Ce semnifică duminica Sfintei Cruci?

De ce a treia duminică din Postul Mare este legată de Sfânta Cruce? În primăvara anului 614, perșii cuceresc Ierusalimul bizantin și distrug bisericile din Țara Sfântă. Singura care scapă de distrugere este biserica din Betleem, unde perșii au recunoscut în magii care se închinau Pruncului pe strămoșii lor și au cruțat-o. Sfânta Cruce descoperită de Constantin și Elena, ținută în basilica Învierii din Ierusalim, este luată ca pradă de război. După relatarea din Jefuirea Ierusalimului, scrisă de călugărul Strategios de la Mânăstirea Sf. Sava – martor ocular la jefuirea cetății –, Sfânta Cruce ar fi fost profanată de perși chiar în momentul capturării: soldații perși au pus Crucea ca prag la ușă și i-au obligat pe prizonierii creștini să o calce. De asemenea, regele persan Khosroe II și-a bătut joc, împreună cu toți demnitarii, de Crucea adusă în fața lui „așa cum Hristos a fost batjocorit de Pilat”.

Totuși, împăratul bizantin Heracliu (610-641) reușește să redea strălucirea Imperiului. Deși în vremea sa, Constantinopolul este supus unui asediu din partea avarilor și slavilor (în 626), împăratul pătrunde în fruntea armatei în inima Imperiului persan în anul următor, recuperează de la perși însăși Crucea și o readuce în Ierusalim.

Într-un excelent studiu apărut în 2013 (Travaux et Mémoires 17, pp. 197-218), bizantinologul Constantin Zuckerman analizează documentele istorice despre această recuperare a Crucii. El argumentează că data cea mai probabilă este 21 martie 629, după ce în februarie împăratul primise Sfânta Cruce de la Shahrvaraz, care în 630 va uzurpa pentru o scurtă durată tronul de șah. În orice caz, data de 21 martie 629 a căzut într-o marți, chiar în săptămâna a patra din Postul Mare. Este interesant că tot la 21 martie era calculat echinocțiul de primăvară la Alexandria, data fiind considerată ziua în care a început crearea lumii. Desigur, împăratul Heracliu a ales special această dată simbolică pentru returnarea Sfintei Cruci la Ierusalim.

Istoria scurtă a lui Nichifor relatează că patriarhul Modest al Constantinopolului ar fi cercetat Sfânta Cruce și ar fi observat că sigiliul relicvarului era intact, așa că a adus cheia cu bucurie și a scos bucățile de lemn (xyla) ale Crucii, care au fost astfel „păstrate neatinse și nevăzute de cei profani și de mâinile ucigașe ale barbarilor [perșilor]”. Informația se contrazice însă cu relatarea despre batjocorirea Crucii menționată mai sus.

Tot în 629 o parte din lemnul Crucii ajunge la Constantinopol în august, iar în septembrie se înapoiază victorios și împăratul Heracliu. Tipiconul Marii Biserici (Sf. Sofia din Constantinopol) prevede că Sfânta Cruce se pune spre închinare marți și miercuri pentru bărbați, iar joi și vineri pentru femei în săptămâna a patra din Postul Mare, după ce se făcea anunțul în duminica precedentă (a treia din Post), numită de aceea a „închinării aduse Crucii” (stauroproskynesis). Zuckerman spune că acest ritual trebuie să se fi dezvoltat începând cu anul 629, când exact acestea ar fi fost zilele de închinare prilejuite de recuperarea Sfintei Cruci. Deși cercetătorul e sceptic cu privire la autenticitatea Crucii returnate de perși, Biserica răsăriteană a păstrat această comemorare în duminica a treia a Postului Mare.

Tot din vremea lui Heracliu datează și lecturarea cărții lui Isaia în Postul Mare. Heracliu seamănă cu regele iudeu Iezechia, cel povățuit de profetul Isaia. Așa cum Dumnezeu a salvat cetatea Ierusalimului de la asediul asirian din 701 îdHr., tot așa Constantinopolul a rezistat în fața asediului avaro-slav din 626. Heracliu e noul Iezechia, iar Constantinopolul e noul Ierusalim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s