I S-a arătat Sfânta Treime lui Avraam la stejarul Mamvri?

Un proaspăt cititor al Sfintei Scripturi pune o întrebare pe cât de pertinentă, pe atât de provocatoare. „Citind textul biblic [Facere capitolul 18 – n.m.], este evident că cei trei Oameni ce l-au vizitat pe Avraam erau Dumnezeu și 2 îngeri. Textul ne arată cum Dumnezeu a mai rămas să vorbească cu Avraam, iar ceilalți 2 îngeri au pornit spre Sodoma. Capitolul 19 tranșează problema identificându-i ca îngeri. Atunci, de ce traducătorul [din Biblia Sinodală Românească – n.m] a asociat titlul «Avraam primește pe Sfânta Treime la stejarul Mamvri» cu capitolul 18? Titlul, așa cum a fost el adăugat, se opune fățiș mesajului textului biblic. El încurcă înțelegerea textului așa cum l-a lăsat Dumnezeu la vremea respectivă”.

Într-adevăr, cititorul atent poate observa că, deși se spune la început că „Domnul I S-a arătat lui Avraam” (Facere 18.1), puțin mai jos acestuia îi apar de fapt „trei oameni” (Facere 18.2). Unul dintre vizitatori este numit apoi „Domnul” (Facere 18.13, 17). Acesta, Domnul, rămâne să discute cu Avraam despre Sodoma, în vreme ce ceilalți doi se îndepărtează și ajung la Sodoma, fiind numiți mai târziu îngeri (Facere 19.1). Așadar la o lectură simplă, dar atentă, am concluziona, ca și cititorul nostru: lui Avraam i se arată Domnul (Dumnezeu) însoțit de doi îngeri.

La fel au concluzionat și primii comentatori creștini, unii dintre ei cinstiți ca Sfinți Părinți de către bisericile tradiționale ortodoxă și catolică: de pildă, Sfântul Iustin Martirul (Dialogul cu iudeul Trifon 56), Sfântul Irineu de Lyon (Împotriva ereziilor 4.7.4), Eusebiu de Cezareea (Istoria bisericească 1.2.7-8), Sfântul Ioan Gură de Aur (Comentariu la Ioan 33.2). Singura deosebire este aceea că pentru acești autori creștini din vechime Domnul era Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Aceasta ar fi interpretarea hristologică (lui Avraam i s-au arătat Hristos însoțit de doi îngeri).

Dar lucrurile încep să se complice dacă ne uităm la Noul Testament. În Epistola către Evrei 13.2 se spune: „Primirea de oaspeți să nu o uitați, căci prin aceasta unii, fără să știe, au primit în gazdă îngeri”. S-ar înțelege așadar că toți cei trei vizitatori sunt îngeri. Nu trebuie să ne mire, din moment ce în iudaism cei trei vizitatori sunt identificați cu trei îngeri (Talmudul babilonian, Bava Metzia 86b: cei trei sunt îngerii Mihael, Gabriel și Rafael, primii doi fiind cei care ajung la Sodoma), fapt certificat și de personajul Trifon în discuția cu Sfântul Iustin: „Dumnezeu S-a arătat lui, mai înainte de arătarea celor trei. Apoi, cei trei, pe care cuvântul îi numește bărbați, erau îngeri: doi dintre ei, trimiși spre pierderea Sodomei, iar unul, ca să binevestească Sarrei că va avea un copil”. De altfel, chiar și la Qumran cei trei vizitatori erau îngeri (4Q180 fragm 2-4.2.3). Aceasta ar reprezenta ceea ce am putea numi interpretarea angelică.

Identitatea dublă, divină și angelică, nu trebuie să ne mire, dacă ținem cont de numeroasele cazuri în care „îngerul Domnului” vorbește ca și cum ar fi Domnul Însuși. Dacă, de pildă, am dori să vedem cine i s-a arătat lui Moise în rugul aprins, textul din Ieșire 3 ne răspunde paradoxal: îngerul, dar și Domnul.

În plus, textul biblic însuși din Facere 18 și 19 are unele detalii care te pun pe gânduri. Domnul I Se arată lui Avraam (Facere 18.1), dar când își ridică ochii Avraam vede „trei bărbați” (18.2), cărora li se adresează la singular mai întâi, apoi la plural: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău! Se va aduce apă să vă spălați picioarele și să vă odihniți sub acest copac” (18.3-4). Și Sfântul Ioan Gură de Aur observă această particularitate: „Dreptul Avraam spune: «Doamne», ca și cum ar vorbi unui singur om, când trei erau cei pe care i-a primit. Se poate că i s-a părut unul din cei care au venit mai cu vază și de aceea lui îi adresează rugămintea” (Omilii la Facere 41.4).

Deja din secolele III-IV apar interpretări trinitare. Origen spune că prin îngeri se înțelege ceva diferit de slujirea angelică, anume „taina Treimii” (Comentariu la Cântarea Cântărilor 2.8.8). Sfântul Ambrozie de Milan spune că Avraam a văzut Trei, dar S-a închinat la Unul Singur, pentru că Unul este Dumnezeu, unul Domnul, unul Duhul (Despre Duhul Sfânt 2.prolog.4) sau Avraam a văzut în preînchipuire Sfânta Treime (Despre moartea fratelui Satir 2.96). Acest amănunt interesant că Avraam a văzut Trei, dar s-a închinat la unul singur fusese deja remarcat de Filon din Alexandria (Despre Avraam 131). Treptat, interpretarea trinitară este cea care se impune în exegeza patristică. Despre trecerea de la interpretarea hristologică la cea trinitară se poate consulta studiul lui Bogdan Bucur (acum profesor la Sf. Vladimir din New York), accesibil aici. În limba română este tradusă și lucrarea părintelui Gabriel Bunge, Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet, Ed. Deisis, Sibiu, 2006.

Din secolul X, interpretarea trinitară se impune și în iconografie. Icoana așa-zisă a filoxeniei (iubirii de străini) a lui Avraam are ca legendă: „Sfânta Treime”, ceea ce identifică cu claritate personajele zugrăvite ca îngeri drept Persoanele (Ipostasurile) Sfintei Treimi.

Acum revin la problema ridicată de cititorul respectiv. E corect ca ediția sinodală actuală a Bibliei să pună ca titlu al capitolului 18 din cartea Facerii: „Avraam primește pe Sfânta Treime la stejarul Mamvri”? Interesant că ediția sinodală din 1936 avea titlul în interpretarea hristologică: „Avraam primește pe Domnul cu doi îngeri”, iar prima Biblie Sinodală din 1914 are titlul „Avraam primește trei îngeri”, ca în interpretarea nou-testamentară și iudaică. La fel este și în Biblia zisă a lui Gala Galaction din 1939: „Cei trei îngeri, oaspeții lui Avraam”, după cum tot la fel este și în Biblia de la Blaj (greco-catolică), prima ediție românească în care sunt titluri: „Avraam priimeaște în sălaș pre trei îngeri”. Doar traducerea IPS Bartolomeu Anania reflectă ca și Sinodala interpretarea trinitară: „Arătarea treimică de la stejarul Mamvri”. Recunosc însă că nimic nu poate fi mai debusolant.

Sigur că oricare dintre cele trei variante (angelică, hristologică și trinitară) este justificată de exegeza aferentă. Un aspect totuși trebuie subliniat. Toate acestea sunt titluri adăugate de editori, fără nicio intervenție în textul biblic, care rămâne la fel. Titlurile doresc să-l ajute pe cititor să identifice mai ușor temele din cuprinsul capitolului. La fel ca și notele infra-paginale, titlurile sunt orientative. Este firesc ca introducerile, titlurile și notele unei ediții biblice confesionale, așa cum este Biblia Sinodală Română, să reflecte exegeza biblică a tradiției respective.

Este însă corectă interpretarea trinitară? S-a descoperit Sfânta Treime lui Avraam? Am văzut că Părinții Bisericii erau foarte atenți la detalii. Dacă mărturisim că multe amănunte din Vechiul Testament trimit prin alegorie (sau tipologie) la realități din Noul Testament și din Biserică, atunci o asemenea interpretare trinitară poate fi înțeleasă în adevărata sa profunzime. Părinții au văzut prezența Sfintei Treimi chiar de la început, din primul capitol al Facerii, atunci când Dumnezeu creează, Duhul plutește peste apele primordiale și se face auzit Cuvântul creator (Facere 1.1-3). De asemenea, pluralul folosit în versetul „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1.26) se referă la Sfânta Treime (Augustin, Despre Treime 12.6.6). Nu există o demonstrație istorică pentru o asemenea interpretare, ci ea se bazează pe conștiința eclezială că în Scriptură sunt prezente mai multe sensuri, dincolo de sensul literal. Sensurile spirituale care pot fi găsite ca preînchipuiri sau tipuri (de aici tipologie) nu sunt cerute de studiul istoric sau filologic, ci de conștiința că în paginile Scripturii ne vorbește Dumnezeu cel Unul în Treime.

11 comentarii

  1. Explicație documentată și în același timp incitantă, domnule profesor. Eu cred că identificarea celor trei vizitatori cu „îngeri” (după Evrei 11) nu contrazice neapărat afirmația din Geneza că unul dintre acești „îngeri” era Domnul. Christosul preexistent (Logos-ul) este numit în mod frecvent Îngerul Domnului , din Geneza până la Maleahi. Problema se simplifică atunci când înțelegem termenul MAL’AKh cu sensul lui obișnuit de sol, reprezentant, trimis. De multe ori se referă la soli cerești (fără a se preciza natura lor), dar de cele mai multe ori se referă la soli pământești (delegați, ambasadori, mesageri). Când este vorba de ființe cerești, sunt mulți soli, la modul general. Dar Unul singur este numit Solul lui Yahweh, sau Solul lui Dumnezeu, și Acesta este de regulă identificat cu YHWH / DUMNEZEU. În cartea lui Daniel apare pentru prima dată un nume ebraic dat „Solului lui YHWH” (MI-KHA-’EL).

    Dacă NT este clar cu privire la preexistența lui Christos („Înainte de a se naște Avraam, Eu Sunt”, Ioan 8:58; Col 1:16) și dacă în toate El a lucrat în unitate cu Tatăl (In 1:1-3), unde se poate observa aceasta în VT, decât în relația dintre Yahweh și Solul Lui, care poartă același Nume și are exact aceeași autoritate și aceleași cerințe? Mi-au spus unii prieteni evrei, că Solul din Exodul 3 și din alte locuri este un simplu purtător de cuvânt care vorbește în numele lui Dumnezeu și cere să fie tratat ca Dumnezeu pentru că îl reprezintă pe Dumnezeu. Totuși, îngerii loiali lui Dumnezeu nu acceptă niciun gest de închinare (Col 2:18; Ap 19:10; 22:9). Doar un înger rebel ar face aceasta, sau un trimis ceresc care Se identifică cu Dumnezeu, care este Una cu El, așa cum citim în Geneza 3, când Dumnezeu zice: „Omul a ajuns ca Unul Din Noi”). Deși Primul Testament nu are o învățătură despre Trinitate afirmată, datele despre Dumnezeul Unic și Unul asemenea Lui, care este Reprezentantul Lui, de asemenea datele cu privire la Duhul lui Dumnezeu / Domnului, care de trei ori este numit în TNK Duhul Sfânt, arată că profeții lui Dumnezeu avea o înțelegere incipientă a Trinității,

    Noul Testament, de asemenea vorbește despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ca trei individualități distincte, dar într-un singur NUME. Deși înâelegerea UNITĂȚII în TREIME este paradoxală, sau altfel spus o acceptăm ca taină, nu trebuie să uităm că Moise Însuși, S-a închinat Unui trimis al lui Yahweh, care purta același Nume, YAHWEH. Acesta i-a eliberat pe evrei din Egipt (Jud 2:1; cf. Ex 14:19, 24; 20:2-3; 23:20-23) – adică Acela care înomenit fiind, avea să Se numească Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

    Apreciat de 3 persoane

    • Domnule profesor, mulțumesc pentru comentariu. Da, cred că în ultimă instanţă Evrei 13.2 se poate acomoda cu textul propriu-zis din Geneză 18. Totuși, din nou, nu e vorba de o demonstrație, ci mai degrabă de o acceptare prin credință a acestor interpretări. Cineva poate obiecta că în Evrei 13.2 nu e vorba de „îngerul Domnului” care vorbește ca Domnul, ci de îngeri în general: nu se diferențiază niciunul dintre ei, exact ca în iudaism (am dat exemple în postare). Cred că de fapt cele trei interpretări se întâlnesc: Domnul cu doi îngeri e Hristos cu îngeri sau chiar, la un nivel duhovnicesc mai adânc, prezența Treimii. Teologia e eminamente paradoxală.

      Apreciat de 1 persoană

      • De acord. Aș adăuga doar ceva ce am uitat să scriu mai sus.

        Când autorul epistolei vorbește despre îngeri în Evrei 13:2, el nu face o exegeză la Geneza 18, ci folosește termenul generic de AGGELOI (soli / soli cerești), pentru oaspeții lui Avraam, deoarece toți erau soli cerești, atât Domnul, cât și cei doi îngeri. Accentul mesajului autorului cade pe virtutea ospitalității și pe binecuvântările ei, nu pe identitatea lor în detaliu.

        Este interesant că autorul accentuează rolul îngerilor și la Sinai (Ev 2:2, cf. FA 7:53; Gal 3:19), ceea ce se datorează, probabil, unei tradiții fariseice și unei exegeze fariseice, indiferent cât de exactă era aceasta (cf. Dt 33:2). Autorii biblici sunt inspirați (profeți, persoane harismatice). Dar eu nu găsesc o dovadă că sub inspirație divină, un om al lui Dumnezeu are deodată cunoștință perfectă în toate domeniile, că înțelege perfect toate pasajele biblice etc. Inspirația este garanția că mesajul transmis de autor este de la Dumnezeu și are autoritate specifică. Dincolo de ceea ce Dumnezeu i-a descoperit în mod direct și supranatural omului inspirat, acesta nu are cum să știe mai mult decât alți credincioși. Eu nu știu ce și cât știa Pavel dincolo de mesajele divine transmise prin epistolele sale. Foarte probabil, că nu tot ce i se descoperise a fost autorixat să scrie. Dar nici nu putem fi siguri că, de moment ce era atât de învățat și de harismatic în același timp, înseamnă că toată retorica lui și toate detaliile argumentelor lui sunt absolut exacte și normative. Asta ar fi prea mult, pentru că există și dovezi că anumite informații (de importanță secundară) sunt inexacte (Gal 3:17b; Ev 9:4). Prefer să urmez firul logic al autorului, să înțeleg ce vrea să-mi spună, care este scopul lui practic în ceea ce scrie. Numai așa tot ce învață Biblia este armonios. .

        Apreciat de 1 persoană

      • Eu totuși înclin să cred că textul din Evrei e o exegeză, chiar dacă sumară, a celui din Geneză 18. Și aceasta pentru că el consună cu interpretarea iudaică din vremea respectivă: cei trei sunt îngeri. Avem dovezi din trei părți diferite că iudeii așa interpretau în perioada respectivă: Qumran, Iustin Martirul și Talmud. Se încearcă evitarea ideii că Domnul însuși s-a arătat, ca și cum ar exista riscul unei expuneri a dumnezeirii. Este același fenomen cu cel despre care amintiți legat de darea Legii (în VT Domnul dă Legea, în NT apare – desigur preluată din iudaismul contemporan – ideea că Legea s-a dat prin îngeri). Când privim în ansamblu, sigur că o asemenea interpretare minimalistă nu trebuie să ne sperie, pentru că așa cum ziceți, îngerii pot fi trimiși.

        Apreciază

      • Este clar că autorul, asemenea lui Ștefan (FA 7:53), vede îngeri chiar și acolo unde în raportul mozaic nu erau proeminenți (Gal 3:19), are un argument fariseic la îndemână aici, o influență culturală. Nu degeaba a stat la picioarele lui Rabban Gamli’el. Întrebarea este dacă această simplă referire la episodul din Geneza, poate fi numită exegeză. Nu vă contrazic prin aceasta, pentru că și definirea exigezei nu este universală. Dar pentru a simplifica lucrurile, eu înțeleg că exegeza (biblică) este un comentariu sau o explicație (mai academică, sau mai mistică) a unui text biblic, cu scopul (explicit sau implicit) de a releva sensul intenționat de autorul textului.
        O opinie teologică împrumutată, indiferent dacă are la bază exegeza unor înaintași sau a unor contemporani, este mai dificil de numit exegeză. Autorul a împrumutat opinia din mediul în care a fost educat, iar în acest caz, n-a făcut decât s-o aplice, tangențial, în cadrul unui sfat practic, ca o idee de împrumut, așa cum făcuseră și alții. Ideea nu afectează integritatea sfatului, nici chiar referirea la răsplata ospitalității, Scopul lui declarat în acest text nu este acela de a învăța pe alții sau de a-i corecta pe cei care credeau că Domnul fusese printre îngerii vizitatori, ci pur și simplu, de a sublinia valoarea virtuții ospitalității, menționând că nu este doar o binefacere pentru alții, ci și o onoare și o binecuvântare cerească pentru credinciosul ospitalier.

        Altfel spus, „informația” aceasta este secundară în mesajul autorului, iar dacă putem spune că se bazează
        pe o exegeză, este de împrumut. El nu ne spune, „Vedeți că aici, ceea ce spunea Moise despre Domnul, nu este așa. Am să vă explic cum se face că înțelegeți greșit că Dumnezeu ar fi venită în vizită la Avraam. Acolo trebuie să fi fost un înger care a vorbit în numele Lui. Probabil aceasta era exegeza fariseică și pentru alte cazuri, oriunde este menționat Îngerul Domnului. Observ că interpretarea tradițională la evrei, preluată și de teologia modernă liberală, este că și în Exodul 3, Îngerul lui YHWH nu ar fi persoană divină, ci un înger reprezentant al Domnului, care ar vorbi în Numele Domnului. În această privință, o exegeză neutră, care respectă toate afirmațiile și implicațiile textului,, este favorabilă teologiei Noului Testament, care aifrmă preexistența și lucrarea Logosului Divin în istoria erei precreștine. Exegeza fariseică, evident, NU POATE VEDEA așa ceva, pentru că ar trebui să admită cel puțin, că UNICITATEA lui Dumnezeu, proclamată în Tora, nu este o simplă singurătate personală. Și de aici ar urma și „temerea” că Evanghelia creștină ar putea fi adevărată. Bănuiesc că în esență înșelegem la fel.

        Apreciază

      • Tâlcuirea sau exegeza poate fi o trimitere la revelație, care relevă sensul intenționat de Domnul, sens moștenit de la înaintași sau împrumutat de la cei cu care suntem în comuniune în Duhul Sfânt. Nu este simplu, pentru că Sfintele Scripturi sunt și revelație și exegeză în același timp.
        Numirea de înger, trimis al Domnului poate avea și sensul de creatură, dar și sensul de Dumnezeu, sensuri care nu se pot delimita fix întotdeauna.
        Bănuielile se îndreaptă mai ales spre diferențele de tâlcuire, iar acolo unde suntem în acord, există speranță.

        Apreciază

  2. „Pe Dumnezeu(Tatăl?) nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Ioan 1:18
    Nu este o mică referire și la faptul că Tatăl nu Se arată decât prin intermediul Fiului, prin care ajungem la El?

    Apreciază

  3. ,,Că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul Ne-a trimis să-l pierdem”.(Geneza, 19.13)
    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=19

    Dacă cele două persoane care vorbesc cu Lot sunt trimise de Domnul să piardă Sodoma, atunci ei cine sunt? Tot Domnul?
    Știu că Domnul îi trimite pe îngeri (înger înseamnă sol).
    Îmi scapă ceva?

    Mai trebuie studiată problema.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s