Sola Scriptura și comunitatea de credință. O reacție ortodoxă

Subiectul legat de Sola Scriptura este unul fundamental pentru confesiunile creștine. La propunerea lui Otniel Vereș, ar fi trebuit să ne argumentăm poziția față de acest subiect într-un schimb epistolar care să se limiteze pe undeva la 10 răspunsuri și reacții de fiecare. Am întârziat acest proiect interesant, și eu și Otniel, dar mă gândesc că poate l-aș putea începe în mediul virtual, prilejuit de o emisiune la Speranța TV despre suficiența Scripturilor. Vă propun să încercăm onest să ieșim puțin din condiționările confesionale ale fiecăruia și să vedem care sunt datele de bază ale problemei.

Aș începe prin a spune că noi, creștinii, indiferent de coloratura noastră confesională, nu suntem propriu-zis un „popor al cărții” așa cum sunt – pe bună dreptate – musulmanii. Credința acelora derivă dintr-o carte scrisă chiar de fondator. Cartea respectivă are autoritatea deplină. La creștini, și la evrei, lucrurile sunt altfel. Comunitățile de credință au funcționat o vreme (destul de lungă) fără Scriptură. Pentru evreii, accentul pe Scriptură cade după ce li se dărâmă Templul din Ierusalim (586 îdHr.), locul în care te întâlneai cu Dumnezeu prin jertfe. Iisus Hristos nu ne-a lăsat nicio carte scrisă, nici nu avem motive să credem că i-ar fi îndemnat special pe apostoli să scrie. În schimb, în locul vreunei cărți, Iisus S-a adus pe sine: „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit printre noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1.14). Apostolilor nu le-a spus să scrie cărți, ci le-a poruncit: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 9.15-16).

Ca să propovăduiască Evanghelia, apostolii se folosesc de Scriptură (în vremea lor doar Vechiul Testament), așa cum se spune că face Pavel în Tesalonic (Fapte 17.2-3). Fără îndoială, Scriptura e sfântă, insuflată de Dumnezeu. Mântuitorul însuși o citează frecvent, iar apostolii și ucenicii lor trebuie să o cunoască. Dar asta nu e totul.

Iisus Hristos le promite ucenicilor împărtășirea Duhului: „Eu voi ruga pe Tatăl și alt Paraclet vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște. Voi însă Îl cunoașteți că rămâne la voi și în voi va fi!” (Ioan 14.16-17). Prezența acestui Paraclet este fundamentală, pentru că El – nu omul – rămâne garantul adevărului. Duhul va rămâne un fel de paznic al comunității: „Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi, căci se va da vouă în ceasul acesta ce să vorbiți. Fiindcă nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este Cel care grăiește în voi” (Matei 10.19-20).

Așadar, comunitatea rămâne cu două „ghidaje” fundamentale: Scriptura și Duhul. Unul e foarte concret – textul scris, obiectiv –, celălalt e foarte greu de văzut și de măsurat – prezența Duhului. O comunitate care își trage seva doar din Scriptură rămâne o comunitate moartă. Poți citi și răs-citi Scriptura și pe fața ta poate să rămâne un văl, ca al iudeilor când citesc Vechiul Testament fără raportare la Hristos. Știu, pericolul este ca prin clamarea Duhului, să se înmulțească impostorii, pseudo-profeții. Dar, atenție! Prezența Duhului este neapărat necesară.

Reperul Scripturii cred că este clar pentru orice creștin din orice confesiune. Dar prezența Duhului este greu de dovedit. Dar ea trebuie să fie, altfel comunitatea respectivă e moartă. Prezența Duhului asigură viața comunității, ghidează modul în care Scriptura e trăită. De pildă, Pavel pleacă adeseori de la Scriptură: „Dar ce zice Scriptura? «Aproape este cuvântul, în gura ta și în inima ta» [Deuteronom 30.14] – adică cuvântul credinței pe care-l propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui” (Romani 10.8-9). Dar, pe de altă parte, „nimeni nu poate să zisă: «Domn este Iisus!» decât în Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12.3).

Fără Scriptură, cineva poate fi creștin. Avem atâtea exemple, întinse pe sute de ani. Creștinii analfabeți, creștinii care nu aveau acces la Scriptură, creștinii care nu aveau timp să studieze Scriptura, toți aceștia rămân creștini. Nu poate fi creștin fără propovăduire, adică fără vestirea Cuvântului. Trebuie să audă, ca să creadă. Ceea ce îi dă însă viața în calitate de creștin este Duhul lui Dumnezeu.

Cum se manifestă Duhul lui Dumnezeu în comunitate? Cum a făcut-o întotdeauna, prin „oameni ai lui Dumnezeu”, adică prin profeți. „Râvniți însă cele duhovnicești, dar mai ales ca să prorociți” (1 Corinteni 14.1). „Voiesc ca voi toți… mai cu seamă să prorociți. Cel ce prorocește e mai mare decât cel ce grăiește în limbi, afară numai dacă tălmăcește, ca Biserica să ia întărire” (14.5). Prorocia este semn pentru „cei ce cred”, adică pentru comunitate. Fără proroci, biserica e moartă.

Prorocii sunt semn că acea comunitate e vie. „Iar prorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care șade, să tacă cel dintâi. Căci puteți să prorociți toți, câte unul, ca toți să învețe și toți să se mângâie. Și duhurile prorocilor se supun prorocilor, pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii” (1 Corinteni 14.29-33).

O biserică fără proroci este moartă. Dacă doar Scriptura reprezintă aflarea și baza trăirii creștine, biserica respectivă e moartă. În mod normal, ar trebui ca toți creștinii botezați să aibă Duhul și să profețească: „Li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut TOȚI de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. […]  Și stând Petru… le-a vorbit:  […] Aceasta este ce s-a spus prin prorocul Ioil: «Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste TOT trupul, și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci și cei mai tineri ai voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri vor visa. Încă și peste slugile Mele și peste slujnicele Mele voi turna în acele zile din Duhul Meu, și vor proroci” (Fapte 2.3-4, 16-18; vezi și Fapte 10.44-45; 19.6).

În realitate însă, prezența Duhului este foarte diafană și slabă. Unele comunități de azi fac sforțări grotești să dovedească ceea ce simt că e vital: prezența Duhului. Nu critic, dar e suficient să căutăm pe Youtube exemple ale vorbirii în limbi sau ale profeției în diverse comunități (în special în America) și vom observa ridicolul, impostura. Ca să nu credeți că arăt cu degetul doar înspre evanghelici (penticostali în special), vă pot spune că Duhul pare stins și în comunitățile ortodoxe, concentrate în special pe ritual.

Ceea ce lipsește nu este însă regula. Fără prezența Duhului, comunitatea moare. Ajunși aici, ne putem întoarce la discuția confesională. Tocmai pentru că instictiv – în calitate de creștini – știm că Duhul trebuie să fie prezent, căutăm aceste dovezi în jurul nostru. Exemplele pe care le întâlnim dacă nu la noi, măcar la ceilalți – predicatori, îndrumători, lideri, duhovnici, clerici, pastori, preoți din trecut și din prezent – trebuie să trimită spre prezența Duhului. La penticostali poate că această necesitate se simte cel mai direct. Dar la fel este și la adventiști, care o identifică pe fondatoarea cultului lor, Ellen White, cu duhul profetic. Dacă la lutherani și calvini, Luther și Calvin nu reprezintă și ei – măcar într-o oarecare măsură – prezența Duhului, cea făgăduită de Domnul că va fi cu creștinii mereu, atunci e o problemă – o mare problemă! – în acele comunități. La catolici și ortodocși prezența și ghidajul Duhului e legat de ceea ce ei numesc „sfinții părinți”, dascălii din vechime, în special adunați în sinoade sau concilii. Sinoadele părinților se doreau tocmai continuarea unui mod de funcțiune încă din vremea apostolilor. „Noi am hotărât, adunați într-un gând […] pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă…” (Fapte 15.25, 28). De ce? Pentru că dincolo de mărturia Scripturilor cercetate cu acribie (cf. Fapte 15.15-17), cei adunați constată prezența Duhului în ei și în cei asupra cărora decid: „Dumnezeu, cel ce cunoaște inimile, le-a mărturisit dându-le Duhul Sfânt ca și nouă. Și nimic nu a deosebit între noi și ei, curătând inimile lor prin credință” (Fapte 15.8-9).

Ca ortodox, vă mărturisesc că de multe ori necesitatea acestei prezențe actuale a Duhului e obturată de tendința convenabilă de a ne ascunde în spatele Părinților din vechime. Prin recunoașterea că aceia au fost plini de Duhul ne ascundem goliciunea noastră duhovnicească. Dar – vorbesc strict despre noi, ortodocșii – prezența Duhului nu a încetat, pentru că dacă ar înceta, ar însemna că noi am murit ca biserică. Și în zilele noastre există oameni duhovnicești, pe care poporul îi caută pentru a se împărtăși din experiența lor. Eu personal am cunoscut asemenea oameni duhovnicești, asupra cărora nu am nicio îndoială că întruchipează măsura apostolică a celui care este „plin de Duhul Sfânt”.  La o căutare atentă, eu cred că toți putem găsi aceste exemple vii. Mărturia lor nu este împotriva Scripturii, nici alăturată Scripturii, nici mai presus de Scriptură. Dar mărturia lor îmi arată PE VIU ce înseamnă prezența Duhului, cu totul altfel decât în momentele în care eu singur stau și citesc Scriptura. Acolo văd – dacă vreți – o Scriptură vie și știu că așa ar trebui să fie și la mine.

6 comentarii

  1. Am vizionat și emisiunea împreună cu soția, și chiar din timpul emisiunii mi-am dat seama că aveați dreptate în fond, că ați surprins aspecte esențiale ale subiectului. De altă parte, accentul pus de noi pe Sfânta Scriptură este legat de autoritatea unică a Scripturii ca reper. Chiar dacă eu aș fi un sfânt comparabil cu unii dintre autorii Bibliei sau chiar mai duhovnicesc decât ei, aceasta nu mi-ar da o autoritate egală cu a Bibliei, deoarece numai o autoritate deja recunoscută unanim poate fi autoritate supremă și criteriu suprem în ce privește cunoașterea obiectivă a adevărului credinței.

    Bineînțeles că Dumnezeu este o autoritate superioară Scripturii și superioară oricărei forme de revelație. El are tot dreptul să acționeze prin cine vrea și prin ce mijloc dorește, iar prin Duhul Sfânt El Se poate descoperi chiar și în afara creștinismului, pentru că există și o revelație interioară dată prin conștiință tuturor oamenilor (Rom 2:14-16; Iac 2:8; cf. Mal 1:11). Nu vreau să spun că ar exista o altă cale de mântuire afară de Christos, dar cineva poate fi mântuit prin Christos, prin lucrarea Duhului, chiar dacă nu a avut ocazia să cunoască despre Christos și despre Duhul. Dumnezeu S-a descoperit oamenilor și înainte de Scriptură și dincolo de orice Scriptură.

    Cu toate acestea, înțelegem din Scriptură că în istoria mântuirii, Dumnezeu a preferat să lase prin oamenii Lui de încredere, mărturii scrise ale descoperirilor și intervențiilor lui Dumnezeu în istorie, ale lucrării Lui prin profeți, înțelepți și apostoli, și în mod special prin Iisus Christos. Descoperirea prin Christos este cu adevărat cea mai mare, dar noi astăzi nu avem un acces mai sigur la această descoperire, decât prin Scriptură. Cine știe ce imagine istorică ar fi rămas despre Christos, după 2000 de ani, dacă nu am avea Scriptura, cu profețiile și cu Evangheliile ei. Chiar și în prezența Scripturii, învățații aroganți ai lumii Îl minimalizează pe Iisus, negându-i divinitatea, minunile, învierea și împărăția. Dar dacă n-am fi avut Scriptura?

    Cred că v-am înțeles bine și vă apreciez perspectiva. Mă tem că nu ați fost înțeles, pentru că într-un mediu radical protestant există în mod natural teama că menționarea unei alte autorități pe lângă Biblie, ar putea conduce într-o direcție greșită, în opoziție cu Scriptura (și observ că sunteți conștient și de acest pericol). Instrumentele harului lui Dumnezeu în această lume trebuie înțelese ca lucrând sinergic și simfonic: Christos, Duhul, Scriptura, Biserica, credincioșii exemplari, tradiția familiei și a Bisericii etc. Dar nu toate au aceeași autoritate. Dumnezeu este autoritate supremă, la fel și Fiul și Duhul. Dar nimeni nu poate pretinde că se conectează direct la Dumnezeire și nu ar avea nevoie de criteriile obiective ale Scripturii. Însuși Domnul Christos a recunoscut supus autoritatea Scripturii ÎN CALITATE DE OM, deși ca Dumnezeu El era, în cel mai înalt sens, originatorul Scripturii. Duhul Sfânt a inspirat pe autorii Scripturii, prin urmare El este în Sine o autoritate superioară Scripturii. Totuși, niciun om călăuzit sau inspirat de Duhul, nu va crede că are în sine o autoritate care ar putea înlocui Biblia. Iar Biblia însăși, ca autoritate finală și criteriu obiectiv al credinței și trăirii creștine, nu trebuie înțeleasă ca simplu studiu al literei moarte. Duhul care a inspirat Scriptura este gata să-i lumineze treptat pe cititori care-L caută pe Dumnezeu și pe învățătorii care doresc să se dezvolte spiritual și să-și corecteze vederile în acord cu revelația Scripturii.

    „Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!” (Matei 28:20 b). .

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ortodoxia are moștenirea smereniei creștine a celor care au cu ei Sfântul Duh, dar nu dezvăluie aceasta, ci îi trimit pe cei cu cereri la alți deținători ai Sfântului Duh, așa cum Sfântul Antonie cel Mare îi trimitea la Sfântul Pavel Tebeul.

    Apreciază

  3. Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră.

    O completare aș îndrăzni la scrierea dumneavoastră.
    Anume, inspirația Duhului Sfânt poate fi verificată numai cu Sfânta Scriptură.
    Deoarece Tatăl nostru din ceruri NU SE SCHIMBĂ, avem în Cartea Sfântă sistemul de referință necesar pentru a putea discerne când ne găsim în prezența inspirației Duhului Sfânt și când în prezența pretenției oamenilor că este vorba despre inspirația Duhului Sfânt.
    Aici mă refer strict la afirmații care contrazic Cuvântul scris.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Interesant articol. Mi-au placut mult cadrarile Solei Scriptura si relatarea limitelor critice dincolo de care crestinismul risca sa devina ori „trairism” pur, secular, ori ortopraxie scripturala.

    Pe de alta parte, din moment ce articolul este intitulat „o reactie ortodoxa” – as avea cateva puncte de feedback, in special fata de utilizarea libera a termenului de „prooroc”.

    Afirmatia „O biserică fără proroci este moartă.” constituie o perspectiva procesuala, nu ortodoxa. Termenul de „Profet/Prooroc” se constituie ca si importanta istorica, irepetabila; cum nici Dumnezeu nu poate aparea umanitatii a doua oara pentru intaia data, asa cum i S-a aratat lui Moise. Cu alte cuvinte, in crestinismul ortodox nu exista reciprocitate intre verbul/actiunea „a prooroci” si substantivul/titulatura „profet/prooroc”.

    Motivul este ca termenul de „Prooroc” nu poate fi decontextualizat din matca sa eshatologica fara prelest. El nu este exportabil, si nici statuar fata de prezenta Duhului, cum niciun Sfant nu s-a numit pe sine „Apostol” (poate doar in maniheism si poate nu un sfant).

    In sens crestin-ortodox, calitatea de „Profet” este vazuta strict in cheie veterotestamentara, cauza fiind natura exclusiv eshatologica/hristocentrica a termenului. De aceea Ioan Botezatorul este considerat a fi fost „ultimul Profet”, caci in urma sa vine Hristos, cel ce lasa „Paracletul”, schimband astfel dinamica dintre om si harul Divinitatii in mod substantial.

    Faptul ca o persoana apropriata de Dumnezeu poate prooroci si azi prin in-fluenta Sfantului Duh este clar si acceptat teologic, si sunt de acord ca acesta realitate este prea putin facilitata in sanul comunitatilor ortodoxe. Dar a echivala „proorocirea” cu a fi prooroc este o apropriere pe cat de minora lingvistic pe atat de masiva teologic: inseamna a forta paradigma noua a induhovnicirii (subtila, diferentiala, asa cum spuneti) in cheia unei paradigme deja tusate si consumate istoric.

    Exercitiu asta poate surveni din nevoia de concretizare a Duhului ca o forma recognoscibila social, atragand totusi si o paradoxala indepartare de realitatea mereu intineranta a Duhului. In alte zone, acest exercitiu si-a dovedit deja consecintele: procesualizarea sau chiar imanentizarea totala a lucrarii Divine pare sa fie soarta oricarei incercari de a reemula formele si rolurile perimate prin venirea lui Hristos.

    Din nou – tot ce am scris mai sus este pentru confirmitatea unei perspective ortodoxe.Sunt de acord ca citiri diferentiale ale lui Pavel implica o utilizare a termenului altfel decat cea dogmatica, dar riscul de patinaj, asa cum spuneti, este mai mare intr-o directie decat in cealalta.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Scoala mea din copilărie era lângă catedrală. Sunt greco-catolica ,botezată pe vremea când grecocatolicismul era interzis; nimeni in familie nu făcea caz de aceasta; doar eu nu știu de ce ,nu eram sigură că aveam voie sa intru in catedrala catolică. Totuși o colegă de clasă nu era oprită de nimeni sa între ,astfel ca nu am mai ezitat; Era acolo și Sfântul meu preferat ,care fiind statuie ,având și scăunel de rugăciune, îmi permitea îndelungi colocvii,și mă asculta atent în tot ce îi spuneam, și îi spuneam tot ceea ce îmi plăcea și nu îmi plăcea la statuia Sa : …, că eu nu vreau sa îl plictisesc , citindu-i ceea ce scrie pe soclu și îi spune toată lumea..că nu e frumos sa spună toată lumea, același lucru și sa crezi că asta e rugăciune…
    Din fericire nu aveam nici un complex de a intra in toate bisericile .Dar ,cu vîrsta nu mai întrețineam taclale cu sfintele statui .. Îmi plăcea , ca un joc , sa intru in catedrală când când treceam pe acolo, și sa țin cont de spusele preotului ,în acel moment. Era ,evident ,întotdeauna,miraculos ! Uneori era corul ce repeta, alteori era orga, adesea Preotul citea sau comenta un paragraf, o parabolă …din biblie.
    Acolo se află cel mai autentic sfânt duh .
    Doar in momentele in care biblia este citită de slujbașul bisericii , către enoriașii audiind.
    Chiar dacă ați deschide la întâmplare biblia și ați citi ceea ce se ..Nimerește , manifestarea Sfântului duh se petrece negreșit

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s