Unii ar răspunde imediat afirmativ, invocând, în primul rând, afirmația Sf. Iustin din Dialogul cu iudeul Trifon, dar și – așa cum am văzut – afirmațiile Sf. Nicodim Aghioritul din Pidalion.
În primul rând trebuie precizat că există multe diferențe între Textul Masoretic și Septuaginta. Cine are dreptate? De la caz la caz, uneori varianta oferită de Textul Masoretic poate fi mai bună, alteori, invers, Septuaginta poate oferi o variantă mai bună. Dau un exemplu, care nu are miză mesianică.
Știm cu toții că doar Noe, soția sa și fiii săi cu soțiile lor (8 persoane) au fost salvați de la potop. Noe avea 600 de ani când a venit potopul. Aici versiunile concordă. Unde nu concordă este când a murit bunicul, Matusalem. După Textul Masoretic, Noe s-a născut când tatăl său, Lameh, avea 182 de ani, care la rândul lui s-a născut când Matusalem avea 187 de ani. Matusalem a trăit 969 de ani, ceea ce concordă cu cronologia potopului: el ar fi murit chiar la potop (969 = 187 + 182 + 600). Dar după Septuaginta, Matusalem ar fi supraviețuit potopului! De ce? Păi Noe se naște când Lameh avea 188 de ani, iar Lameh se naște când Matusalem avea 167 de ani. Și după Septuaginta, Matusalem a trăit 969 de ani, dar atunci ar însemna că potopul s-a petrecut când avea 955 de ani (600 + 188 + 167), iar el ar mai fi trăit așadar 14 ani după potop până la 969. Ce rezultă de aici? Cronologia din Septuaginta este evident eronată, pe când cea din Textul Masoretic concordă cu contextul.
Să mergem acum la așa-zisele modificări cu miză mesianică. A falsificat Textul Masoretic profețiile mesianice?
Să luăm ca exemplu binecunoscuta profeție despre Fecioara (în greacă parthenos) care va naște Fiu, numit Emanuel (Isaia 7:14, citat și aplicat Mântuitorului Hristos în Matei 1:22-23). Textul Masoretic nu are „fecioară” (betulah), ci „fată” (‘almah). Este o modificare anti-creștină? Nu. Nu neagă fecioria. „Fată” este neutru, nu spune nimic explicit despre virginitate. Sunt cazuri când „fată” (‘almah) se referă clar la o fecioară. De pildă în Facere 24:43 ‘almah din Textul Masoretic este redat în Septuaginta prin parthenos, ca și în Isaia 7, dar transpare clar din contextul ebraic că este vorba de o „fecioară”, fiind numită betulah în 24:16 (redat în Septuaginta tot prin parthenos). A spune că Textul Masoretic este anti-creștin înseamnă a spune că ‘almah nu poate să însemne „fecioară”, ceea ce nu este adevărat. Dimpotrivă, ‘almah poate însemna „fecioară”.
Există însă pasaje în Textul Masoretic mai mesianice chiar decât în Septuaginta. Merită menționate măcar câteva.
De pildă, la Osea 11:1 se spune în Textul Masoretic că Domnul Îl cheamă din Egipt pe „fiul Meu” (la singular). În Septuaginta, se spune la plural: „Din Egipt am chemat pe fiii Mei”. Sigur că în sens istoric diferența nu este semnificativă: se referă la poporul lui Israel (la singular) sau la israeliți (la plural) ca fiind scoși de Dumnezeu din Egipt sub Moise. Dar în sens mesianic, doar varianta păstrată în Textul Masoretic este de reținut. De altfel aceasta va fi consemnată și în Noul Testament (Matei 2:15).
Să mai luăm un exemplu: Isaia 53:10, un text cheie pentru înțelegerea suferințelor Robului Domnului, identificat de altfel cu Mântuitorul (cf. Fapte 8:34-35). În Textul Masoretic se spune că dacă Robul își pune sufletul ca jertfă de vină, atunci își va vedea urmașii (sămânța), își va lungi zilele și voia Domnului în mâna lui va propăși. Tocmai se vorbise despre moartea Robului, deci putem vedea aici o aluzie foarte interesantă la Înviere. Septuaginta nu vorbește de o asemenea jertfă. Spune că dacă voi (credincioșilor) dați jertfă pentru păcate, atunci sufletul vostru va vedea urmași (sămânță) cu viață lungă. E o diferență mare. Textul Masoretic este aici mai mesianic.
Să luăm încă un exemplu, unul foarte important. Daniel 9:26 are în Textul Masoretic ideea că Mesia va fi tăiat (yikaret mașiach), adică îndepărtat sau omorât, pe când Septuaginta că ungerea va fi îndepărtată (apostathesetai chrisma). Din nou Textul Masoretic este mai mesianic.
Mai sunt exemple. Dar să mai luăm unul citat în Noul Testament. În Zaharia 12:10 se arată că după ce peste iudei va fi vărsat un Duh de milostivire, vor privi spre Dumnezeu pe care l-au străpuns (daqru, citit daqaru fiind în pauză) și vor face tânguire ca asupra unui fiu unul-născut (yahid). Septuaginta nu menționează străpungerea, ci doar batjocura (dansul zeflemitor potrivnic – katorchesanto) și nici nu spune că plângerea va fi făcută asupra fiului unu-născut (singur născut), ci asupra fiului iubit întâi-născut. Ce variantă credeți că este citată în Noul Testament? Ați ghicit. Nu Septuaginta. La Ioan 19:37 este citată Scriptura vechi-testamentară în varianta „cel pe care l-au străpuns (exekentesan)”.
Mai pot da asemenea exemple. Dar mă voi opri aici. Mai putem susține că Textul Masoretic nu trebuie folosit pentru teologhisire, adică pentru dovedirea unor adevăruri teologice? Eu zic că nu. Putem să-l îndepărtăm din studiul biblic ortodox? Putem, dar am pierde asemenea comori.
Chestiuni biblice 
La Zaharia 9, 9 în loc de „biruitor” sozwn, TM are „biruit” forma de Nifal. Peshita, Vulgata, Targumul are forma de participiu activ, ca și LXX, de asemenea si Fer Ieronim citeste in versiunea ebraică pe care o avea forma activă nu pasivă. Nu mai spunem că rabinii de la începutul mileniului II acuzau creștinii ca au modificat din „biruit” ”mântuit” în Biruitor, ca să dea mai mare forță profeției … și sunt criticați de apuseni, cum chiar și Targumul ținea cu LXX? De asemenea și la Zah. 9, 11 sunt modificari tot așa în TM față de Vulg, Peshita ….
Cu privire la Matualem, n-ai precizat care din manuscrisele LXX le-ai utilizat în cronologie! Potrivit LXX, Set se naște la 230 ani ai lui Adam, Enos la 205 ai lui Set, Cainan la 190 ai lui Enos, Maleil la 170 ai lui Cainan, Iared la 165 ai lui Maleil, Enoh la 162 ani ai lui Iared, Matusalem la 165 ani ai lui Enoh, rezultă după LXX că Matusalem se naște în anul 1287. La Matusalem avem diferențe între manuscrisele LXX când i se naște Lameh astfel: LXX Vaticanus spune că s-a născut în anul 167 ai lui Matusalem și i-au mai rămas 802 ani. LXX Alexandrinus, TM, Vulgata, Chronicon Pascale, Iulius Africanul Iosif Flavius spun că la 187, și i-au mai rămas 782, iar Pentateuhul Samarinean la 67 și au mai rămas 653 ani. De aici rezultă că dacă luăm varianta Alexandrinus (187, rest 782, total 969) care este vehiculată și în celelalte cronologii creștine (Chronicon Pascale, Iulius Africanus), Lameh se naște la anul 1474. Mai departe Noe i se naște lui Lameh la 188 după LXX, Chronicon Pascale, respectiv 182 la după TM, Vulg, Iosif Flaviu. Reținem varianta Lxx cu 188, deci Noe se naște la 1662 potrivit LXX și cronologia vehiculată de Părinți. Mai departe, lui Noe i s-a născut Sem, Ham și Iafet la „peste 500 de ani” potrivit LXX, TM, Vulg, Iosif Flavius, Pentateuhul, Chronicon. Nu știm dacă au fost exact 500 sau 513, dar Părinții au preferat să calculeze cu 500 în capăt. Peste încă 100 de ani are loc potopul, și la 2 ani după Potop se naște fiul lui Sem, Arphaxad. De aici faimoasa cifră a Sfinților Părinți pentru Potop la 2262 ani de la Facerea Lumii, care poate nu întâmplător face 119 cicluri pascale de 19 ani lunari +1, adică anul potopului face un nou început într-un ciclu pascal de 19 ani. La fel cifre cu cicluri pascale întâlnim în LXX și în alte momente ale istoriei poporului evreu. Revenind, potrivit LXX Alexandrin și cronologia preferată de cronografii creștini Matusalem se naște în anul 1287 și are până la potop 975 de ani. El moare la 969 de ani, cu 6 ani înainte de potop!
ApreciazăApreciază
Bună, Ingrid. Ai dreptate că este nevoie să precizez sursele exact. Codicele Sinaitic și de la Vatican nu au textul respectiv. Dar în Codicele Alexandrin se observă o chestiune interesantă. Pe Facebook am pus și o poză. Aici nu știu să pun. Se observă că un redactor ulterior a șters HEXE de la hexekonta în Facere 5:25 și a scris peste, mai înghesuit, OGDOE. Așa a transformat 167 din varianta inițială în 187. În felul acesta, Matusalem moare înainte de potop. Cu privire la textele din Zaharia, sunt de acord. Sunt cazuri când LXX este mai mesianică decât TM.
ApreciazăApreciază
[…] sunt destule. În postarea trecută am menționat câteva, dar, ca să nu las impresia că sunt puține, o să mai prezint câteva. […]
ApreciazăApreciază
Doamne ajută, părinte. Un fost student de-al sfinției voastre.
Încă din timpul cursurilor am susținut, după cum poate vă aduceți aminte, Septuaginta ca singură sursă. Nu mi-am schimbat opiniile defel între timp. Da, cu siguranță că a existat un text ebraic, dar nu putem pune semnul egal între acel text ebraic și TM. Primul este astăzi, cel puțin în mare parte, pierdut. Da, TM poate fi orientativ pentru a ne da seama cum ar fi fost, pe alocuri, acel original. Dar Septuaginta nu este o simplă traducere, este, cumva, o re-revelare, deci tot un original. TM poate fi util, dar doar consultativ, nu ca sursă propriu-zisă.
Acum, o să îndrăznesc să spun ceva ce unii ar considera eretic sau o rămășiță de erezie protestantistă, de dinainte de întoarcerea la Orthodoxie. Legat de potopul lui Noe, oare este dogmă Orthodoxă că potopul acela a fost literalmente universal sau a fost doar un eveniment de importanță universală? Sfinția voastră știți mai bine ca mine că, în ebraică (deși nu numai acolo, vag și în română) există o echivalență de termen între țară și pământ. Este posibil ca potopul lui Noe să fie fost un eveniment local, ce a inundat doar o țară, nu întreaga lume? Geologii spun (deși opinia lor este clar failibilă și nu trebuie să schimbe per se o învățătură de credință) că nu avem nicăieri nici o dovadă a unui potop universal, chiar dacă suntem creaționiști și acceptăm că lumea a fost creată doar acum câteva mii de ani. Pasajul legat de Matusalem din Septuaginta ar fi un sprijin în acest sens.
ApreciazăApreciază
Dacă sunteți partizanul a ceea ce s-ar putea numi Sola Septuaginta, stați liniștit. Sunteți într-o companie selectă. Zic asta fără nicio umbră de ironie. Totuși este greu de susținut că un text (cel ebraic) este total compromis, iar altul (LXX) este rupt din rai. Mi se pare un tipar simplist, reducționist. Dacă veți invoca mărturia Părinților, lucrurile se complică și tocmai că nu cred că pot fi invocați ca să justifice Sola Septuaginta.
În legătură cu potopul, avem de-a face cu o istorisire antică. Dacă prin TOT trebuie să înțelegem toată zona aceea sau chiar întreg pământul, este de discutat. Personal, mi se pare interesantă ideea unui potop local, totuși am impresia că textul biblic nu poate fi acomodat cu gândirea modernă. Eu mai degrabă m-am obișnuit cu un model „schizoid”: Biblia spune că potopul a fost universal, știința că nu. Nu știu cine are dreptate obiectivă și cum. În orice caz, Biblia are dreptate teologică, ca să zic așa. Detaliile tehnice obiective însă nu le cunosc. Ce pot să vă spun însă este că sunt dezamăgit de strădaniile creaționiștilor moderni, alde Henry Morris. De curând am văzut Is Genesis History? (un documentar creaționist din 2017, care găsea evidențe pentru potop în Marele Canion). Dezamăgitor, după mine. Sau am citit o carte a unui adventist, Ariel Roth, Origini, care mai este și om de știință. Tratarea potopului mi s-a părut puerilă (problematiza flotabilitatea trupurilor de animale, zonele ecologice și alte chestiuni ca să explice stratificarea fosilelor). În fine, sunt doar părerile mele.
ApreciazăApreciază
Apologetica creaționistă neoprotestantă face, în fapt, un deserviciu uriaș creaționismului și ancorării în Scriptură. Literalismul fixist combate științele biologiei și geologiei fără a le înțelege (nu zic că au dreptate acestea, ci că sunt combătute fără a fi înțelese) duce la o adâncire a ateilor în justificările lor scientiste.
Ideea unui potop ce ar fi fost, geografic vorbind, local, dar care ar fi afectat întreaga omenire, ar avea sens după mine. Genetica umană, așa cum este acum sugerează o restrângere a variabilității genetice a oamenilor la un moment dat în trecut, iar acest lucru ar sugera atât veridicitatea potopului, cât și calitatea lui locală. Știința este failibilă și revizuibilă, dar ne poate da niște sugestii interesante.
Geologii spun că, în trecutul istoric, cam două treimi din golful Persic de azi era uscat, Tigrul, Eufratul dar și alte râuri se uneau și curgeau prin acea zonă. După scufundarea acelei zone, pe timpul Babilonului antic, Tigrul și Eufratul se vărsau separat, apoi și-au format fiecare câte o deltă, ce apoi s-a unit sub forma unui curs unic. Grădina Edenului ar fi undeva pe fundul golfului Persic (Poate dacă facem scufundări, dăm de îngerul cu sabie de foc, mai știi…). Potopul putea să fi inundat tot golful Persic, plus o mare parte din Messopotamia, ar fi explicabil și Araratul…
ApreciazăApreciază
Cu primul paragraf sunt în totalitate de acord. Cât despre celelalte, s-ar putea să aveți dreptate.
ApreciazăApreciază
Hristos a inviat! Parinte profesor, eu am o nelamurire: cum se poate afirma ca Noul Testament citeaza Textul Masoretic cand acesta, din urma, nu exista la momentul redactarii celui dintai? Si, daca Mantuitorul citeaza din cele ce s-au scris si tradus mai inaintea vietuirii Lui in trup, aceasta nu inseamna ca le „legitimeaza” ca oficiale si de neinlocuit?
ApreciazăApreciază
Cine a afirmat că Noul Testament citează Textul Masoretic? Evident că nu. Totuși, textul masoretic are în spate o istorie mai veche, dovedită de textele descoperite la Qumran. Se poate vorbi de Text proto-masoretic. În acest sens, se poate pune problema dacă Noul Testament folosește acest text ebraic, care mai târziu va fi numit masoretic. În discuțiile mai noi, se argumentează că Noul Testament nu recurge DIRECT la textul proto-masoretic, ci INDIRECT, printr-o versiune greacă non-septantă, atestată mai târziu la Theodotion și numită de aceea Proto-Theodotion.
ApreciazăApreciază
Noul Testament citează din ceea ce putem numi textul proto-masoretic (pentru că produsul masoreților se bazează pe o tradiție mai veche), atestat și la Qumran. Dar NT citează acest text nu în mod direct, ci prin intermediul unei traduceri numite convențional proto-Theodotion (Theodotion e de sec. II dHr., dar, la fel, are din câte se pare o tradiție mai veche). Mă îndoiesc apoi că Mântuitorul cita din Septuaginta, vorbind cu oamenii în aramaică. Septuaginta este însă pe deplin justificată, fiind citată de autorii NT. Nu este însă singura sursă.
ApreciazăApreciază