regele își ținea picioarele pe un piedestal, pentru a fi mai sus decât ceilalți și a sugera astfel autoritatea. Asocierea clară dintre chivot și piedestal (așternutul picioarelor) se vede în 1 Cronici / 1 Paralipomena 28:2: regele David se hotărăște să zidească o Casă de odihnă pentru „chivotul legământului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru”. Atenție, chivotul nu este altceva decât tocmai acest piedestal, așternutul picioarelor Domnului.

Unele texte împing lucrurile mai departe. „Închinați-vă înaintea așternutului picioarelor Lui” (Psalmul 99:5 / 98:5) sau „Haidem la locuința Lui, să ne închinăm înaintea așternutului picioarelor Lui” (Psalmul 132:7). Aici, dacă aș fi neoprotestant, mi-ar veni să sar de pe scaun.

Aș adăuga niște texte, care complică situația. În câțiva psalmi, întâlnim: „Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în Casa Ta și mă închin cu frică SPRE Templul Tău cel sfânt” (Psalmul 5:7; la fel în Psalmul 138:2 / 137:2). Unele traduceri, printre care și Cornilescu, au „în Templul Tău”, dar și în ebraică și în greacă este SPRE. De ce e important? Pentru că înseamnă că Templul direcționează – ca să zic așa – privirea la rugăciune. Omul își îndreaptă privirea spre Templu, se închină spre acesta. Altfel spus, Templul și imaginile sacre din el călăuzesc privirea închinătorului către divinitate.

Aș asemăna acest fapt cu șarpele de aramă. Și acesta este construit nu din inițiativă omenească, ci prin porunca lui Dumnezeu. Și în cazul lui, vindecare era dată desigur de Dumnezeu, dar nu oricum, ci doar în momentul în care omul își îndrepta privirea spre șarpele de aramă: „Domnul a zis lui Moise: Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi” (Numeri 21:8). Îndreptarea privirii către șarpe, dar cu nădejdea vindecării de la Dumnezeu, reprezintă o practică admisă, chiar poruncită în cazul de față. Abia când evreii au eșuat în înțelegerea acestui mecanism și au transformat șarpele de aramă dintr-o imagine-simbol în idol, abia atunci a trebuit distrus: regele Ezechia „a sfărâmat în bucăți șarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuștan” (2 Împărați / 4 Regi 18:4). Ce înțelegem de aici? Că se transformase într-un idol, de vreme ce i se aducea un cult ca unei divinități (a primit și un nume).

Ar mai fi ceva de spus și despre porunca din Decalog, des invocată ca dovadă că Biblia interzice chipurile cioplite. De fapt, trebuie citit contextul: „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul” (Exod 20:4). Dar ce urmează este la fel de important: „Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești” (20:5).

Voi spune acum ceva care ar putea șoca. Facerea unui chip cioplit și închinarea înaintea lui nu sunt problematice. Până aici demersul corespunde cu cazul heruvimilor: și ei sunt o imagine confecționată (indiferent dacă prin turnarea metalului, baterea cu ciocanul, sculptură în lemn sau în piatră, broderie pe țesătură); și înaintea lor oamenii se puteau prosterna. Dar care ar fi atunci deosebirea, care transformă imaginea în idol? „Slujirea”, care se cuvine doar lui Dumnezeu. Atunci, imaginea, care poate avea rol ajutător în cult, nu mai deschide calea către Dumnezeu, ci o blochează. Devine ea însăși dumnezeu, dar unul fals, care ține locul adevăratului Dumnezeu.

Din textele biblice pe care le-am cercetat, majoritatea zdrobitoare conține, atunci când e vorba de interdicție, ambele verbe: „a te închina” și „a sluji”. De fapt, nu am putut identifica decât un singur text în care verbul „a sluji” să lipsească.

Într-adevăr, lucrurile trebuie lămurite cu atenție. „A te închina” ca verb se poate referi și la respectul arătat unui superior: Iosua „se închină” în fața căpeteniei oștirii Domnului (Iosua 5:14), David „se închină” în fața regelui Saul (1 Samuel 24:8) etc. (exemplele sunt multe). Dar „a te închina” se referă și la închinarea specială, adorarea, care se cuvine exclusiv lui Dumnezeu. De unde știm despre care este vorba? Din context. Iar în cazul imaginilor cu heruvimi asociate chivotului, vă rog să observați că textele biblice folosesc verbul „a se închina” sau „a cădea la pământ”, ca expresie a respectului față de locul prezenței lui Dumnezeu.

Icoanele folosite de Bisericile tradiționale (Ortodoxă, Catolică și alte biserici orientale) nu sunt idoli, oricât de mult încearcă frații neoprotestanți să identifice cele două categorii. De fapt, răsăritenii au fost foarte atenți cu termenii folosiți. Imaginile sacre (icoanele) nu Îl înlocuiesc pe Dumnezeu. Lor li se cuvin proskynesis (plecăciune, în semn de respect), aspasmos (salutare, sărutare) și douleia (cinstire, închinare în sens de respect), pe când lui Dumnezeu I se cuvine singura închinare ca slujire, latreia sau închinarea religioasă, threskeia. Din această cauză, threskeia acordată îngerilor nu este bună (Coloseni 2:18). Voi reveni asupra problemei închinării aduse unor persoane.

Dar ce este foarte important aici, ortodocșii nu confundă planurile, după cum nici evreii biblici nu o făceau. Una este imaginea sacră, pe care ortodocșii o numesc „icoană”, și alta este idolul. Faptul că între cele două categorii există o deosebire marcantă ne obligă chiar textul biblic să recunoaștem. Imaginea sacră ne călăuzește spre Dumnezeu, ca atunci când privirea era îndreptată spre șarpele de aramă sau când oamenii se plecau (se închinau) înaintea chivotului și spre Templu. Idolul apare atunci când imaginea Îi uzurpă locul cuvenit lui Dumnezeu, când Îl înlocuiește pe Dumnezeu.

Îi rog de aceea pe frații neoprotestanți să nu-i mai ponegrească pe ortodocși drept „închinători la idoli”, pentru simplul motiv că icoana nu este idol. Îi îndemn să cerceteze ce spun izvoarele ortodoxe, cărțile învățătorilor noștri, mărturisirile de credință, manualele și catehismele. Faptul că ortodocșii nu cunosc Biblia poate că este valabil pentru unii (mulți) de astăzi, dar înaintașii noștri (Sfinții Părinți) au cunoscut foarte bine Scriptura. E suficient să citești o pagină patristică și să te convingi.

15 comentarii

  1. Dragă Alex, ți-am citit articolul și părerea pe care o am este una obiectivă din punct de vedere biblic. Drept să-ți spun ai putea fi un adevărat episcop la evrei. Aceștia măcar că au citit Biblia din pricina blestemului de a avea ochi și să nu vadă etc. nu cred în învierea lui Isus. Dar ei țin cont de Noul Testament în privința închinării la CHIVOT. Pe atunci așa era, dar Isus spune
    „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, FIINDCĂ astfel de închinători dorește Tatăl. Dumnezeu este Duh, și cine se închina Lui trebuie să i se închine în duh și în adevăr.” Ioan 4:23-24
    Sper ca cuvintele mele să nu îți fi atacat religia (așa dragă multora) și să te apropie mai mult de Tata.
    Binecuvântări!

    Apreciază

  2. Da, și eu cred că aceasta este închinarea cea mai adâncă. Înseamnă că nu mai ai nevoie de materie, de pildă de sângele jertfei, pentru că Hristos a făcut totul pentru tine. Să știți că și la ortodocși sunt numeroase exemple cu sfinți care se rugau în extaz, vorbind direct cu Dumnezeu, fără să mai vadă nimic material.

    Apreciază

  3. Din pacate nu aveti dreptate. Sunt ortodox ( sau am fost ) si ma ingrozeste ceea ce vad in biserica traditionala. Degeaba teoretizati si aduceti argumente tehnice, faceti tot felul de teologii, practica arata clar ca oamenii le transforma in IDOLI. Nu il inteleg pe Hristos, nu il inteleg pe Dumnezeu, nu pricep ce anume isi doreste Dumnezeu de la om. Cu ce se deosebesc practicile oamenilor care intra in biserica si merg pe la icoane, si practicile paganilor? Omul de rand isi pune speranta in acea icoana, crede ca daca o atinge se vindeca, sau ii merge bine in viata, sau are vreun castig anume. In ziua de azi, icoanele fac minuni , Dumnezeu nu mai face nimic. Asa s-a ajuns. Icoanele , imaginile, picturile poarta puterea seductiei, ochiul vede, si omul se lasa foarte usor prada acestui simt. Iisus spunea „daca ochiul tau va fi curat, atunci si trupul tau (templul lui Dumnezeu ) va fi curat” . Va asigur ca nu se referea doar la filmele deocheate. Argumentele pro icoane sunt putine, mereu aduceti in discutie acei 2 heruvimi. Iar eu nu vad nicio legatura. Mai mult decat atat, in ortodoxie se sustine ideea ca icoanele si picturile reprezinta un alt mod de a transmite invatatura crestina. Te uiti la cina cea de taina pictata si intelegi ca acolo s-a savarsit euharistia, de exemplu. Cand vreodata a transmis Dumnezeu invatatura Sa, altfel decat prin Cuvat? Repet, imaginile, picturile, luminile, sunetele,soaptele, toate acestea sunt armele de manipulare ale lui satan. El este stapanul seductiei.
    Adevarata inchinare este in duh si in adevar, orice crestin care citeste biblia si are ochi sa vada, si urechi sa auda, intelege asta.
    Adica tu esti om care vrei sa-l primesti pe Dumnezeu in casa Sa, trupul tau, templul Lui, casa Duhului Sfant, si apoi tu te inchini la nu stiu care sfant sau la Maica Domnului? Pai in secunda 2, ai ramas fara Duhul Sfant, Ce inseamna asta? Cand vreodata o locuinta a Duhului Sfant se va inchina la o sluga de a sa ( presupunem un sfant )? Niciodata. Cei care fac asta, nu au Duhul Sfant. Doar Tatalui sa i te inchini, dar cu adevarat, cu inima, cu duhul, cu frica(in sens de respect) si cu tot cugetul tau.

    Apreciat de 1 persoană

  4. dincolo de polemică, poate teologii ortodocși, preoții ar trebui să catehizeze turma, dincolo de credința vulgului. nu se poate face abstracție de sinodul VIII ecumenic și nici de pretinsele minuni atunci cînd s-au scos anumite icoane. demersul de față este un fel de via media, dar responsabilitatea în ceea ce privește icoanele și închinarea revine iconodulilor, nu iconoclaștilor. deși e mult mai ușor să (le) distrugi, decît să (le) construiești.
    altfel pe lîngă protestanții iconoclaști mai au dreptate și musulmanii iconoclaști… interesant subiect de dezbatere

    Apreciază

  5. Fără sa înțelegem ca materia poarta amprenta Duhului, fie ca săruți o icoana, fie ca săruți buzele soției sau un cangur în fund, tot aia ar fi, iar aceasta pentru ca dacă materia nu ar fi îmbibata de spirit, totul ar rămâne doar o suma de elemente chimice nediferentiate… La faza cu mirul, Iisus nu zice: „pastrati-l pentru îngroparea Trupului Meu” , ci „pentru îngroparea Mea”, trupul purtând încă urmele harului Sau și deși neînsuflețit, însușit de Hristos …si astfel: materia devine fereastra către cer.

    Apreciază

  6. Remarca dlui Mihnea trebuie să ne dea de gândit. Trupul mort este impregnat de sufletul celui decedat. Apropos, Mântuitorul nu a înviat doar într-un mod spiritual, netrupesc. Dimpotrivă.
    Pe mine m-au surprins în Biblie cazurile când, deși vorbea un înger, omul I se adresa ca lui Dumnezeu. Lui Moise, de pildă, la rugul aprins, textul îți dă de înțeles că erau deopotrivă prezenți îngerul și Dumnezeu. Îngerul are aici o funcționalitate ICONICĂ, dacă îmi este permis termenul.
    Sigur că în practica Bisericii ortodoxe există derapaje: credincioși care nu au înțeles bine că icoana nu e idol sau care îi atribuie puteri magice. E bine să combatem aceste derapaje și nu ideea în sine, mai ales că o vedem în texte biblice.

    Apreciază

  7. 20. Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
    21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor ( Apocalipsa cap 9 )

    22. Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei.
    ( Apocalipsa cap 21 )

    Degeaba combati derapajele. Practica utilizarii imaginilor, picturilor, materialelor stralucitoare, lasa loc foarte lesne la aceste derapaje. Pasul catre idolatrie este mic. Iar desfranarea inimii cu idoli este mult mai grava decat desfranarea trupesca.
    Singura fereastra catre cer, este Hristos. NU materia.

    Apreciază

    • Știu că vine greu de crezut existența unei lumi fără icoane, mai ales dacă așa ați trăit cea mai lungă perioadă din viață în prezența lor activă, dar bazându-mă pe Scriptură știu că El i se va descoperi celui ce îl caută din toată inima și de asta o să mă rog să îi descoperim împreună dragostea așa cum Ioan a făcut-o.
      Am văzut că doriți să mai scrieți un articol despre închinarea la idoli. Vreau să împărtășesc cu dumneavoastră dacă sunteți deschiși următoarele versete:
      „când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a inchinat. DAR Petru l-a ridicat și i-a zis: Scoală-te, și eu sunt om!” Faptele Apostolilor(10:25-26)
      Și dacă tot suntem aici pentru economisire de spațiu și evitarea plictiselii vă îndemn, dacă sunteți interesați, să citiți despre închinarea la îngeri (Apocalipsa 22:8-9).
      Mă opresc aici cu comentariile și mă rog ca Isus să nu obosească curățând smochinele(pe noi).
      O săptămână productivă vă doresc și rămâneți ancorați!

      Apreciază

  8. Adevarat, pe capacul Chivotului erau heruvimi dar scrie clar ca Dumnezeu e intre ei, deci cei ce se inchinau, nu la heruvimi se inchinau. De asemenea, in tot vechiul testatment – cel plin de ritualuri – in toate momentele in care apar ingeri si vorbesc cu oamenii se spune explicit, chiar de catre ingerul respectiv, FERESTETE-TE SA TE INCHINI IN FATA MEA, EU SUNT IMPREUNA SLUJITOR CU TINE.
    Asadar, daca nici la ingeri NU E VOIE sa te inchini, cum sa ne inchinam sfintilor ?
    Probabil o mare parte dintre ei au fost ascultatori de Dumnezeu si de Fiul Sau Domnul nostru Isus Hristos, dar daca scrie explicit ca SINGURUL CARE NE POATE IMPACA CU DUMNEZEU ESTE ISUS, ATUNCI CUM SA FACEM ALTCEVA ? Daca un medic spune ca pentru dureri de cap trebuie sa luam antinevralgic, nici-un om intreg la minte nu va lua vitamine; ar fi absurd !

    Apreciază

  9. În discuția despre icoane să nu uităm căci Icoana icoanelor, Icoana prototip, Icoana consubstanțială și ipostatică a Tatălui este Isus Cristos: „el este Icoana Dumnezeului celui nevăzut” (Col 1,15 cf. Evr 1,3). Apoi omul a fost proiectat și creat după icoana și asemănarea Treimii: „să facem om după icoana noastră și după asemănare,..,Dumnezeu l-a făcut pe om, după icoana lui Dumnezeu l-a făcut” (Gen 1,26-27).
    Identificarea icoanelor cu idoli și aplicarea criticii idolatriei la icoane, poate fi o hula la adresa lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos, Icoana Tatălui în Duhul Sfânt.
    Tactica de a extinde aplicarea unui verset de la un context la altul, este folosită de Diavol la ispitirea lui Isus Cristos ca să se arunce de pe aripa Templului și să se sinucidă (Mt 4,5-6), iar astăzi la aruncarea creștinilor din Templul Bisericii lui Dumnezeu în brațele Sinagogilor Satanei, care își zic Biserică și nu sunt, ci mint (cf. Apoc 2,9; 3,9). Răspunsul lui Isus Cristos a fost și este ”scris este și” altceva în sfintele Scripturi.
    P.S. Părinte, scuzați pentru intervențiile târzii, dar eu am aflat că aveți un blog, nu demult, de la D-voastră la o dezbatere de la TV Speranța.
    Felicitări pentru articole. Dumnezeu vă țină harul!

    Apreciază

  10. Poporul nu sa rugat niciodată la sfinți, cadavre, poporul sa rugat doar lui Dumnezeu.. La nimeni alt cineva. Apostolul Ioan a vrut sa se roage la înger.Apocalipsa 19:10-11
    [Și m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine și cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)
    [Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Solia îngerului 3 Lea.. Apocalipsa 14:6,7

    Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”.. Datinele scrise de mana omenească care nu corespunde cu Biblia, nu trebuiesc puse mai presus de cuvântul Domnului Iisus.

    Apreciază

    • Închinarea care se dă numai lui Dumnezeu este jertfa. Închinarea sau plecăciunea de respect sau cinstire față de cei mari se practică și între persoane ne egale. Îngerul din Apoc 19,10-11 refuză plecăciunea pe motivul că este egal cu Ioan și frații lui, ca împreună slujitor. Creștinii primelor secole au refuzat închinarea de tip jertfă adusă împăratului sau idolilor, dar au respectat/cinstit autoritățile imperiale, cf. indicațiilor apostolilor Pavel și Petru (Rom 13,1-7; 1 Pt 2,13-14).

      Apreciază

  11. La sinodul VII Ecumenic s-a decis: „Este permis, folositor şi chiar bineplăcut înaintea lui Dumnezeu a face icoane religioase. Acestor icoane sfinţite, însă, nu li se dă adorare, care, în fapt, i se cuvine lui Dumnezeu, ci venerare şi cinstire şi această venerare sau cinstire se acordă persoanei înfăţişate pe icoană şi nicidecum materiei din care este făcută”.”

    Am nevoie de niste clarificari in plus.

    Noi avem si icoana ale Mantuitorului.Inchinarea adusa ei o putem numi adorare ce trece de partea lui Hristos?
    Sau supravenerare, in cazul unei icoana a Maicii Domnului?

    Apreciază

    • Cinstirea icoanei rămâne indiferent de persoana reprezentată. Dacă persoana poate fi adorată (Hristos, Treimea), atunci icoana rămâne cinstită sau venerată, dar persoana sau persoanele reprezentate pe ea sunt adorate. L-am întrebat pe un profesor coleg, Ștefan Ionescu-Berechet, care mi-a spus că există o epistolă a Sf. Teodor Studitul exact pe problema aceasta, apoi că problema a fost reafirmată în cadrul unui sinod din Vlaherne din 1094, în care mitropolitul Leon de Calcedon a fost obligat să recunoască argumentația anterioară. Dacă găsesc exact epistola, vi-o indic.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s