Trei crai de la răsărit

Colindele îi menționează pe cei trei crai de la răsărit. Dar cine sunt ei mai exact? Sunt regi, așa cum îi arată numele de „crai” (slavonul kral’ provine chiar de la regele franc Carol cel Mare din sec. VIII-IX). În apus, sărbătoarea lor este chiar pe 6 ianuarie, de Epifanie, sărbătoare numită „Cei trei regi”. În textul evangheliilor canonice, ei apar doar la Matei 2:1-12, fiind numiți „magi” (magoi) și aici lucrurile se complică puțin.

Cine sunt, atunci, magii? Informațiile de mai jos le-am preluat de la Edwin Yamauchi, din volumul Persia and the Bible, Baker, Grand Rapids, 1990, pp. 467-491, accesibil și aici. Magii erau inițial un trib din Media, dar, ca și leviții biblici, au desemnat apoi casta de preoți politeiști din vremea Imperiului ahemenid (Herodot, Istorii 1.101). Un asemenea preot mag, Bardiya sau Smerdis, a preluat chiar conducerea imperiului, pretinzând că este fratele regelui mort Cambyse II și a domnit vreme de șapte luni cu numele Gaumata. În 522 îdHr. Darius ajunge însă la conducerea imperiului, iar magul Gaumata este detronat. De altfel, în inscripția trilingvă de la Behistun a lui Darius apare titlul în persa veche de maguš „mag”.

Se pare că după detronarea lui Bardiya, Darius I îi înlocuiește pe vechii magi politeiști cu unii proveniți din rândul perșilor, de data aceasta zoroastrieni (cvasi-monoteiști). De altfel, probabil că preoții magi, activi în nord-vestul Iranului fuseseră inițial rivali ai lui Zoroastru, provenit din nord-estul regiunii.

Cea mai veche menționare în greacă a magilor provine de la Heraclit din Efes, așadar în jur de 500 îdHr. Nu sunt încă sigur dacă termenul de rab-mag (în akkadiană rab mugi) dat unui demnitar babilonian menționat și în Biblie (Ieremia 39:3, 13) are legătură cu magii de la perși.

O reprezentare a preoților magi a fost găsită în Daskyleion în Turcia de astăzi, capitala unei satrapii perse, fiind păstrată la muzeul din Istanbul. Magii își acoperă gura și nasul ca niște ninja (pentru a nu întina cu răsuflarea lor focul sacru), au căciuli țuguiate, iar în mână țin mănunchiuri de ramuri ritulice (așa numitul barsom). Dedesubt se văd animalele de jertfă, un taur și un berbec.

Deja din sec. al V-lea îdHr. termenul devine sinonim cu „vrăjitor” (de pildă, la Sofocle, Oedip rege), așa cum îl regăsim și în sec. I-II dHr, de pildă la istoricul Tacit (56-120) în Anale 2.27; 12.22, 59. În Noul Testament, se spune despre Simon din Samaria, așa-numitul Simon Magul, că „face magie” (mageuon) (Fapte 8:9), la fel despre vrăjitorul iudeu Bar-Iisus, numit chiar „mag” (magos) (Fapte 13:6). Magii din episodul nașterii lui Hristos sunt însă singurii din Noul Testament priviți cu ochi buni. Ei vin și se închină Pruncului Iisus.

Părinții Bisericii au imagini diverse despre magi. Sf. Iustin Martirul precizează despre ei că vin din Arabia (Dialogul cu iudeul Tryphon 78; PSB 2, p. 185). Tot din Arabia îi știe și Tertulian, care adaugă însă o informație interesantă: „în general Răsăritul îi consideră regi” (Împotriva lui Marcion 3.13; ANF 3, p. 332). Este prima dată când întâlnim identificarea lor cu niște regi (sec. II-III).

Aceste interpretări patristice sunt influențate de texte biblice vechi-testamentare, puse în legătură cu episodul. „Împăraţii Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce. Și se vor închina Lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji Lui” (Psalmul 71:10-11). „Și vor umbla regi întru lumina ta și neamuri întru strălucirea ta… Caravane de cămile te vor acoperi, și dromadere din Madian și Efa. Toate sosesc din Șeba, încărcate cu aur și cu tămâie, cântând laudele Domnului” (Isaia 60:3, 6). „Toată bogăția Damascului și prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei” (Isaia 8:4). Aplicând aceste texte la episodul magilor din Matei, se ajungea ușor la identificarea lor cu regi (Tertulian) și la originea lor arabă (Sf. Iustin). Totuși, va deveni dominantă identificare magilor cu astrologi magicieni din Persia, așadar zoroastrieni. Clement Alexandrinul scrie: „… magii la perși prin magie au prezis nașterea Mântuitorului, au fost conduși de o stea și au ajuns în pământul iudeu” (Stromate 1.71.4; PSB 5, p. 52).

Este interesant de urmărit și modul în care sunt imaginați magii în arta creștină. În continuare, mă voi concentra pe o analiză a artei creștine, și aceasta fiind un mijloc prețios de receptare eclezială a textului biblic.

Cea mai veche reprezentare a magilor este în frescă și provine de pe un arc din așa-numita „Capelă greacă” din catacombele Priscillei în Roma, via Salaria, datând de la mijlocul sec. III dHr. Magii sunt în număr de trei, fiecare fiind pictat într-o culoare diferită (galben, roșu și verde sau negru), simbolizând probabil cele trei continente cunoscute: Europa, Africa și Asia. Își întind darurile ținute în mâini spre Maica Domnului, care stă așezată pe un scaun, avându-L în poală pe Mântuitorul Prunc.

În catacombele Sfinților Petru și Marcelin (Roma), datând de la sfârșitul sec. al III-lea, s-a păstrat o frescă în capela așa-zisă a Fecioarei o reprezentare a închinării magilor. Magii sunt în număr de doi, flancând scaunul pe care stă așezată Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

Există însă și varianta cu patru magi, așa cum apare în catacombele Domitillei (Roma, Via Appia).

Numărul de trei este atestat mai des, de pildă într-o frescă din catacombele din Villagrazie di Carina din Palermo (Sicilia).

Tot din arta catacombelor s-a păstrat și o lespede de marmură care închidea mormântul (loculus) al unei oarecare creștine cu numele de Severa (păstrată la Museo Pio Cristiano, Vatican). Magii au tunici scurte, pe umeri mantii, iar pe cap așa-numitele căciuli frigiene (dar am văzut mai sus că și magii perși aveau asemenea căciuli). Fiecare își ține darul, dar primul pare că ține o coroană rotundă (simbol al aurului). Maica Domnului, așezată pe un tron, ține pruncul în brațe, iar deasupra se află steaua. În spatele scaunului o figură masculină, cel mai probabil vrăjitorul Valaam (cf. Numeri 24-27) arată cu mâna dreaptă steaua.

Aici este interesant pentru că sunt reunite două teme care au existat inițial distinct: închinarea magilor (imaginile de mai sus) și profetul (de obicei identificat cu Valaam) care arată spre stea lângă Maica Domnului (deja scena este prezentă în cea mai veche reprezentare a Maicii Domnului, tot din catacombele Priscillei, de la începutul sec. al III-lea).

Este surprinzător apoi că în arta caracombelor și apoi în cea a sarcofagelor se întâlnește și o apropiere provocantă între cei trei tineri și cei trei magi. Profesoara Robin M. Jensen, expertă în artă creștină, prezintă într-un articol această apropiere, vizibilă pentru prima dată în frescele din catacombele lui Marcu și Marcelian din Roma (din păcate, nu pot fi vizitate). În prima imagine, cei trei tineri din Daniel 3, având căciuli frigiene ca magii, sunt precedați de un magistrat care arată către un idol (un bust de tip roman așezat pe o coloană). În cea de-a doua imagine, cei trei tineri, prezentați ca magi, își aduc darurile către Pruncul așezat în poala Maicii Domnului.

   

Această identificare a magilor cu cei trei tineri din Babilon este foarte impresionantă, dar, fiind lipsită de coerență istorică (cei trei tineri cu Daniel au trăit cu secole înainte de magi) nu s-a păstrat dincolo de perioada sarcofagelor creștine (sec. IV).

Tema iconografică a închinării magilor se regăsește și pe multe sarcofage de piatră de secol IV. Maica Domnului, cu mantia (palla) pusă pe cap, stă pe un tron, avându-L pe Hristos prunc în poală. Magii stau în rând, cu căciuline frigiene, mantiile trase pe umeri și închise cu broșe, ținând darurile (coroana de aur ținută de primul devine și mai vizibilă), cu pantalonii barbari. Acum apar pentru prima dată cămilele, privind spre Prunc peste umerii magilor. Am selectat mai jos câteva reprezentări.

a) sarcofagul cu învierea oaselor de la Iezechiel și cu închinarea magilor (Museo Pio Cristiano, Vatican):

b) sarcofagul cu închinarea magilor și Daniel în groapa cu lei (Museo Pio Cristiano), descoperit inițial în cimitirul de la biserica Sfânta Agnes din Roma. În partea dreaptă este reprezentat Daniel în groapa cu lei, totuși cele două scene nu sunt legate (deci magii nu sunt aici cei trei tineri).

c) sarcofagul Crispinei (Museo Pio Cristiano, Vatican):

d) sarcofagul așa-zis dogmatic, pentru că are și o reprezentare a Sf. Treimi (Museo Pio Cristiano, Vatican). Cămilele nu apar, în schimb în spatele Maicii Domnului apare profetul.

e) sarcofagul unui copil (Museo Pio Cristiano, Vatican):

f-g) sarcofagul Adelphiei (Museul arheologic, Siracuza), descoperit în catacombele Sf. Ioan din Siracuza. Scena închinării magilor apare de două ori, mai întâi pe sarcofagul propriu-zis (prima imagine) și apoi pe capac (a doua imagine).

După cum se presupune, capacul a fost realizat ulterior, având de altfel și câteva particularități: închinarea magilor (din Evanghelia după Matei) este unită cu scena nașterii în iesle (din Evanghelia după Luca), de aceea Pruncul apare înfășat și culcat în iesle; în plus, cămilele nu mai sunt sunt reprezentate. Din ce am putut găsi, aceasta ar fi cea mai veche scenă în care se încearcă armonizarea dintre cele două evanghelii, așa cum o regăsim și în icoanele praznicale ale Crăciunului din prezent de la ortodocși.

Asemănător cu reprezentarea de pe capacul sarcofagului Adelphiei este și capacul unui sarcofag din Provența (Franța), azi dispărut (menționat la Le Blant, Les sarcophages chretiens de la Gaule, nr. 71, pp. 52-53). Și aici scena închinării magilor este unită cu nașterea Pruncului în iesle.

h) sarcofagul Marciei Romania Celsa (Muzeul din Arles) – în fundal cămilele:

arles-musc3a9e-sarcophage-marcia_romania_celsa

i) un alt sarcofag (Muzeul din Arles, Franța) – în fundal cămilele, iar în spatele Maicii Domnului profetul:

j) alt sarcofag (Muzeul din Arles, Franța). Din pricina spațiului, imaginea este dispusă pe două registre, dar se întâlnește iarăși asocierea scenei ieslei cu închinarea magilor:

k) sarcofagul Sfântului Catervius, păstrat în domul din Tolentino:

l) fragmentul de sarcofag de la basilica Sf. Pavel din afara zidurilor cetății (San Paolo fuori le mura, Roma):

Așa cum am precizat deja, în arta sarcofagelor de secol IV se menține identificarea prezentă prima dată în arta catacombelor între magi și cei trei tineri din Babilon. Pe un sarcofag din St. Gilles (Arles, Franța) identificare este foarte evidentă, cele două scene fiind unite într-una singură: cei trei tineri se întorc dinspre idolul reprezentat în partea stângă, păzit de un magistrat cu scut, iar unul dintre tineri arată către steaua reprezentată în partea dreaptă sus. Până acum nu am putut găsi o altă reprezentare de acest tip, încât pare a fi ultima.

La începutul secolului al V-lea dHr., scena închinării magilor se găsește sculptată pe ușa din lemn de chiparos de la biserica Sfânta Sabina din Roma (de pe Aventin), unde poate fi văzută de vizitatori (registrul superior central). Ușa de lemn datează fie din vremea papei Celestin I (422-432), fie din vremea papei Sixt III (432-440). Interesant că Maica Domnului stă pe o stâncă, iar pe fundal este imitat zidul unei cetăți.

Închinarea magilor se află în mozaic și pe arcul triumfal de la Sfânta Maria cea Mare (Santa Maria Maggiore) de la Roma, care a fost realizat în deceniul de după sinodul de la Efes (431), în vremea papei Sixt III, așadar între 432-440. Scena este mai complexă, pentru că Mântuitorul Hristos stă pe un tron îmbrăcat în togă, ca un copil-adult, având în stânga Sa pe Maica preacurată așezată pe un alt tron mai mic, iar magii îi aduc darurile nu în linie, ci flancând cele două tronuri. Cel din stânga privitorului arată cu mâna dreaptă spre steaua de deasupra capului lui Hristos. Darurile magilor nu mai sunt particularizate (dispare coroana). Costumația lor este mult mai colorată, fapt permis de tehnica mozaicului (spre deosebire de basorelieful în piatră). Se remarcă scufiile frigiene, tunicile cu poala tăiată în zig-zag și pantalonii, toate cusute cu perle. Magii au chipuri asemănătoare, de aceeași vârstă.

Cea mai importantă inovație este prezența îngerilor în scena închinării magilor. Sunt în număr de patru și nu țin încă locul stelei, așa cum se va vedea în reprezentări ulterioare. Mai degrabă, apar ca niște curteni, în spatele tronurilor.

În sec. al VI-lea, magii apar și în mozaicurile navei din basilica Sfântul Apolinarie cel Nou (Sant’Apollinare Nuovo) din Ravenna. Deasupra celor trei magi, reprezentați în mod tradițional în costumele binecunoscute deja, sunt scrise numele lor: „+SCS (= sanctus) Balthassar, +SCS (= sanctus) Melchior, +SCS (= sanctus) Gaspar”. Pentru prima dată magii sunt considerați sfinți (chiar dacă nu au aureole; aureolele sunt folosite încă pentru personajele care reprezintă autoriatatea: îngerii sau regii). Este interesant apoi că li se atribuie vârste diferite: Balthassar e matur, cu barba castanie, Melchior e tânăr, lipsit de barbă, pe când Gaspar este bătrân, cu barba albă. Deasupra lor se vede steaua. Singurul tron, care care stau Maica Domnului și Pruncul Iisus în brațele Maicii Sale, este flancat patru îngeri, asemănător scenei de pe arcul triumfal de la Santa Maria Maggiore din Roma.

Magii sunt reprezentați și în mozaicurile de secol VI din basilica Sfântul Vitalie (San Vitale) din Ravena, de pildă pe poalele hlamidei purtate de împărăteasa bizantină Teodora, soția împăratului Justinian. Devin deja așadar simbol folosit și pe veșminte.

Din secolul VI însă magii vor fi introduși de un singur înger. De pildă, pe obversul unei amulete bizantine, păstrată la British Museum și datând din sec. al VI-lea, magii sunt reprezentați însoțiți de un înger cu halou.

Din sec. al VI-lea datează și coperțile de fildeș sculptat ale așa-ziselor Evanghelii din Ecimiadzin (păstrate la Muzeul din Erevan). Îngerul apare chiar în fața magilor, iar în spate personajul masculin pare mai degrabă asociat cu Iosif (stă așezat), decât cu profetul care arăta spre stea.

În basilica San Vitale din Ravenna, magii sunt reprezentați și pe sarcofagul lui Isaac Armeanul, exarh al Ravennei între 625 și 643.

Din secolele VI-VII datează două discuri de tip brattea din aur (detalii aici). Primul disc provine din Tiriolo în Calabria (Italia), păstrat la Museo Provinciale di Catanzaro.

Al doilea disc este din Siderno (în Calabria, Italia), fiind păstrat la Museo Archeologico di Reggio Calabria. Pe amândouă discurile, îngerul care îi însoțește pe magi este reprezentat în zbor. Este o inovație foarte interesantă, pentru că el va fi din ce în ce mai mult asociat stelei.

Tot din sec. al VII-lea datează un fragment de mozaic, rămas din oratoriul papei Ioan al VII-lea (650-707) de la vechea biserică a Sfântului Petru din Vatican (din păcate demantelată). În prezent este păstrat în sacristia bisericii Santa Maria in Cosmedin din Roma (sacristie care găzduiește magazinul de suverniruri; mozaicul este pus în ramă pe un perete chiar în fața intrării – vezi detalii aici). Vedem îngerul prezent chiar în fața magilor, iar în spatele tronului Maicii Domnului pe profet.

De remarcat că în toate aceste reprezentări, magii încă nu apar ca regi. Regalitatea lor, inspirată din textele biblice vechi-testamentare amintite mai sus, este atestată prima dată la Tertulian. Abia în sec. al VI-lea în lucrarea siriacă Peștera comorilor sunt menționați ca Hormizda, regele Persiei; Yazdegherd, regele din Saba; și Perozad, regele din Șeba.

În arta creștină, coroanele magilor apar abia din jurul anului 975 în arta miniaturilor: în Răsărit în Menologiul împăratului Vasile II (în imaginea de mai jos preluată din MSS Vatican Gr. 1613; reprodusă dedesubt și fără filigran), iar în Apus în Sacramentarul din Fulda și în Evangheliarul arhiepiscopului Egbert de Trier (articol „Drei Koenige”, în: Lexikon der christilichen Ikonographie, vol. I, p. 541). Surprinde însoțirea magilor nu de stea, ci de un înger (un aspect prezent și în anumite texte patristice, asupra căruia mi-a atras atenția părintele Filotheu Bălan, căruia îi și mulțumesc). Deja în această imagine îngerul a înlocuit complet steaua, probabil pentru a sublinia că nu prin astrologie, ci prin revelație au ajuns magii să cunoască nașterea Pruncului minunat.

Vat.gr.1613_0294_pa_0272_m

Din sec. al XI-lea, așadar din perioada Comnenilor, s-a păstrat reprezentarea magilor în mozaic în katholikon-ul mânăstirii Daphni (situată în apropierea Athenei, în Chaidarion). Deasupra se află inscripția „închinarea magilor” (he ton magon proskynesis). Este prima dată când întâlnim inscripția titlu. Ca și în imaginea precedentă, îngerul înlocuiește steaua.

Din sec. X-XI datează și un relicvar octogonal din aur, argint și niello, păstrat la British Museum (prezentat aici), pe care sunt reprezentate scenele nașterii în iesle și a închinării magilor. Nimic nou, poate doar căciulile magilor reprezentate ca niște jobenuri. Interesant că nu apare îngerul, ci steaua.

În secolul al XII-lea, Sicilia s-a aflat sub dominație normandă, dar arta a păstrat încă masiv influența bizantină. În capela palatină din Palermo, Sicilia, între mozaicurile care datează din 1143, întâlnim scena Nașterii. Magii apar pentru prima dată pe cai (cămilele din arta sarcofagelor dispar complet). Sunt reprezentați de vârste diferite, având pe cap doar niște tichii asemănătoare modului în care bizantinii reprezintă filacteriile, doar că au în vârf culori diferite (verde, albastru și roșu). În dreapta magii sunt iarăși reprezentați la închinare, călăuziți de înger. Maica Domnului nu stă pe tron, ci pe o pernă sub formă de crisalidă (simbol al fecioriei), iar Pruncul e culcat și înfășat (cred că deja e prezentă imaginea mormântului-iesle de care am mai vorbit). Steaua este și ea prezentă, trimițând o rază direct deasupra Pruncului.

Între 1179 și 1182 au fost executate mozaicurile de inspirație bizantină din catedrala din Montreale, Sicilia. Pe peretele nordic, chiar deasupra absidei nordice a transeptului, se află două scene: călătoria magilor și închinarea lor înaintea Pruncului. În inscripțiile însoțitoare scrie: „Magii, văzând steaua, au venit din Răsărit în Ierusalim” și, respectiv, „Magii îi aduc daruri Domnului Iisus Hristos”. Magii apar călări în prima scenă, dar cu capul descoperit, pentru ca în cea de-a doua scenă să apară ca regi, specific fiind faptul că au capul tot descoperit, dar își poartă coroanele regale în mâini în fața Pruncului dumnezeiesc. O rază iese din stea și se oprește pe capul Pruncului. Magii au vârste diferite. De asemenea, unul dintre magi are piele mai închisă la culoare (fără să aibă încă trăsături negoide, așa cum va apărea în reprezentări ulterioare).

Magii apar pe cai și în bazoreliefurile în bronz pe ușile catedralei din Pisa, așa numitele uși ale Sf. Ranieri (1180-1185). Nu ar fi însă cea mai veche reprezentare, dacă este corecta datarea mai veche a mozaicurilor de la capela palatină din Palermo, de care am vorbit mai sus.

Din perioada Paleologilor, avem o reprezentare a magilor în mozaic (între 1315 și 1321) în biserica Chora din Constantinopol, ctitorie a lui demnitarului bizantin Theodor Metochites. Magii sunt repreznetați pe cai, iar deasupra se află versetele biblice din Evanghelia după Matei: „Iată, magii de la răsărit au venit în Ierusalim… zicând: «Unde este Cel Născut, Împăratul iudeilor?»”. În loc de înger, îi conduce iarăși steaua.

Mă opresc aici cu exemplificările din arta creștină. Aș concluziona că arta creștină merită studiată de bibliști, ca un reper fundamental pentru tâlcuirea textului biblic. Încercările, unele reușite, altele nu, de a crea legături între episoadele biblice sunt de-a dreptul fascinante.

Darurile magilor (aur, tămâie și smirnă) sunt păstrate la Mânăstirea Sf. Pavel de la Sf. Munte Athos, unde au fost aduse în 1470 prin bunăvoința soției sultanului Murat II, domnița creștină Mara (Maria) Brancovici.

După tradiție, cei  trei magi s-au adăpostit într-o grotă după ce I-au dus Pruncului Iisus darurile. Această grotă se află la Mânăstirea Sf. Teodosie, în pustie, aproape de Betleem, cum se merge spre Sf. Sava. Această grotă are și mormintele unor sfinți: Sf. Teodosie (începătorul vieții de obște), Sf. Sofia (mama Sf. Sava cel Sfințit), Sf. Ioan Moschos (autorul Limonariului).

Moaștele magilor s-au aflat o vreme la Constantinopol, dar în anul 343 împăratul Constantin le-a dăruit Sfântului Eustorgiu, care venise la Constantinopol să fie confirmat episcop de Milano. Moaștele s-au aflat la Milano până în 1164, când împăratul Frederic Barbarossa le-a dăruit lui Rainald de Dassel, arhiepiscop de Koeln, în semn de recunoștință că arhiepiscopul l-a ajutat pe împărat să redobândească cetatea Milanului care se răsculase împotriva stăpânirii imperiale. Aici, moaștele au fost depuse într-un relicvar din aur, confecționat de orfevrierul Nicolae din Verdun începând cu 1180/1 (finalizat după moartea acestuia, abia în 1225).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s