Are fundament biblic cultul sfinților (partea III)? Se cuvine să mă închin sfinților?

Rămăsesem dator cu încheierea discuției despre cultul sfinților. Am ajuns la partea a treia, cea mai ușoară, din punctul meu de vedere, dar și la concluzii, unde – veți vedea – trebuie atenție în formulare.

De ce zic că e cea mai simplă? Pentru că închinarea înaintea marilor personalități biblice este explicit pomenită în paginile Scripturii. De pildă, ucenicii profeți ajung la Elisei, după ce înțeleg că acesta a primit duhul lui Ilie, și „s-au închinat până la pământ înaintea lui” (2 Împărați [4 Regi] 2:15). La fel și șunamiteanca al cărei fiu fusese înviat de Elisei îi mulțumește acestuia: „s-a aruncat la picioarele lui și s-a închinat până la pământ” (2 Împărați 4:37). Era, de altfel, modul obișnuit prin care un supus îl saluta pe superiorul său. Pe rege nu îndrăzneai să-l onorezi bătându-l pe umăr, ci prin prosternare (1 Samuel [1 Regi] 25:23 și exemplele pot continua). Abesalom face jocuri populiste atunci când, apropiindu-se cineva să se închine înaintea lui (protocolul obișnuit), îi întindea mâna, îl apuca și îl săruta (2 Samuel [2 Regi] 15:5). Abesalom era în campanie electorală.

Este adevărat că aceleași expresii – închinare, plecare până la pământ – sunt folosite și în context religios: închinare înaintea Domnului sau închinare înaintea altor divinități. Totuși, orice protestant cred că știe să facă deosebirea dintre închinarea înaintea lui Elisei și închinarea înaintea Domnului.

Cu toate acestea, nu de puține ori, protestanții îi acuză pe ortodocși că închinarea în fața oricui în afară de Dumnezeu nu este biblică. Textul des invocat provine din Apocalipsă: „Eu, Ioan, … m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, prorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu” (22:9).

E adevărat. Dar, aici, pentru lămurire, trebuie invocat un text citat și de Mântuitorul Hristos: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai Lui să-I slujești” (Matei 4:10; Luca 4:8). Închinarea (proskynesis) poate fi ambivalentă, îndreptată atât către divinitate, cât și către oameni, dar slujirea (latreia) I se cuvine doar lui Dumnezeu (autō monō). Prosternarea constituie un act de respect, după cutuma veche orientală, pe când slujirea/adorarea înseamnă recunoașterea ca divinitate.

Ortodocșii fac deosebire între prosternare și slujire, exact pe direcția din citatul vechi-testamentar folosit de Mântuitorul. Ne închinăm sfinților pentru că îi respectăm. Atât. Dacă unii ortodocși nu au înțeles această distincție, nu înseamnă că ortodoxia promovează politeismul și idolatria, după cum un ignorant într-ale fizicii nu compromite prin aceasta legile universului.

Acum mă îndrept spre concluziile la cele trei postări. Așa cum anunțasem în prima dintre ele, am urmărit problematica pe trei direcții: cei morți nu sunt inactivi; drepții morți pot mijloci pentru cei vii; închinarea în fața drepților este cuvenită. Nădăjduiesc că am reușit să probez fiecare dintre cele trei aspecte cu texte biblice.

Ce deducem însă de aici? Ca ortodox, aș deduce că practica ortodoxă cunoscută drept cultul sfinților nu este anti-biblică, așa cum susțin unii protestanți (Facebook-ul a devenit o pepinieră de înfierat ortodocși pe forumuri biblice de profil).

Există însă și unele nuanțe. Într-o postarea anterioară, care servea drept prefață pentru articolele de apolegetică, spuneam că unele învățături de bază, împărtășite chiar și de (neo)protestanți, cum ar fi învățătura despre Trinitate (Treime), nu sunt fundamentate explicit biblic, ci doar au o bază argumentativă. Ce înseamnă acest lucru? Dacă rămân DOAR la Biblie (sola Scriptura, dragă protestanților) pot avea o credință de tip nicean (Tatăl, Fiul și Duhul sunt deoființă Dumnezeu) sau pot – la fel de bine – avea o credință ariană (Fiul sau Duhul nu sunt deoființă cu Tatăl). Nimic nu-mi spune mie EXPLICIT că trebuie să am o credință de tip nicean. Biblia nu are conceptul de Trinitate, nu-l aplică Tatălui, Fiului și Duhului. În plus, unele cărți din Noul Testament nu Îl numesc EXPLICIT pe Fiul Dumnezeu, cu atât mai puțin pe Duhul. EXPLICITAREA credinței a venit după Scriptură, iar Scriptura nu a fost (și nu poate fi) suficientă pentru detalierea credinței. Așa se făcea că un expert în Biblie, cum era Eusebiu de Cezareea, să nu fie convins că „deoființă” e corect.

Ce vreau să spun? Biblia nu obligă pe cineva EXPLICIT pe direcția cultului sfinților. Nu găsești EXPLICIT porunci sau îndemnuri de tipul „rugați-vă drepților adormiți”, „când vă adunați la rugăciune, invocați-i pe sfinții adormiți să mijlocească pentru voi”. Este perfect adevărat. Dacă asemenea texte s-ar găsi în Scriptură, discuția de față n-ar avea niciun rost, pentru că frații protestanți ar trebui să asculte de literă.

Există însă un fond al problemei pe care putem discuta. Ne putem pune întrebarea dacă Biblia permite ca bisericile creștine să îmbrățișeze cultul sfinților? Aici sunt nuanțele la care mă refeream. Eu zic că da, pentru că așa-zisul cult al sfinților (numele poate fi disputat) are rădăcini biblice, așa cum are și doctrina Trinității. A existat un crescendo, simțit deja în iudaism, plecând de la respectul pentru martirii macabei. Antiohia s-ar părea că a fost nu numai locul unde creștinii s-au numit creștini, ci unde și-a găsit izvorul cultul martirilor. Este un subiect care merită cercetat și discutat.

Nu vreau să convertesc pe nimeni la ortodoxie, iar prin postările de față nu vreau să le transmit fraților protestanți: „Renunțați la erezii, închinați-vă sfinților!”. Îi rog doar să fie atenți atunci când au impulsul să catalogheze drept anti-biblic cultul sfinților. Nu de altceva, dar a rămâne biblic poate să nu fie de fiecare dată în regulă. Poți fi biblic, dar arian.

Un comentariu

  1. În problema cultului (închinării) sfinților este important să fie subliniat faptul că sfinții sunt mădulare desăvârșite ale Trupului lui Isus Cristos. „Cristos integral” este El Capul Bisericii și Trupul său, Biserica lui Dumnezeu. Închinarea la un mădular al Trupului lui Cristos este închinare la Cristos Integral. Principiul protestant „numai prin Cristos (solo Christo)” este criminal pentru că separă pe Cristos, Capul Bisericii, de Trupul său, Biserica lui Dumnezeu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s