Mesia care suferă

În Joia Mare pășim prin denia celor douăsprezece Evanghelii la momentul Patimilor lui Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos este biciuit și crucificat, iar titulus-ul crucii – plăcuța pe care era trecută vina celui executat – sugerează că motivul executării este pretenția de a fi rege: „Iisus Nazarineanul (sau Nazoreul), regele iudeilor”.

Sensul de bază al termenului „Mesia” (în aramaică meșiha, iar în ebraică mașiah) era acela de „uns” în sensul de „rege”. Hristos nu este nume propriu, ci tocmai transpunerea în greacă a termenului semit: christos, adică „cel uns”, atunci când nu se preferă de-a dreptul transliterarea Messias (Ioan 1:41). Până să capete și alte conotații, termenul „unsul” desemna direct „regele”, unsul de pe tron. Este o realitate prezentă și în alte culturi din Levant (la hitiți, la sirieni).

Vechiul Testament are multe texte care vorbesc de revenirea lui Mesia, adică a unui rege din spița lui David. Mesia va reface regatul căzut al lui Iuda, va domni cu pace, îi va aduce înapoi pe cei exilați și va rezidi templul.

Există însă și texte care prezintă o altă latură. Până să restaureze regatul lui David, Mesia va suferi, va pierde regatul și va fi el însuși lepădat. După ce amintește de legământul cu David și de trăinicia tronului său (vv. 35-36), Psalmul 88 (89 în Textul ebraic) exclamă șocant: „Dar Tu ai lepădat, ai defăimat și ai aruncat pe Unsul Tău. Stricat-ai legământul robului Tău, batjocorit-ai pe pământ sfințenia lui. Doborât-ai toate gardurile lui, făcut-ai întăriturile lui ruină. […] Luat-ai puterea sabiei lui și nu l-ai ajutat în vreme de război. Nimicit-ai curăția lui și scaunul lui la pământ l-ai doborât. Micșorat-ai zilele vieții lui, umplutu-l-ai de rușine” (versetele 37-44).

Cu siguranță psalmistul are în fața ochilor dezastrul din anul 586 îdHr., adică momentul în care tronul din Ierusalim este pierdut definitiv de către urmașii lui David. Ultimul rege, Țidkiahu (Sedechia) este orbit și dus în exil, după ce copiii îi sunt uciși. Este un Mesia care suferă. Cu 11 ani în urmă, în martie 597 îdHr., un alt Mesia, regele Ioiachin sau Iehonia, fusese dus în exil cu familia, stând după mărturia biblică mai bine de 35 de ani într-un fel de domiciliu forțat (4 Regi 25:27-30 – Biblia sinodală perpetuează o redare greșită a numelui, Ioiachim în loc de Ioiachin, moștenită de la Septantă).

În Plângerile lui Ieremia este jelit tocmai un asemenea Mesia suferind: „Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii de pe cer; umblau după noi prin munți, ne pândeau în pustiu. Suflarea vieții noastre, Unsul Domnului, a fost prins în groapa lor – acela despre care noi ziceam: «La umbra lui vom viețui printre popoare»” (4:19-20).

Textul biblic alunecă dincolo de evenimentele istorice, construind imaginea unui Mesia pătimitor. Dar acesta nu va fi sfârșitul istorisirii, ci începutul ei.

Acum Mesia suferă, este lepădat și aruncat în groapă, adică în locuința morților. Dar va veni ziua când vom viețui – sau vom fi vii – iarăși la umbra lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s