Evanghelia după Ioan și Sfânta Treime

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan 1.1-3). Această frază are o importanță crucială pentru teologia creștină. Se începe ca și în cartea Facerii, prima carte a Bibliei, cu expresia „la început”. Dar acest început nu este începutul creației, așa cum era în cartea Facerii, ci un început care ne arată de fapt relațiile din cadrul dumnezeirii. Prezentarea se face din prisma Cuvântului lui Dumnezeu, despre Care se spune că, fiind dintru început, era la Dumnezeu și era Dumnezeu. Exprimarea este paradoxală: Cuvântul era la Dumnezeu și era Dumnezeu. Mai
întâi se observă faptul că acest Cuvânt e diferit de Dumnezeu, El este „la” Dumnezeu, adică aproape de Dumnezeu, lângă El și în comuniune cu Acesta. Dar, Cuvântul este Dumnezeu, ceea ce arată identitatea.
Alteritatea și identitatea sunt două calități care nu pot fi aplicate simultan: dacă eu sunt diferit de cutare, nu pot fi identic cu acela. Dar exprimarea aceasta paradoxală aruncă lumină asupra existenței lui Dumnezeu. Dumnezeu este altfel decât omul. Cuvântul e diferit de Dumnezeu, dar Cuvântul este Dumnezeu. În termenii teologiei, Tatăl și Fiul sunt deoființă, adică împărtășesc aceeași ființa sau natură divină, însă sunt Persoane sau Ipostasuri diferite. Prin aceste versete de început, Evanghelia după Ioan pune bazele
învățăturii despre Dumnezeu care este specifică creștinilor: Dumnezeu este Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt).
De altfel, în aceeași evanghelie, când Mântuitorul Iisus Hristos spune despre Sine și despre Tatăl (Dumnezeu) că sunt „una”, iudeii înțeleg foarte bine că prin aceasta El Își declară explicit
dumnezeirea: „[Iisus a zis:] «Iar Eu și Tatăl Meu una suntem». Iarăși au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: «Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncați cu pietre asupra Mea?» I-au răspuns iudeii: «Nu pentru
lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă și pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu.» Iisus le-a răspuns: «Nu e scris în Legea voastră că „Eu am zis: dumnezei sunteți?” Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate să fie desființată – Despre Cel pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume, voi ziceți: Tu hulești, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?” (Ioan 10.30-36).

Tot în Evanghelia după Ioan, Mântuitorul Iisus Hristos va vorbi despre Duhul Sfânt abia la Cina cea de Taină. Atunci le explică mai întâi ucenicilor relația Lui cu Tatăl. „Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările
Lui. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine” (Ioan 14.8-11).
În continuare, la Cina cea de Taină, Mântuitorul vorbește și despre Duhul Sfânt, diferit de El (Cuvântul), dar diferit și de Tatăl (Dumnezeu). Duhul este un alt mângâietor decât Fiul sau Cuvântul, iar, pe de altă parte, Duhul iese (purcede) din Tatăl. „Și Eu voi ruga pe Tatăl
și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, că rămâne la voi și în voi va fi! […] Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am
spus Eu” (Ioan 14.16-17, 26). „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15.26). Punând toate aceste texte într-o viziune unitară, Sfinții Părinți au formulat dogma Sfintei Treimi.

Un comentariu

  1. Minunate informații ați împărtășit cu noi, domnule Mihăilă.
    Domnul Iisus Hristos să vă binecuvânteze.

    Vă rog frumos să permiteți unui credincios de rând, să adauge câteva gânduri la cele amintite deja de dumneavoastră.

    Mare și minunată taină este Dumnezeirea!
    De exemplu, Evanghelia sfântă după Ioan, pe lângă ceea ce ați citat deja dumneavoastră, aduce și informația :

    Ioan 4:24: „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.”

    Noi oamenii, fiecare, avem câte un duh. De asemenea suntem capabili să primim Duhul Sfânt, dacă Dumnezeu ne învrednicește.

    Dar ca un Duh, respectiv Duhul Atotputernic, să aibă la rândul lui un Duh Sfânt, acesta este lucru care depășește puterea noastră de înțelegere, căci ne lipsește sistemul de referință.
    De aceea vorbim despre Taină.

    Dacă lărgim puțin perspectiva, de la nivelul Evangheliei după Ioan la nivelul Bibliei, atunci găsim că apostolul Pavel, fiind inspirat de același Duh Sfânt, aduce informații năucitoare cu privire la subiectul în discuție :

    1 Corinteni 2:9-11: „Ci precum este scris: «Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El».
    Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.
    Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.”

    Pe de altă parte, Mântuitorul nostru drag, Cuvântul lui Dumnezeu, are parte de o descriere parțială interesantă și relevantă într-o anumită direcție, în cartea proorocului Isaia :

    Isaia 55:8: „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
    9. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.
    10. Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare,
    11. Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui.”

    Dacă avem în minte capitolul 1 din Facerea, primele versete din Evanghelia după Ioan și punem lângă ele Isaia 55:11, descoperim Cuvântul nu ca pe o rostire a lui Dumnezeu cu efect limitat (fie-mi îngăduintă exprimarea, nu cred că este posibil așa ceva la Dumnezeu), ci ca pe o Persoană duhovnicească care Face, Lucrează.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s