Apostolul Andrei, căutătorul lui Dumnezeu

În Evanghelia după Ioan, chiar la începutul activității pământești a Mântuitorului Iisus Hristos, ni se relatează mărturia lui Ioan Botezătorul despre Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii” (1.29). Despre acesta, Ioan spune că exista înainte de el (1.30), că botează cu Duh Sfânt (1.33) și că este „Fiul lui Dumnezeu” (1.34).

Urmează un episod special. A doua zi, pe când stătea Ioan cu doi dintre ucenicii săi, repetă prezentarea lui Iisus: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (1.36). Când cei doi ucenici aud această mărturisire, „au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: «Ce căutați?» Iar ei I-au zis: «Rabbi – care se tâlcuiește «învățătorule» –, unde locuiești?» El le-a zis: «Veniți și veți vedea». Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea (orele 16.00). Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: «Am găsit pe Mesia – care se tâlcuiește «Hristos» (Cel Uns). Și l-a adus la Iisus” (1.37-42).

Întâlnirea e foarte emoționantă. Ea reprezintă, în versiunea evanghelistului Ioan, chemarea primilor ucenici ai Mântuitorului Hristos. De altfel, când se spune în versetul 37 că cei doi ucenici „au mers după El”, se înțelege deja că „I-au urmat”, adică devin ucenici ai lui Iisus. Andrei este – alături de celălalt nenumit – primul chemat.

Andrei pare de altfel și cel mai pătruns de întâlnire. Era deja ucenic al lui Ioan Botezătorul, un profet nazireu cu impact foarte puternic în iudaismul contemporan (Iosif Flaviu îl menționează), un propovăduitor al pocăinței și al mărturisirii păcatelor, însoțite de curățirea ritualică prin scufundarea în apă (botez înseamnă chiar „scufundare”). Ucenicii lui Ioan se răspândesc chiar în paralel cu creștinismul, așa cum găsim în Fapte 19.1-7.

Andrei fusese așadar pătruns de mesajul lui Ioan și nu numai că s-a botezat, ci l-a urmat pe Ioan și i-a ascultat predicile. Efortul lui de a-L căuta pe Dumnezeu, din perspectiva omului păcătos, va lua o turnură deosebită prin ceea ce maestrul său îi descoperă: există cineva mai presus de Ioan, care botează cu Duhul Sfânt, nu doar cu apă. Pe Acesta Ioan Îl numește „Mielul lui Dumnezeu” și chiar „Fiul lui Dumnezeu”.

Trebuie remarcat că în aramaică, limba în care vorbeau pe atunci evreii din Palestina, există un termen polivalent, intraductibil ca atare în greacă. El este taliya, care înseamnă „pui”, dar cu un orizont semantic mult mai larg: înseamnă deopotrivă „pui de animal” (de pildă, „miel”), cât și „copil”, „fiu”, „băiat”. Acest termen trebuie să fi fost modul în care Ioan L-a prezentat pe Iisus, deopotrivă „Mielul lui Dumnezeu” și „Fiul lui Dumnezeu”.

Căutătorul lui Dumnezeu, Andrei, își ascultă maestrul, care implicit îi invită pe cei doi ucenici – cu deosebită modestie – să Îl urmeze pe acest Taliya. Cei doi tineri ucenici se codesc, îl urmează pe Iisus fără să I se adreseze. Iisus îi provoacă cu o întrebare iscoditoare. Cei doi ucenici nu răspund direct: „Ioan ne-a spus că ești Taliya lui Dumnezeu”, ci tatonează terenul: „Rabinule, vrem să știm unde locuiești”. Adică, „vrem să Te cercetăm puțin, să aflăm cine ești”. Ucenicii se încred în mărturia maestrului lor, Ioan Botezătorul, dar vor să cerceteze și ei.

Iisus Se lasă cercetat de cei care Îl caută. Îi invită acasă și în destul de puțină vreme îi convinge. Ziua era deja pe sfârșite: nu au răgaz decât de la orele 16.00, de când au rămas la El acasă, până a doua zi. În aceste ceasuri, inima lui Andrei se schimbă total. Dacă ziua precedentă știa doar prin credință că Iisus e Taliya lui Dumnezeu, a doua zi știe din propria experiență a convorbirii cu Acel Străin. Andrei e atât de convins, încât îi spune taina fratelui său, Simon (viitorul Chefa / Petru), că L-a găsit pe Mesia, pe Unsul lui Israel, cel așteptat.

Aș vrea să știu ce au vorbit în orele cât au stat la El acasă. Nu pot decât să-mi imaginez întrebări și răspunsuri, mecanismul de metabolizare a credinței în certitudine. În celelalte evanghelii, ucenicii sunt aleși, chemați de Hristos. Aici, Andrei și însoțitorul lui străbat un drum mult mai lung, după vremea uceniciei la profetul ascet, care se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică și se îmbrăca cu păr de cămilă. Căutarea lui Dumnezeu însă nu poate duce la aflarea Acestuia, dacă El nu te cheamă mai întâi. „Nu Te-aș fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit”.