Cea mai veche menționare a icoanelor?

Citind Sf. Irineu pentru a înțelege mai bine ce înseamnă „canonul adevărului” ca o categorie de hermeneutică biblică, găsesc în lucrarea Împotriva ereziilor (1.25.6) următoarea informație despre gnostici.

„Ei [gnosticii] dețin imagini (imagines), unele pictate (depictas), altele făcute dintr-o altă materie, spunând că un portret al lui Hristos (formam Christi) a fost realizat de Pilat în vremurile în care Iisus trăia cu oamenii. Își încoronează (coronant) imaginile și le expun (proponunt) alături de cele ale filosofilor lumii, adică alături de imaginile lui Pitagora, Platon, Aristotel și ale celorlalți, și îndeplinesc toate celelalte ritualuri ca în fața unor imagini sacre, așa cum fac și neamurile păgâne (et reliquam observationem circa eas similiter ut gentes faciunt)” (trad. Petru Molodeț, în: Sf. Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, cartea I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2016, p. 137; SChr 264, p. 342).

Contextul ne arată că s-ar părea că aceste practici sunt legate de cercurile lui Carpocrate, mai exact ale unei discipole carpocratiene, o oarecare Marcellina, care a venit la Roma în vremea papei Anichit/Anicet (155-166). După știința mea, ar fi vorba de cea mai veche menționare a folosirii icoanelor în cult. Este adevărat că avem de-a face cu eretici gnostici, dar gnosticii au dat tonul și cu alte chestiuni (de exemplu, se pare că sunt primii care au alcătuit comentarii biblice, sunt primii care folosesc intens alegoria, înainte de școala catehetică din Alexandria).

Interesant că iconografia gnostică îi cuprindea și pe filosofii greci (Pitagora, Platon și Aristotel), într-un amestec sincretist. Nimic despre îngeri, eoni (specifici doctrinei gnostice), sau despre personaje creștine (personaje biblice, martiri etc.). Acest sincretism pare să fi vizat elita greco-romană din capitala Imperiului, motiv pentru care se recurge la figurile filosofilor. De altfel, în arta sarcofagelor din Roma și Galia, am întâlnit multe cazuri în care personajele biblice sunt asociate filosofilor prin vestimentație.

Trebuie să recunosc – spre satisfacția confraților neoprotestanți – că în vremea Sfântului Irineu ar părea că icoanele, imaginile sacre, nu fac parte din cultul obișnuit al Bisericii. Irineu compară ritualurile desfășurate în fața unor asemenea imagini cu practicile păgâne.

Erau cu siguranță vremuri dominate de sincretism. În cea mai veche reprezentare a lui Hristos (imaginea de început), de la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV, găsită în așa-zisul mausoleu al Iuliilor din necropola de la Vatican, situat sub actuala Basilică a Sfântului Petru, Hristos are aureolă și raze în jurul capului, stând într-un car tras de cai, la fel ca Helios sau Sol, zeul solar greco-roman. De jur împrejur se întind coarde de viță de vie, la fel ca la Dionysos, dar interpretarea creștină este dovedită de elemente biblice precum Iona și chitul, dar și bunul Păstor.

Interesant că gnosticii își motivau folosirea imaginilor cu Hristos printr-un arhetip al icoanei din vremea lui Pilat. Atât că, potrivit Sf. Irineu, portretul lui Hristos a fost făcut chiar de Pilat, în vreme ce tradiția creștină vorbește de năframa Sfintei Veronica, năframa pe care Hristos Își șterge fața în drumul spre Golgota și își imprimă chipul pe ea. Ar fi la Sf. Irineu cea mai veche menționare a unei tradiții a icoanei lui Hristos legate de Pătimiri și de Pilat.

6 comentarii

  1. Filosofia greacă și cea romana erau încă foarte prezente în cultura acelor timpuri. Iată deci că l-au asimilat și pe Iisus printre marii oameni ai istoriei. Ceea ce nu putem spune despre intoleranța creștină care a dărâmat tot ce a putut din civilizația precedentă (vezi cazul Hipatya, dispariția lui Platon, Plotin, Aristotel, și mulți alți „păgâni”, și redescoperirea lor în Evul mediu pe filiera arabă).

    Apreciază

    • Vedeți că sunteți „virusat”. Da, Hypatia a fost ucisă de creștini. Da, creștinii au distrus și temple. De aici și până la distrugerea civilizației greco-romane e cale lungă. Greco-romanii au ucis mult mai mulți creștini. Cât despre filosofii menționați, cum să dispară? De ce îi avem editați și în original, nu în arabă? Oare pentru că au dispărut?

      Apreciază

      • Va rog să nu rastalmaciti replica mea. Nu am spus că au distrus creștinii civilizația greco romană, ci că au dărâmat cât au putut. Nu cred că au ucis greco romanii mult mai mulți creștini, oare câți creștini declarați existau atunci, avem statistici clare, sau partizane? Filosofii respectivi au dispărut pe cale naturală dar scrierile lor au fost arse ca păgâne, nu însă înainte ca sa-si lase amprenta asupra lui Pavel, teologul creștinismului. Oricum Platon și Aristotel nu au fost redescoperiti in Apus în Evul mediu pe filiera greacă ci pe cea arabă. Până atunci a fost o pauză de aproape o mie de ani, la fel ca în istoria poporului român.

        Apreciază

      • Va rog să nu rastalmaciti replica mea. Nu am spus că au distrus creștinii civilizația greco romană, ci că au dărâmat cât au putut. Nu cred că au ucis greco romanii mult mai mulți creștini, oare câți creștini declarați existau atunci, avem statistici clare, sau partizane? Filosofii respectivi au dispărut pe cale naturală dar scrierile lor au fost arse ca păgâne, nu însă înainte ca sa-si lase amprenta asupra lui Pavel, teologul creștinismului. Oricum Platon și Aristotel nu au fost redescoperiti in Apus în Evul mediu pe filiera greacă ci pe cea arabă. Până atunci a fost o pauză de aproape o mie de ani, la fel ca în istoria poporului român.

        Apreciază

  2. Da, rastalmacirea si manipularea sunt ca la ele acasa in scrierile autorului acestui blog, dar doar intr-un singur sens: acela al apararii cu orice pret a traditiei crestine si a bibliei.

    Apreciază

  3. Si totusi…e chiar atat de important daca icoanele au existat de la inceput sau nu? Daca mergem dupa firul director al vindecarii si al rolului lor de apropiere de Dumnezeu existenta lor se explica. Jaroslav Pelikan spunea despre Sf. Teodor Studitul ca a oferit argumente mai degraba psihologice pentru apararea icoanelor (as adauga eu, se vede clar rolul lor de a ne ajuta sa ne vindecam si sa ne gandim mai mult la Dumnezeu, ca sa vrem sa ne unim cu El). Fumatul nu apare in Biblie si nici drogurile nu sunt mentionate in mod direct. Cei care merg pe Sola Scriptura, onest, nu pot sa spuna daca fumatul este sau nu pacat decat interpretand alte versete, evident, textul biblic nu este clar in aceasta privinta (ca si in multe altele). Dar in teologia ortodoxa putem argumenta clar si logic ca fumatul este un pacat deoarece dauneaza sanatatii. Si cum trupul este la fel de important ca si sufletul si a fost creat bun foarte, e de datoria noastra sa il pastram cat mai sanatos.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s